SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIONILOR

Oxigen la O2 » Roger Federer e în semifinalele Turneului Campionilor pentru a 11-a oară!

Roger Federer sărbătorind cu mîna pe inimă victoria de ieri // Foto: Reuters +5   FOTO
Roger Federer sărbătorind cu mîna pe inimă victoria de ieri // Foto: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 10 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 09 noiembrie 2013 22:00

Elveţianul l-a învins ieri în meciul decisiv din grupa B de la Londra pe Juan Martín Del Potro, 4-6, 7-6 (2), 7-5, la capătul a două ore şi 26 de minute de tenis frenetic.

A 12-a participare consecutivă la Turneul Campionilor, 6 titluri, alte două finale disputate, două înfrîngeri în semifinale şi o singură ediţie, 2008, la care nu a ieşit din grupe. Acesta e bilanţul telegrafic al lui Roger Federer la ultimul concurs al anului, jucat de el şi afară, şi în sală, şi la Shanghai, şi la Houston, şi la Londra.

Ieri, elveţianul şi-a asigurat o nouă prezenţă în semifinale şi a trebuit să apeleze la rezervele de zile mari pentru a o obţine. L-a întîlnit pe Juan Martín Del Potro în meciul decisiv din grupa B cu cuţitul lipit de jugulară.

A trăit periculos în imensa sală O2, fiind condus în fiecare set. Pe primul l-a pierdut, deşi revenise de la 1-5 la 4-5. Pe următoarele două le-a smuls dramatic, 7-6 (2) şi 7-5, tenisul lui arătînd deseori acea sclipire unică din zilele în care nu avea rival. Argentinianul nu i-a netezit drumul, dimpotrivă, de aici ieşind un meci de foarte bună calitate.

În semifinale, Federer îl va întîlni azi pe Rafael Nadal, cîştigătorul grupei A, pentru a 32-a oară în carieră. "Nu voi avea liber, trebuie să mă adun repede şi să fiu gata pentru următorul meci. Voi încerca să-i fac viaţa un pic mai grea", a spus Roger.

21-10 în favoarea lui Nadal e scorul întîlnirilor directe de pînă acum cu Federer

Program semifinale
Azi
Ora 16:00, Digi Sport 2 Rafael Nadal (Spa, 1)-Roger Federer (Elv, 6)
Ora 22:00, Digi Sport 3 Novak Djokovici (Ser, 2)-Stanislas Wawrinka (Elv, 7)

ALTE ŞTIRI DIN TENIS:

Flash în tribună
La meciul de vineri seară, dintre Rafael Nadal şi Tomas Berdych, prietena primului, Maria Francisca Perello (foto 3) a preluat rolul de fotoreporter. Dotată cu un aparat semiprofesional, ea a îndreptat obiectivul spre Rafa, care a şi cîştigat meciul în 3 seturi, 6-4, 1-6, 6-3. În tribună s-a aflat şi campionul mondial la snooker, englezul Ronnie O'Sullivan (foto 4), care e un obişnuit al Turneului Campionilor de la Londra. El a venit însoţit de copiii cei mai mici, fetiţa Lillie şi băieţelul Ronnie Jr.

Nu era armă, ci rachetă
Poliţia londoneză a arestat miercuri seară doi bărbaţi suspectaţi de a-l fi ameninţat pe Andy Murray (foto 6) cu o armă. Pînă la urmă, s-a dovedit că erau fani "înarmaţi" cu nişte rachete de tenis, aflaţi în căutare de autografe. Aceştia au coborît dintr-o maşină şi au bătut în geamul automobilului în care se aflau campionul de la Wimbledon şi agentul său, scrie Daily Mail. Cineva din public a crezut că e vorba de un asalt şi a telefonat la poliţie, ocupanţii Mercedesului fiind reţinuţi cînd se găseau în drum spre casă şi eliberaţi după cîteva ore. Unul dintre ei se numeşte Ifran Ahmed, 27 de ani, un cunoscut vînător de autografe, care a postat pe net poze cu el şi Ronaldo, Bradley Wiggins sau Tom Daley.

Sexy Kirilenko
Maria Kirilenko, numărul 19 mondial, a pozat în ipostaze inedite pentru ediţia din Rusia a revistei Glamour (foto 2). În interviul acordat, ea a mărturisit că îi place să meargă la cumpărături cînd se află în oraşe importante, Paris, Londra, Melbourne, Roma. "Cînd eşti de atîţia ani în circuit ştii toate locurile unde poţi plimba şi unde poţi găsi ceva frumos. Dar tot Moscova rămîne pe primul loc", a spus ea. Cît despre felul în care se îngrijeşte, rusoaica a explicat că foloseşte loţiune de protecţie solară, din cele mai obişnuite, pentru că are piele uscată. "90 la sută dintre turnee se joacă sub un soare nemilos, aşa că pielea îmbătrîneşte. Sînt fete din Argentina, din Italia, care, din această cauză, par mai bătrîne decît sînt de fapt".

Bucătar pentru o cauză bună
Marcos Baghdatis (foto 5) şi-a început vacanţa cu o faptă bună: revenit în Ciprul natal, el a participat în Sotiras la o acţiune a fundaţiei Sophia din cadrul programului "Gătesc şi dăruiesc". O şcoală primară a fost dotată cu o bucătărie complet echipată, în valoarea de 14.000 de euro, iar Marcos, cel mai bun tenisman cipriot din istorie, a ajutat la gătit, dar a şi schimbat mingi cu puştii, a dat autografe şi a împărţit exemplare din autobiografia sa.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (3)
b0gdan_88
b0gdan_88  •  10 Noiembrie 2013, 10:46
Postat de old_shatterhand pe 10 Noiembrie 2013, 10:04

Dar dupa cum arata prezentul in 2-3 ani Nadal il va depasi pe Federer si Vettle pe Schumi.

Daca vor fi depasiti, numai trucurile de dupa cortina au facut sa fie asa !

old_shatterhand
old_shatterhand  •  10 Noiembrie 2013, 10:04
Postat de b0gdan_88 pe 10 Noiembrie 2013, 09:11

Federer este cel mai mare campion care a existat si ca va exista vreodata !!! Cand vorbim de tenis exista doar federer cum la F1 exista doar Schumi.....restul sunt doar niste oportunisti !!!

Dar dupa cum arata prezentul in 2-3 ani Nadal il va depasi pe Federer si Vettle pe Schumi.

b0gdan_88
b0gdan_88  •  10 Noiembrie 2013, 09:11

Federer este cel mai mare campion care a existat si ca va exista vreodata !!! Cand vorbim de tenis exista doar federer cum la F1 exista doar Schumi.....restul sunt doar niste oportunisti !!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează