SPORTURI  »  TENIS  »  SIX KINGS SLAM

FOTO Rafa Nadal, învins de Novak Djokovic în ultimul episod al unei rivalități de excepție

FOTO: GettyImages +12   FOTO
FOTO: GettyImages

Articol de - Publicat sambata, 19 octombrie 2024 21:22 / Actualizat duminica, 20 octombrie 2024 04:31

Ziua de sâmbătă, 19 octombrie, a adus ultimul episod al rivalității dintre Rafa Nadal și Novak Djokovic. Cele două legende ale tenisului s-au întâlnit în Riyadh, la Six Kings Slam, iar meciul a fost câștigat de către sârb: 6-2, 7-6(5).

Înainte de Cupa Davis, ultima competiție din cariera lui Rafa Nadal, spaniolul a ales să mai participe la un singur turneu: Six Kings Slam, demonstrativul de milioane de dolari din Arabia Saudită.

Turneul acesta i-a oferit lui Nadal oportunitatea de a juca pentru ultima oară împotriva lui Novak Djokovic, unul dintre cei mai mari rivali ai săi. Cei doi s-au întâlnit sâmbătă, 19 octombrie, în finala mică a Six Kings Slam.

GALERIE FOTO. Rafa Nadal, învins de Novak Djokovic în ultimul episod al unei rivalități de excepție

+7 FOTO

În primul set, sârbul care ocupă locul 4 în clasamentul ATP s-a impus fără probleme: 6-2. Setul al doilea a avut însă o altă desfășurare. Nadal a jucat mult mai bine și a oferit o replică solidă, astfel că cei doi jucători legendari au mers cap la cap până în tie-break.

Tenismenul originar din Mallorca a revenit de la 3-4 și a condus cu 5-4 la game-uri, descătușându-se la un moment dat și strigând celebrul „Vamos!”. Djokovic a revenit și apoi tot el a condus ostilitățile și în tie-break.

La capătul unui punct lung, victoria i-a revenit lui Novak Djokovic, care s-a impus cu 6-2, 7-6(5).

„Către Rafa. Nu știu de unde să încep. Mă voi întoarce la primul meci pe care l-am jucat unul contra celuilalt, în 2005. Cine ar fi știut că, 20 de ani mai târziu, ne vom fi duelat de peste 50 de ori? Am un respect imens pentru tine. Un sportiv și o persoană incredibilă. Rivalitatea a fost foarte intensă și sper să ai șansa să stai pe o plajă, să te relaxezi, să bei ceva și să te concentrezi pe altceva. Aș vrea să felicit și echipa ta […] Nu părăsi tenisul, mai stai un pic cu noi! Îți mulțumesc din partea întregii lumi pentru ce ai făcut. Ai lăsat o moștenire incredibilă și apreciem asta”, a declarat Djokovic imediat după finalul partidei.

„Îți mulțumesc pentru tot, pentru toate momentele pe care le-am împărtășit pe teren. M-ai ajutat să îmi întrec limitele pe parcursul a 15 ani. Fără asta, probabil că nu aș fi fost cine sunt astăzi. Felicitări pentru cariera ta!”, i-a răspuns Nadal lui Djokovic.

De asemenea, sportivul cu 22 de Grand Slam-uri câștigate a spus ce îi va lipsi cel mai mult după retragere:

„Îmi va lipsi totul, probabil. Am jucat aproape 20 de ani și am avut oportunitatea de a juca în cele mai bune locuri din lume. Până la urmă, mi-am îndeplinit visul de a fi un tenismen profesionist și unul de succes.”

Rafa Nadal și Novak Djokovic s-au întâlnit de 61 de ori, 28 dintre confruntări consemnându-se în finale de turneu. Bilanțul dintre cei doi este echilibrat: 32-29 pentru sârb și 15-13 în finale tot pentru tenismenul din Belgrad.

Citește și:
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Stranieri
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (1)
zb59
zb59  •  19 Octombrie 2024, 22:45

Doi titani! Este un cliseu, dar tenisul nu va mai fi niciodata la fel. Mai intai Roger, acum Rafa, maine Novak. Timpul este implacatbil pentru oricine.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează