SPECIAL GSP Povestea primului titlu de Grand Slam câștigat de Ilie Năstase, la US Open 1972 » Regulile diferite din acel moment: „Au transformat totul într-o loterie!” + momentul descătușării: „Am sărit încontinuu ca un nebun minute întregi”

• Ediția din 2025 de la US Open este programată între 24 august și 7 septembrie. Meciurile vor fi transmise pe Eurosport 1 și Eurosport 2, cu informații actualizate zilnic pe GSP.ro.

Mijlocul anului 1972 i-a adus lui Ilie Năstase și amar, și dulce. În această ordine și într-un interval de timp relativ scurt. La începutul lunii iulie pierdea dureros, în cinci seturi, finala de la Wimbledon în fața americanului Stan Smith. Două luni mai târziu, unele pline de activitate, turnee, emoții, triumfa la US Open.

Era primul din cele două titluri de Grand Slam din cariera românului care avea să rămână pentru totdeauna în istorie pentru faptul că a devenit, în 1974, primul lider mondial în clasamentul profesionist. Până atunci însă, cariera sa își consumase destule momente importante.

Între Wimbledon și US Open 1972 nu se oprise deloc. Jucase cinci turnee, cucerind trei titluri, la Dusseldorf, Toronto-2 și South Orange, și disputând finala de la Bastad. De asemenea, participase cu echipa României în două etape ale Cupei Davis, contra URSS și a Australiei. Mereu în mișcare. Totul pentru a lăsa în urmă gustul acru al dezamăgirii londoneze.

Ilie Năstase: „Săriturile urâte ale mingii erau ceva obișnuit”

„Am ajuns la Forest Hills plin de încredere după ce câștigasem Open Canadei cu două săptămâni înainte”, rememora Năstase în autobiografia sa, subliniind însă și că se afla în fața unui tablou dificil, de unde nu lipseau Stan Smith, Rod Laver sau Ken Rosewall. El era favorit 4.

A început turneul în viteză, cu o victorie-fulger în fața venezueleanului Jairo Velasco Sr, 6-0, 6-2, 6-0. „Mă grăbeam să ajung la aeroport s-o iau pe Dominique, care zburase de la Bruxelles”, povestea Ilie, referindu-se la prima sa soție, pe atunci logodnică. Al doilea duel, contra lui Roger Taylor, în schimb, l-a dus la limită. A fost, poate, meciul de care avea nevoie pentru a parcurge toate stările, provocările și a ieși cu bine la mal.

S-a decis în tie-break-ul actului al cincilea, după ce Năstase condusese cu două seturi la zero. Un tie-break scurt, primul la 5, care nu lăsa prea multe opțiuni de a recupera dacă rămâneai mai mult în urmă. „Acest aspect plus terenurile groaznice, unde săriturile urâte ale mingii erau ceva obișnuit, au transformat totul într-o loterie”, povestea Ilie. „Am câștigat tie-break-ul cu 5-1, dar a fost o evadare la limită”, adăuga el.

+22 FOTO

În continuare, a parcurs tabloul „mult mai ușor”, chiar dacă a mai lăsat câte un set, învingându-i în serie pe Patrice Dominguez, „un stângaci francez”, Bob Hewitt, „specialist de dublu din Africa de Sud”, australianul Fred Stolle, „care mai devreme îl eliminase pe John Newcombe”, compatriotul lui, și americanul Tom Gorman, „în fața căruia aveam un bilanț foarte bun”, a enumerat campionul român.

„Mă simțeam bine și datorită lui Dominique eram fericit și relaxat”, își descria el starea de spirit dinaintea finalei. Cea pe care avea să o dispute împotriva lui Arthur Ashe, campionul din urmă cu 4 ani, din 1968.

15participări la US Open a avut Ilie Năstase în carieră, prima în 1969, ultima în 1985, când și-a și încheiat prezențele în turnee de Grand Slam

În seara dinaintea meciului de importanță imensă, jucătorul român și-a păstrat rutina deja probată: a apelat la room service pentru cină, s-a uitat puțin la televizor, apoi a mers la somn. Și a evitat să vorbească despre partidă în sine. În schimb, și-a pregătit ținuta cu grijă. Era primul an în care la Forest Hills se renunțase la obligativitatea echipamentului complet alb. „Am ales un tricou bleu Fred Perry și șort alb”, rememorează Năstase.

Finaștii US Open: „Rezervat, calm, regal” contra „temperamental, extravagant, distractiv”

Avea să fie încă un element de contrast între cei doi protagoniști ai finalei, după cum erau descriși într-un material pe site-ul oficial al US Open, la 50 de ani distanță. „De o parte a fileului stătea favoritul local – Arthur Ashe, rezervat, calm, aproape regal. De cealaltă parte se afla Ilie Năstase, temperamental, extravagant, adesea controversat, dar întotdeauna distractiv, în vârstă de 26 de ani, care căuta primul său titlu de Grand Slam la simplu, după ce pierduse primele două finale importante. Chiar și hainele pe care le purtau în acea după-amiază însorită de septembrie reflectau personalitățile lor – Ashe în tradiționalul alb, Năstase într-un tricou strălucitor, de un albastru pastel”.

Până să ajungă la terenuri însă, dimineața a fost una tensionată pentru Ilie. Deși a încercat să-și țină nervii cât mai ascunși față de Dominique, aflată și ea într-un soi de vârtej emoțional. „Nu cred că am mâncat mare lucru la micul dejun”, a dezvăluit el în autobiografie. Era conștient însă că pe iarbă își putea pune foarte bine în valoare jocul: la scurte mingea sărea foarte puțin, ca în apă, după cum a recunoscut apoi chiar Ashe.

