SPORTURI  »  TENIS  »  ATP SHANGHAI

VIDEO Rafael Jodar, la prima finală de Masters 1.000 din carieră

Rafael Jodar la Shanghai FOTO Imago Images
Rafael Jodar la Shanghai FOTO Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 17 octombrie 2026 16:31 / Actualizat sambata, 17 octombrie 2026 16:37

Rafael Jodar (20 de ani, 13 ATP) l-a învins în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai pe Daniil Medvedev (30 de ani, 6 ATP) cu 6-3, 6-4 și va disputa prima sa finală într-un turneu din această categorie, unde se va duela cu compatriotul său Alejandro Davidovich Fokina (27 de ani, 26 ATP).

Rafael Jodar și-a făcut sezonul în circuit și mai impresionant, după ce s-a calificat în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai. El l-a învins în semifinale pe Daniil Medvedev, campionul din 2019, cu 6-3, 6-4, într-o oră și patruzeci și patru de minute, obținând a doua victorie în fața unui jucător de Top 10 din șapte partide disputate.

„A fost un meci foarte dificil. În primul set, toate game-urile au fost foarte strânse, cu puncte de break atât pentru el, cât și pentru mine. Sunt extrem de mulțumit de felul în care am gestionat momentele importante din primul set și de felul în care am servit și am returnat. Daniil este un jucător foarte puternic. A jucat excelent, așa că a trebuit să dau tot ce am mai bun pentru a-l provoca”, a spus Jodar la interviul acordat pe teren. Rafael Jodar este primul jucător născut în 2006 sau mai târziu care ajunge într-o finală de Masters 1000.

Partida din semifinale a fost prima pe care tânărul jucător din Spania a câștigat-o în două seturi. În precedentele sale confruntări, cu Augustin Tirante, cu Jiri Lehecka, cu Botic van de Zandschulp și cu Casper Ruud, a trebuit să revină de fiecare dată de la 0-1 la seturi.

Rafael Jodar, mize multiple în finala de la Shanghai

Spaniolul a început anul pe locul 168 în ierarhia ATP, urcând în august până pe locul 11. A disputat două finale, la Marrakech și Washington, impunându-se în prima.

Acum, o va disputa pe a treia în compania compatriotului său Alejandro Davidovich Fokina, iar pe lângă trofeu, triumful i-ar aduce și alte recompense.

VIDEO. Rezumatul partidei dintre Rafael Jodar și Daniil Medvedev

Dacă se va impune duminică, el va intra în Top 10 de luni și își va consolida locul în ierarhia pentru calificarea la ATP Finals de la Torino, unde acum este pe nouă, însă absența lui Jannik Sinner îl duce pe opt, iar dacă se va impune, va face un salt până pe șase.

Citește și:
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Superliga
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”
Superliga
Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”
Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Tenis
Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Liga 2
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează