Roland Garros se joacă pe GSP.ro >> Parisul cu gaz lacrimogen al lui Țiriac, surpriza Voinea și călătoria fantastică a lui Pavel din Franța în Germania și înapoi

• În perioada 24 mai-7 iunie era programat turneul de la Roland Garros, amânat însă din cauza pandemiei de COVID-19. GSP vă oferă în schimb amintiri, povești și momente inedite de pe zgura pariziană

Când inima câștigă

Andrei Pavel a lăsat deoparte sfertul de finală de la Paris și a pornit într-o cursă nebună spre Germania pentru a asista la nașterea fiului său, apoi s-a întors pentru a încheia meciul

Pavel a fost un jucător spumos, iar cea mai bună performanță a sa în turneele de Mare Șlem are o poveste pe măsură. Legat de Roland Garros de pe când era junior pentru că a reușit să se impună în 1992, turneul parizian a fost scena unde românul a urcat cel mai sus în întrecerile de Grand Slam. Zgura de la Paris a fost cadrul visurilor lui Andrei. „Mi-ar fi plăcut să-l câștig, aşa cum am reușit când eram junior", spunea Andrei pentru Gazetă în 2010. 

S-a apropiat de acest vis cel mai mult în 2002, când avea 28 de ani și multe meciuri pe zgură în spate, însă cu puține victorii pe suprafața roșie în turneele premergătoare. Clasat pe poziția 28 în ierarhia mondială, Pavel cucerise în 2001 un trofeu de Masters 1000 pe hardul de la Montreal, după o finală în fața lui Pat Rafter. 

Români în sferturi de finală la Roland Garros

Duel tare cu Haas

În 2002, era la al patrulea Roland Garros al carierei și doar o dată reușise să depășească prima rundă la Paris, în 1997. Lucrurile s-au legat frumos pentru Andrei, în primul tur a beneficiat de abandonul britanicului Martin Lee, mai departe i-a depășit pe elvețianul Michael Kratochvil, în trei seturi, și pe spaniolul Albert Montanes, în patru. 

6-9este raportul dintre victorii și înfrângeri la Roland Garros pentru Andrei Pavel

Cea mai tare confruntare a venit în optimi de finală, când românul l-a avut în față pe Tommy Haas, clasat pe poziția a treia în ierarhia ATP. Cu jocul său elegant al cărui giuvaer era reverul, unul lăudat și de Mats Wilander peste ani, numindu-l fenomenal și uimitor, Andrei l-a învins pe german cu 6-1, 7-6 (9), 6-4. Abia apoi avea să înceapă nebunia. 

Nu l-a așteptat

Pentru un loc în semifinale, Andrei l-a întâlnit pe Alex Corretja, 20 ATP și un redutabil jucător de zgură. După trei seturi strânse, primele două încheindu-se cu 6-7 (5), 5-7 pentru adversarul românului, au început să apară primele semne de averse. S-a jucat până la 5-4 în al treilea, când ploaia s-a dezlănțuit, meciul s-a întrerupt. Nimic neobișnuit până aici, numai că la vestiare Andrei a aflat că soția sa de atunci, Simone, urma să aducă pe lume al doilea copil al familiei.

Cu o prognoză cumplită pentru următoarele zile, Pavel a împachetat rapid și cum nu a găsit niciun bilet de avion, a pornit alături de preparatorul său fizic, Jan Welthuis, într-o călătorie expres cu mașina spre Germania, pentru că-i promisese lui Simone că va fi alături de ea când se va naște Marius. Nouă ore a durat călătoria, iar cel mic nu a mai avut răbdare să-și aștepte tatăl, care a ajuns la o oră după nașterea sa. „A meritat să fac tot drumul, aceste clipe alături de familia mea au fost de neprețuit, mi-am ținut fiul în brațe și apoi am plecat înapoi", a povestit atunci Pavel, care i-a dăruit apoi lui Simone un colier, „mic și scump", drept mulțumire. 

1 turneupe zgură a câștigat Andrei Pavel în carieră dintr-un total de trei, la St. Pölten

La întoarcere, cel care a condus a fost Welthuis, iar românul a încercat să doarmă cât mai multe ore pe bancheta din spate a mașinii. Au ajuns la cinci dimineața la complexul de la Porte d'Auteuil, unde un paznic nu l-a crezut că e jucător. „Se gândea că am o acreditare falsă, probabil arătam rău", a povestit amuzat el la conferința de presă. 

Doar 12 minute

Restul meciului nu a mai durat decât 12 minute, Andrei fiind extenuat. S-au mai jucat 17 puncte, iar partida s-a încheiat cu 7-5 în setul al treilea. Jucătorul român a avut parte de o conferința de presă cum nu i se mai întâmplase până atunci, cu mulți jurnaliști curioși să afle toată povestea. Pavel a mai bifat apoi alte patru ediții de Roland Garros, ultima în 2009, când a fost învins în primul tur de Leo Mayer în trei seturi. Roland Garros-ul va însemna însă mereu pentru el acel sfert de finală și cursa nebună pe care niciodată n-a regretat-o. 

94.804 dolaria fost premiul pentru atingerea sferturilor de finală în 2002 la Roland Garros

Traseul de la Roland Garros 2002

Surpriza tricoloră cu accent italian

Adrian Voinea a fost apariția inedită din 1995, când a ajuns în "sferturi" învingându-l pe Boris Becker pe parcurs

O istorie de film. Așa suna povestea lui Voinea, dezvăluită în momentul său de maximă expunere, la Roland Garros 1995, când îl învingea pe Boris Becker în turul al treilea. Germanul era numărul 3 mondial, românul abia 128, dar trecuse deja două runde, fără să piardă set. Partida în sine a însemnat un lung episod distinct, extins pe două zile. Era sâmbătă, ploua stăruitor la Paris, iar cei doi au fost chemați pe teren la ora 19:28. 

Jucând un tenis inspirat, cu lovituri curate, pe care agenția AP îl descria drept „complet din spatele terenului, nespectaculos, dar inteligent și stabil", românul a câștigat primele două seturi, 6-3, 6-4. Apoi, la 20:45, partida a fost întreruptă și reluată a doua zi, când s-au mai jucat alte două acte, unul câștigat de german, 6-3, și unul, cel care pecetluia triumful, de român, 7-5. 

83.877 dolaria fost premiul atunci de Adrian Voinea, care adunase până atunci, în total, în carieră puțin peste 85.000

Gestul său, de a ridica brațele, apoi de a lovi aerul cu pumnul, în semn de descătușare, a fost captat în imagini și a apărut în multe buletine de știri în acea zi de neuitat. Era o mare surpriză, greu de catalogat în condițiile în care despre Voinea nu se știa aproape nimic. Plecat din România la 15 ani, a ajuns în Italia, unde fratele lui mai mare, Marian, lucra la un club de tenis. A rămas acolo și și-a dezvoltat, pas cu pas, cariera, ajungând în cele din urmă și pe tablourile principale ale turneelor de Grand Slam. 

Dezamăgit de Becker, germanul îi oferă credit

După partidă, românul, s-a arătat dezamăgit de ilustrul său adversar, descriind că i-a vorbit urât în germană și chiar a mimat un scuipat la încheierea primelor două seturi, sâmbătă seară. „Înainte de meci, credeam că Becker e cel mai bun, ca persoană și ca jucător, dar acum simt rușine pentru el", declara Adrian, cu onestitatea celor 20 de ani ai săi de atunci. Totuși, germanul i-a recunoscut meritele în conferința de presă de după. „A jucat un tenis grozav sub presiune, trebuie să-i ofer credit pentru asta. În plus, dacă aș fi câștigat astăzi", adăuga, referindu-se la ziua de duminică, "adversarul meu ar fi fost trișat. Când s-a întrerupt meciul, era în situația de a învinge mai clar decât a făcut-o până la urmă".

Oprit de Chang

Voinea a continuat cu încă un succes de luat în seamă, în fața rusului Andrei Cesnokov, 44 ATP, în trei seturi, calificându-se în sferturi de finală. Primul român care ajungea acolo după Ilie Năstase în 1977. „Trebuie să rămân calm. Să găsesc o soluție bună la fiecare minge. Sunt în sferturi și încă visez", spunea, citat de AP, la vremea respectivă. Între primii 8 a dat însă peste campionul din 1989, Michael Chang. Românul a avut, la 5-4, două mingi pentru a câștiga primul set. Serviciul îi mersese bine, forehandul funcționa perfect, cu execuții lângă linii, dar cumva, atunci, ceva s-a rupt. Americanul a recuperat break-ul, a întors setul și s-a impus cu 7-5, 6-0, 6-1. 

„Primul set a fost foarte strâns, m-am agățat acolo, apoi el a început să arate tot mai dezamăgit. A fost OK pentru mine", spunea americanul în Washington Post. „Am început bine meciul și totul a fost în regulă până la acele mingi de set. Apoi m-am prăbușit mintal. A fost greu. Simțeam că nu mai pot juca", a mărturisit Adrian, găsind explicația în imaturitatea sa de atunci. 

