SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Raluca Olaru o va întâlni pe Edina Gallovits în primul tur la US Open

Articol de GSP - Publicat duminica, 24 august 2008 00:00

Raluca Olaru va juca în primul tur la US Open cu Edina Gallovits, după ce a reuşit calificarea pe tabloul principal, a anunţat, sâmbătă, site-ul oficial al turneului de Mare şlem de la US Open

În ultimul tur al calificărilor, Olaru a învins-o pe tenismena portugheză Michelle Larcher De Brito, scor 6-2, 6-3.

Pe tabloul principal feminin mai sunt prezente Sorana Cârstea, care va juca împotriva tenismenei Lucie Safarova (Cehia), şi Monica Niculescu, care va debuta într-un meci cu Kaia Kanepi (Estonia).

Pe tabloul masculin este prezent în proba masculină şi Victor Hănescu, el avându-l ca adversar în primul tur pe ibericul Albert Montanes.

Principalul favorit al turneului american este noul lider mondial, spaniolul Rafael Nadal, care va juca în primul tur cu germanul Bjorn Phau.

La feminin, cap de serie numărul 1 este Ana Ivanovic (Serbia), ea având-o ca adversară în manşa inaugurală pe rusoaica Vera Dushevina.

Câştigătorul din 2007 al turneului masculin este elveţianul Roger Federer, în timp ce la feminin s-a impus belgianca Justine Henin, retrasă din activitate în acest an.

Citește și:
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Superliga

Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Altele

Clubul dintr-un oraș cu 13.000 de locuitori a promovat pentru prima dată în Bundesliga!
Campionate

Inter s-a încurcat cu Verona, însă e sărbătoare la Milano » Cristi Chivu a primit trofeul pe San Siro

Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close