Nu mă gândeam că voi câștiga, dar știam că sunt capabil, deși meciul avea să fie dificil, jucam cu Ashe, care era foarte bun pe iarbă – Ilie Năstase

Finala a fost, până la urmă, memorabilă. Un duel întins pe cinci seturi în care cei doi jucători au arătat tenis de iarbă la un nivel strălucitor, cu meniul complet: serviciu-voleu, retururi chip, loburi, smash-uri puternice și o defensivă aprigă pe linia din spate a terenului.

Năstase își amintește că a fost extrem de stresat la început, cedând primul set cu 3-6. A revenit însă și l-a câștigat pe următorul cu același scor. „Am avut și niște decizii rele ale arbitrilor de linie, eram agitat și mă plângeam în fața lor”, a punctat el. Un aspect care nu putea scăpa în scenariul partidei și pe care New York Times îl descria detaliat în cronica finalei.

„Năstase, prefăcându-se șocat de o decizie a lui Jack Stahr, arbitrul de linie, a aruncat un prosop și a lovit ușor o minge în direcția acestuia. Publicul s-a întors imediat împotriva lui Năstase. Mai devreme, s-a arătat nemulțumit de o decizie a lui Titus Sparrow, un arbitru de linie de culoare, și și-a aruncat racheta ca și cum nu-i venea să creadă, una dintre numeroasele ocazii în care a făcut acest gest din exasperare, oboseală sau doar pentru distracție”, nota prestigiosul cotidian newyorkez.

Ilie Năstase la două game-uri de înfrângere

Setul al treilea i-a revenit americanului la tie-break, 5-1, apoi Ashe s-a distanțat la 4-2 în actul al patrulea. Momentul dificil l-a adus pe Ilie în fața unui tablou tremurător: meciul aproape că aluneca în brațele adversarului. Jocurile minții însă sunt nebănuite, iar campionul din 1968 a început să piardă în mod neașteptat din avântul de până atunci.

Ilie l-a provocat sportiv cu nonșalanța, cu abilitatea sa, renăscută în pragul dezastrului: l-a surclasat la fileu pe Arthur Ashe, a fost mai bun cu passing-shot-urile sale și a servit vizibil superior cu prima minge. Ceea ce americanul nu a mai reușit suficient de des – și asta l-a costat.

+22 FOTO

Năstase a luat setul al patrulea cu 6-4 și, după un schimb de break-uri în startul decisivului, a rămas la cârmă, inventiv, aprig cu pletele fluturând. 6-3 și cea mai mare victorie a carierei era rotunjită acolo, pe iarba de la Forest Hills, pe 10 septembrie 1972.

Primul titlu de Grand Slam al carierei viitorului lider ATP

„La final, îmi amintesc că am sărit încontinuu ca un nebun minute întregi. Eram extrem de fericit pentru că învinsesem. Nu eram sigur că mă simt confortabil pe iarbă, așa că să câștig în fața cuiva precum Arthur, într-un meci atât de încordat, m-a făcut să mă simt grozav”, a revizitat el momentele de după triumf.

Ashe a avut câteva cuvinte de spus despre comportamentul lui Năstase, remarca NY Times. La decernarea premiilor — Ashe a câștigat 12.000 de dolari, adversarul 25.000 — Arthur a spus despre Ilie: „Când Năstase își va îmbunătăți manierele, va deveni un jucător și mai bun. Poate că ar trebui să fac și eu același lucru”.

După aceea, Ashe a refuzat să comenteze mai mult: „Ilie și cu mine suntem buni prieteni în afara terenului, deși trebuie să spun că manierele lui la masă sunt precum cele de pe teren”.

7titluri de Grand Slam a cucerit Ilie Năstase în carieră: două la simplu - US Open 1972, Roland Garros 1973, trei la dublu - Roland Garros 1970, Wimbledon 1973, US Open 1975 și două la dublu mixt - Wimbledon 1970, 1972

Regretele lui Arthur Ashe: „A fost o experiență dureroasă”

Americanul nu a primit deloc bine înfrângerea. „L-am văzut după meci stând în partea îndepărtată a arenei de la Forest Hills, înainte de festivitate. Își ținea capul în mâini, încercând și nereușind să-și stăpânească lacrimile”, povestea ani mai târziu Steve Fink, un cunoscut jurnalist sportiv și istoric, aflat atunci la începuturile carierei.

Patru luni mai târziu l-a intervievat pe Arthur Ashe, care încă nu își revenise după finala pierdută la US Open. „Uneori mă trezesc în miezul nopții gândindu-mă la acel meci. Tot ce trebuia să fac era să-mi țin încă de două ori serviciul în setul al patrulea și aș fi câștigat. A fost o experiență dureroasă”, i-a spus jucătorul american.

Dar nu a câștigat. Învingătorul a fost Ilie Năstase, descris drept talentat, temperamental, gălăgios, dar iubit de public. După New York nu s-a oprit: a plecat la Seattle și a mai cucerit un titlu. Abia după ce a pierdut în turul 3 la Los Angeles a avut timp să răsufle un pic, s-a întors la Bruxelles și nu a pus mâna pe rachetă o săptămână.

Era campion de Grand Slam, în sfârșit. Performanță pe care în tenisul masculin românesc, la simplu, seniori, încă nu a reușit să o repete nimeni altcineva.