SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Roger Federer trece de Simon Greul şi dă piept cu Hewitt

roger federer, us open, tenis
roger federer, us open, tenis

Articol de GSP - Publicat joi, 03 septembrie 2009 00:00

Elveţianul Roger Federer a obţinut o victorie muncită contra germanului Simon Greul şi s-a calificat în turul al III-lea de la US Open, cu scorul 6/3, 7/5, 7/5

Numărul 1 mondial s-a folosit din nou de serviciul impecabil şi forehandul năucitor pentru a smulge un break timpuriu şi primul set al disputei, după jumătate de oră de joc, scor 6/3. Lucrurile păreau să se complice pentru Federer în setul al II-lea, Greul profitînd de ezitările elveţianului, dar nu şi de cele patru mingi de break (două de set) pe care le-a avut în două game-uri diferite. Federer a rezolvat situaţia cu un break la scorul de 5-5, înscriind pe tabelă un 2-0 la seturi.

Totuşi, ceea ce la început părea linişte interioară şi deconectare s-a transformat în nervozitate şi nerăbdare din partea cvintuplului campion. Sigur pe propriul serviciu şi cu urcări foarte inspirate la fileu, Greul a început fulminant setul al treilea. Break-ul obţinut graţie rateurile continue ale backhandului adversarului, dar şi a răspunsurilor excelente la serviciul variat al lui Federer, l-au adus pe neamţ la un neverosimil 3-0. Sub privirile îngrijorate ale mamei sale şi ale Mirkăi, Roger şi-a reconvocat stăpînirea de sine. A făcut rebreak, după care a apăsat acceleraţia. A obţinut break-ul izbăvitor la 5-5 şi a încheiat partida.

Roger Federer se va întîlni cu Lleyton Hewitt în cea de-a treia rundă a turneului din New York, australianul trecînd în minimum de seturi de chilianul Juan Ignacio Chela, scor 6/3, 6/3, 6/4.

Citește și:
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Stranieri

Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga

Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat

Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media

Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (3)
 •  03 Septembrie 2009, 23:58

Ma uit f.rar la meciuri de barbati la cele ale lui Federer,Tsonga,delPotro si cam atat.Se vede insa ca sunt complet ghinionist daca meciul lui Roger cu Greul a fost comentat de S.Popescu care lasa impresia ca nu a facut scoala la viata lui si nu a auzit de Euler care se pronunta Oiler de a ajuns sa pronunte in loc de Groil Greol(oare in ce limba de pe pamant se pronunta asa?!)Sa ia legatura cu Fl.Pelin -alt comic vestit al micului ecran poate va spune si acesta Lena Neoner in loc de Noiner.

 •  03 Septembrie 2009, 13:40

offffffffffffff............ favoritii mei!!! nu vroiam sa se intalneasca atata de devreme :((((

 •  03 Septembrie 2009, 12:13

Come on Hewitt bit the piece of shit !!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează