SPORTURI  »  TENIS  »  CALIFICARE

Regăsită!

Articol de - Publicat sambata, 11 iulie 2009 00:00

Edina Gallovits e în semifinale la Budapesta şi încearcă să revină între primele o sută de jucătoare ale lumii

Edina n-a început bine săptămîna. După doi ani, românca a ieşit dintre primele 100 de jucătoare ale lumii. Gallovits a căzut 18 poziţii, de pe 96 pe 114. Însă Edina încearcă în aceste zile să repare alunecarea. Şi îi iese destul de bine.

A reuşit ieri să se califice în semifinalele turneului de la Budapesta, după ce a trecut în "sferturi" de Petra Martici din Croaţia cu 6-3, 7-6 (6). A fost o adversară accesibilă, croata venind din calificări. Pînă în a treia fază a competiţiei, Edina a reuşit să le elimine pe Ţvetana Pironkova din Bulgaria şi pe favorita trei, Sybille Bammer din Austria. Românca, în vîrstă de 24 de ani, încearcă să cucerească primul turneu WTA al carierei.

Începutul de an a fost unul prolific pentru jucătoarea care locuieşte în SUA, sferturi de finală la Auckland şi semifinale la Bogota, dar în luna mai o accidentare la piciorul stîng a forţat-o să se retragă de la Estoril şi Charleston. La Roland Garros a pierdut din primul tur, la fel şi la Wimbledon, unde a fost învinsă de Sorana Cîrstea. Toate aceste rezultate combinate au scos-o din Top 100. Edina ar putea reveni acolo unde a stat doi ani, dacă va cîştiga turneul de la Budapesta, unul din categoria "International", cu premii în valoare de 220.000 de dolari şi care oferă învingătoarei 280 de puncte WTA. Azi, în semifinale o va întîlni pe învingătoarea partidei dintre Patty Schnyder şi Alisa Kleibanova.

54 este cea mai înaltă poziţie ocupată de Edina Gallovits, loc atins în 28 aprilie 2008

Citește și:
Din studioul de Mondial de la Antena 1, direct pe plajă: „Cred că merit, să îmi dea pașaportul!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Din studioul de Mondial de la Antena 1, direct pe plajă: „Cred că merit, să îmi dea pașaportul!”
David Popovici, după cel mai bun timp al carierei la 50 de metri: „Cu prietenul meu brazilian mă văd mâine, la sută”
Altele

Gigi Becali se simte trădat de Florin Tănase: „Nu mă așteptam la așa ceva! Nici «la mulți ani» nu mi-a zis”
Superliga

Elizabeth Omoregie s-a îmbrăcat în tricoul naționalei favorite de la Mondial! O are alături pe iubita handbalistă
Handbal

EXCLUSIV FOTO INEDIT Apare înghețata Dinamo. Clubul de fotbal va lansa propriul produs: DINAMOVISTA – ÎNGHEȚATĂ DE MECI
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează