SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

SPECIAL GSP Povestea fascinantă și uitată a unei finale de la US Open disputată de o junioară română » Salvată de soția lui Ilie Năstase: „De emoții, am uitat să pun în sacoșă fusta de tenis!”

Lucia Romanov Foto: colecție personală
Lucia Romanov Foto: colecție personală

Articol de - Publicat vineri, 22 august 2025 13:02 / Actualizat joi, 16 octombrie 2025 15:05

Lucia Romanov (66 de ani), valoroasă jucătoare română în anii 1980, a fost protagonista unui episod frumos în 1976 la US Open. A disputat finala junioarelor, după ce a ajuns să participe în turneu cu mult noroc: a primit o invitație de la sponsorul turneului, a primit viză în ultima clipă, iar meciul cel mai important l-a jucat într-o rochiță împrumutată de Dominique, prima soție a lui Ilie Năstase.

  • Ediția din 2025 de la US Open este programată între 24 august și 7 septembrie. Meciurile vor fi transmise pe Eurosport 1 și Eurosport 2, cu informații actualizate zilnic pe GSP.ro.

În 1976, Lucia Romanov avea 17 ani și a ajuns la New York pentru turneul de junioare de la US Open cu destule peripeții.

Înfruntându-le pe rând, și cu noroc, cum repetă deseori, a disputat finala, după ce intrase pe tablou cu o invitație. A pierdut în fața sud-africancei Marise Kruger, 3-6, 5-7, dar a rămas cu una dintre cele mai frumoase amintiri ale carierei.

Una care s-a încheiat prea repede, în 1985, din cauza unor probleme insurmontabile la genunchi. Până acolo însă, povestea sa în tenis curge fascinant, de la începuturi, în copilărie, istorisită de ea însăși cu detalii și în exclusivitate pentru GSP.

Începutul meu în tenis a fost unic, din multe puncte de vedere. Eu – și alți colegi de generație – am început să jucăm la un club care nu a existat înainte de seria noastră de copii, un club conceput de un om care a fost pictor de meserie, dar era un mare pasionat de tenis, deși el nu era jucător”, și-a început Lucia Romanov istoria personală în sport.

„«Eu joc ca o cizmă», glumea nea Radu”, continuă ea, adăugând că dedică această confesiune „primului meu antrenor, domnul Radu Suvalcea, sau «nea Radu» cum îi spuneam noi, copiii, și de asemenea antrenorilor următori, Enrico Modiano și Tudorel Bădin, precum și inginerului George Slapciu, fost jucător de tenis, care a devenit președintele clubului și «psihologul» echipei”.

Sunt cei care „cu multă pasiune și dedicație” au reușit să clădească de la zero, pornind realmente de la nimic, și doar în câțiva ani un club care avea să ajungă unul de mare valoare. Cu o echipă de tenis care a devenit campioană națională, la început de copii, mai târziu și de senioare, după cum precizează Lucia. Și nu doar o echipă, ci o familie „care încă mai există, deși mulți sunt împrăștiați acum mai prin toată lumea”.

Lucia Romanov: „Sora mea și cu mine a trebuit să ne rugăm foarte mult de părinți să ne lase să jucăm tenis”

Cum a fost însă, de fapt, începutul ei în tenis? „În viață trebuie să ai și puțin noroc. Eu am avut noroc, de multe ori, pe drumul meu spre succese. Noroc de a beneficia de pasiunea si dedicația domnului Suvalcea, care a fost baza pe care s-a cladit Clubul Cutezătorii la Palatul Pionierilor”, istorisește ea. I-a venit ideea în iarna anului 1967, când nici nu erau încă terenuri construite.

A mers la școlile din zona Cotroceni pentru a recruta copii din clasele 1-3, „inclusiv la școala mea, Generală nr. 146”. „Dânsul a explicat că tenisul este «un joc cu o rachetă și o minge», dar în imaginația mea de copil, eu am crezut că era vorba despre o rachetă care zbura spre stele”, rememorează Lucia Romanov. „Sora mea și cu mine a trebuit să ne rugăm foarte mult de părinți să ne lase să jucăm tenis”, adaugă, referindu-se la sora sa geamănă, Maria.

Lucia și Maria Romanov alături de Tudorel Bădin Foto: colecție personală
Lucia Romanov la 10 ani Foto: colecție personală
Lucia Romanov Foto: colecție personală
Lucia Romanov Foto: colecție personală
Lucia Romanov Foto: colecție personală
+10 FOTO

„Am avut noroc din nou, de asemenea, că după 6-8 luni de joc, domnul Suvalcea a venit la noi acasă, când am absentat vreo trei-patru luni de la antrenamente, să îi roage pe părinți să ne lase din nou la tenis”, subliniază fostul număr 30 în lume, loc atins în 1983. După aproape o oră de discuții, el a convins-o pe mama care crescuse în comuna Vinga de lângă Arad și nu făcuse niciun sport că tenisul este „bun pentru sănătate”. Că transpirând prea mult nu vor răci sau se vor îmbolnăvi.

În 1976, când Palatul Pionierilor a fost preluat de Protocolul de Stat pentru renovare și pentru a se transforma într-o casă de primire a demnitarilor străini, clubul Cutezătorii s-a transformat în clubul Tot Înainte și a fost mutat la terenurile de la Ștrandul Tineretului, precizează Lucia Romanov. Peste alți doi ani, o nouă mutare și un nou nume: Politehnica București.

Norocul de a ajunge la US Open 1976: o invitație de la organizatori și sponsori

Ajungând aproape de episodul US Open 1976, ea amintește că oportunitățile de a juca în turnee din vestul Europei nu erau prea multe, iar cele care erau le reveneau „jucătorilor de vârf, mai ales băieților care aveau potențial pentru Cupa Davis”.

Să obții pașaport și viză necesară pentru călătoriile în străinătate era extrem de dificil în acele vremuri. „Dar, bineînțeles, trebuia să ai și noroc”, repetă Lucia. „Cel puțin în cazul meu, crescând la clubul nou înființat Cutezătorii și nu la unul din cele prestigioase ca Dinamo sau Steaua”.

Norocul, de această dată, a fost că unul dintre antrenori, Enrico Modiano, s-a mutat în 1974 în Statele Unite ale Americii pentru a se alătura familiei care se stabilise de câțiva ani la Seattle, în statul Washington. Aflându-se acolo, „el a reușit să convingă organizatorii și sponsorii de la US Open, organizat la Forest Hills, să-mi trimită o invitație ca să particip la concursul de junioare”.

Lucia precizează că pe atunci trebuia să fii un jucător valoros ca să poți primi o asemenea invitație pentru a participa în turneele de Grand Slam.

Eu câștigasem la 13 ani Naționalele de 13-14 ani și la 14 ani pe cele de 15-16 ani, precum și alte turnee din țările vecine. În baza acestor rezultate evidențiate de domnul Modiano, compania Pepsi-Cola, care era atunci sponsor la turneul US Open de juniori, a trimis un bilet de avion dus-întors la New York pe numele meu - Lucia Romanov

Lucia Romanov Foto: colecție personală
Lucia Romanov la 10 ani Foto: colecție personală
Lucia și Maria Romanov alături de Tudorel Bădin Foto: colecție personală
Lucia Romanov Foto: colecție personală
Lucia Romanov Foto: colecție personală
+10 FOTO

Lucia Romanov, peripeții înainte de plecarea la New York

Chiar și așa însă, cu invitație și bilet platit de sponsori, nu erau ușor de obținut pașaportul și viza pentru participarea la concurs. Emoțiile au crescut până la niveluri ridicate până când totul s-a rezolvat în mod aproape miraculos. „Aveam rezervare la avion, urmând să plec într-o duminică și primisem viza abia sâmbată, cu o zi înainte. Agenția de transport aerian de unde trebuia ridicat biletul era închisă sâmbăta și duminica în anii aceia”, continuă povestirea.

Și din nou norocul a venit să-i întindă o mână mare de ajutor. „Șansa mea a fost că domnul Slapciu s-a dus oricum la agenție sâmbătă și chiar dintr-un și mai mare noroc, în ziua aceea, unul dintre agenți uitase ceva la birou și se întorsese doar pentru 15 minute, chiar când domnul Slapciu se dusese acolo!”.

Așa a reușit el, cu multă, multă șansă, să-i ridice biletul de avion ca să poată pleca în ziua următoare la New York. „Acesta a fost anul în care am ajuns în finala de la US Open de junioare, schimbând astfel cursul vieții mele”, reflectează Lucia Romanov.

„Dacă nu era domnul Modiano la Seattle sau dacă domnul Slapciu s-ar fi dus cu 15 minute mai devreme sau mai târziu la agenție, sau daca el nu s-ar fi dus deloc, agenția fiind în mod normal închisă, eu nu aș fi avut ocazia să particip la acest prestigios turneu și să mă remarc pe arena internațională de junioare, dovedind că am potențial pentru viitor”, privește în urmă Lucia.

Norocul a atins-o din nou când Ilie Năstase, aflat în vârful carierei sale, și cei din anturajul lui au luat-o de la aeroport în New York și au „adoptat-o”, ajutând-o să se integreze rapid la condițiile noi și diferite de acolo.

Ilie a fost o inspirație pentru mine de când eram mică. La meciurile lui de atunci, spectatorii au făcut pentru prima oară standing ovation. Eram mândră să fiu din aceeași țară cu el

Lucia Romanov

Rachetele racordate prea strâns și rochița lui Dominique

„Am avut si puțin ghinion atunci, dar nu mă plâng”, își amintește. „Cu o zi înainte de finală mi s-au rupt corzile de la rachete. Aveam numai două rachete. Când m-au întrebat racordorii de la concurs la ce tensiune să le racordeze, nu am știut ce să spun”, adaugă ea.

Până atunci, antrenorul Tudorel Bădin era singurul care îi racordase rachetele, făcând acest lucru manual. La US Open se foloseau mașini de racordat, așa că au ieșit cu o diferență de aproximativ 10 kg mai strânse decât cu ce era obișnuită.

„Faptul că aveam rachete noi racordate, și foarte strâns, mi-a produs emoții mari înainte de acea finală. Și așa, de emoții, am uitat să pun în sacoșă fusta de tenis!”, povestește peste ani Lucia Romanov.

Din nou noroc, de data aceasta cu Dominique, prima soție a lui Ilie Năstase, „care învățase rapid limba română și care era o femeie nu numai excepțional de frumoasă, dar și foarte prietenoasă. Când i-am spus speriată că am uitat să aduc fusta de tenis, ea mi-a răspuns să nu îmi fac probleme, are ea să îmi dea cadou o rochie de tenis pe care o primise de la o firmă”.

Povestea fascinantă și uitată a unei finale de la US Open disputată de o junioară română » Salvată de soția lui Ilie Năstase: „De emoții, am uitat să pun în sacoșă fusta de tenis!”
Ilie Năstase și prima sa soție, Dominique Grazia Foto: Guliver/GettyImages

Noroc încă o dată: rochița era nu numai foarte drăguță, ci i se și potrivea perfect! „Dar cu rachetele a fost o altă poveste. În finală dădeam cât puteam de tare în minge, dar corzile fiind cu mult mai strânse, lovitura mea nu a avut viteza și efectul din meciurile trecute. Am luptat mult, dar, din păcate, am pierdut meciul 3-6, 5-7, lăsându-mă să mă gândesc care ar fi fost rezultatul dacă domnul Bădin ar fi fost acolo să mă susțină nu numai moral, dar și la racordatul rachetelor”, încheie ea povestea marcată de mult noroc, dar și de o felie de ghinion.

Lucia Romanov și-a continuat cariera, iar în circuitul profesionist a ajuns în sferturi de finală la Roland Garros în 1982, cel mai bun rezultat al său într-un turneu major. În acel an a atins și turul al treilea la Wimbledon. A revenit și la US Open, jucând pentru prima dată în 1980, când a și reușit cel mai bun parcurs al său, turul al patrulea.

La dublu mixt a disputat semifinale la Roland Garros în anul de succes 1982. S-a retras din tenis în 1985, după ce a jucat ultimele meciuri în septembrie 1984 în turneele din SUA, US Open, Salt Lake City, San Diego și Richmond. E stabilită de mulți ani în SUA, la La Jolla (California).

Iar povestea din 1976, de la New York, va rămâne întotdeauna un reper luminos al amintirilor sale, care au început să se clădească în copilărie, la Palatul Pionierilor. În alte vremuri.

Citește și:
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Special
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „O să apere portar «under»! Am șters toate amenzile. Nu mai există nicio concesie”
Superliga
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „O să apere portar «under»! Am șters toate amenzile. Nu mai există nicio concesie”
Dinamo i-a prelungit contractul lui Cătălin Cîrjan: ce clauză de reziliere FABULOASĂ i-au fixat roș-albii
Superliga
Dinamo i-a prelungit contractul lui Cătălin Cîrjan: ce clauză de reziliere FABULOASĂ i-au fixat roș-albii
Direct de pe aeroport, Sorana Cîrstea a dezvăluit ce au pus-o australienii să facă la meciul cu Naomi Osaka: „Prima dată în viață”
Tenis
Direct de pe aeroport, Sorana Cîrstea a dezvăluit ce au pus-o australienii să facă la meciul cu Naomi Osaka: „Prima dată în viață”
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (2)
Ilevatrici
Ilevatrici  •  10 Octombrie 2025, 09:06

Am fost colege de liceu, cele mai drăguțe, modeste și serioase persoane pe care le -am cunoscut. Îmi reamintesc cu multă duioșie de surorile Romanov, vesele, extrem de responsabile și de excepție. Mă bucur ca după atâția ani n au fost uitate…

laur_gr
laur_gr  •  22 August 2025, 13:35

"dacă domnul Bădin ar fi fost acolo să mă susțină nu numai moral, dar și la racordatatul rachetelor" sau daca stia la ce tensiune sa le racordeze

Vezi toate comentariile (2)
Comentează