"Sunt amintiri pe care le păstrez... Apoi, cum ar și trebui, tindem să uităm, în timp, ce s-a făcut bine. Face parte din tenis și, aș spune, din viață în general" - Adrian Voinea

În starea de flux

Dar acum? Cum reflectează Voinea asupra celui mai fierbinte moment al carierei sale? „Partida cu Boris Becker e cea mai importantă. Eram aproape un necunoscut atunci. Alberto Castellani, antrenorul meu, mi-a spus că, probabil, am intrat în meci într-o stare de flux, acea situație particulară în care totul ți se întâmplă fără să îți dai seama", îi spunea românul care trăiește în continuare la Perugia lui Luca Fiorini într-o discuție de peste o oră purtată în luna martie. 

„Ca și cum corpul e un instrument mai mare decât tine. E aproape absența gândirii, care, în mod contrar, altă dată previne execuțiile tehnice când el e prea solicitat. O stare magică, aproape mistică, care apare din când în când în tenis, la orice nivel, și pe care azi încercăm să o antrenăm", a explicat Adrian. Așa cum numai el o poate face. Un jucător și, mai ales, o personalitate unică, cineva pentru care tenisul nu a fost și nu este unica preocupare. Dar care l-a dus pe locul 36 mondial, i-a oferit un titlu ATP și o finală și, mai ales, povestea de la Roland Garros 1995. 

Traseul de la Roland Garros 1995

"Sfert" în era open

Ion Țiriac a fost primul român între primii 8 la Paris, în 1968, cea mai bună performanță individuală a sa în turnee de Grand Slam

„Era momentul ca tenisul să se deschidă", spunea Roy Emerson, câștigător a 12 titluri majore, despre momentul 1968, cunoscut drept începutul erei open. Când tenisul a devenit profesionist, primii pași pe un lung drum, în care Roland Garros a fost primul turneu de Grand Slam al noii epoci. Reveneau la Paris Rod Laver, Ken Rosewall, Andres Gimeno și Pancho Gonzales, care nu călcaseră de ani buni în apropiere de Porte d’Auteuil. Iar amatorii îl aveau în frunte pe Ion Țiriac. Cel care avea să avanseze până în "sferturi" și să-l conducă pe Laver cu 2-0 la seturi. 

„A fost cea mai frumoasă amintire fiindcă l-am condus cu 2-0 la seturi. A fost, totodată, cea mai neplăcută amintire pentru că nu am reușit să câștig" - Ion Țiriac

Gaz lacrimogen pe străzi

În contextul mișcării studențești care cuprinsese capitala Franței, să fii la turneul de tenis era o provocare. „Eram la Bruxelles, să ajungi la Paris era o problemă. Nu exista nimic, nici avioane, nici trenuri, nici autobuze... Încă îmi amintesc acea călătorie, într-o mașină belgiană. Un tip ne-a lăsat la 100 de kilometri de Paris. Am reușit până la urmă. Gazul lacrimogen de pe străzi, nu existau vestiare, nu era nimic", rememora Țiriac, citat de Punto de Break. Lumea însă voia să vadă tenis și să-i vadă pe eroi. "Oamenii se urcau pe acoperișurile caselor din apropiere ca să urmărească meciurile", completa el.

Record de spectatori

„Prima partidă a fost contra lui Georges Deniau. El era antrenor, așa că înainte nu putuse juca la Roland Garros. Iar meciul împotriva lui Laver din sferturi a avut cel mai mare număr de spectatori de până la construirea noilor tribune. Era altă atmosferă, incomparabilă", a continuat Ion Țiriac amintirile. „Eu eram cap de serie nouă, el era favorit principal. Laver m-a bătut și a ajuns în finală. Un an mai târziu avea să reușească Marele Șlem", mărturisea președintele FRT pentru Evenimentul zilei, într-un interviu din 2007. 

Traseul de la Roland Garros 1968

Citește și celelalte povești de la Roland Garros:

Roland Garros se joacă pe GSP.ro » Blestemul prafului roșu: care sunt jucătorii cărora le lipsește din palmares doar trofeul parizian

Roland Garros se joacă pe GSP.ro » Lungul drum spre titlu: prin ce au trecut Roger Federer, Djokovic sau Andre Agassi până s-au încoronat la Paris

Roland Garros se joacă pe GSP.ro »Românce îndrăgostite de zgură» De la spectaculoasa Florența Mihai la adolescenta Sorana Cîrstea, jucătoare care au atins săptămâna a doua pe zgura pariziană