Articol de GSP - Publicat sambata, 05 ianuarie 2019 14:33
De-abia aterizasem. Eram la Sankt Petersburg, pentru fotbal, pentru Mondial, și o prietenă m-a întâmpinat strigând: "A câștigat! A câștigat! A câștigat!". Râdea, sărea. Culmea bucuriei unei românce pentru o altă româncă.
Nu era nicio legătură cu fotbalul. Tenisul învingea în acea zi. Ea. Simona Halep.
În sfârșit, după ani de muncă, de victorii și de înfrângeri, după multe trofee mângâiate cu lacrimi de fericire, dar și după trei finale de Grand Slam pierdute dureros, suferind, Roland Garros era al ei. Întreaga Terra era a ei. O zi de neuitat. 9 iunie 2018.
De când am văzut-o, m-a copleșit. Era ceva dincolo de joc, de calitățile sale. Privirea verde pătrunzătoare spunea totul despre caracter, despre încredere, despre voință. Simona era sigură că, la un moment dat, oricâte probleme va avea, va cuceri lumea. Și îi molipsea pe cei din jur cu acea siguranță. Eu, cel puțin, așa am simțit.
De atunci, am pariat pe ea. Nu cum vă imaginați. Nu am bătut palma cu nimeni, nu am pus niciun bilet, nu am mizat niciun ban. Cu mine am făcut acea prinsoare. Vi s-a întâmplat? E imposibil să nu fi descoperit cândva un tânăr, sportiv, pianist, pictor, matematician, nu contează, și să spuneți: "Va fi mare!". Asta mi s-a întâmplat mie cu Simona Halep.
Ținta acelui pariu al sufletului nu era un meci, ci o carieră. În 2014, când ea țâșnea în Top 10, i-am spus unui prieten care o privea sceptic că nu va mai părăsi multă vreme elita tenisului. Și așa a fost. Este și azi acolo, singura care a rezistat atât de mult printre cele mai bune în ultimii patru ani. E prima și are un turneu de Mare Șlem câștigat. Nu e iubită de toți, dar e apreciată chiar și de cei care o critică.
Se poate retrage acum și va intra în legendă. Sau poate continua. Să joace și să câștige. Să ne ofere acea emoție care dă sens vieții.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
