SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS/ROMÂNIA-FINLANDA 1-1

România - Finlanda 1-1 » Copil aduce primul punct, după 3-1 cu Heliovaara

România - Finlanda +20   FOTO
România - Finlanda

Articol de - Publicat vineri, 14 septembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 14 septembrie 2012 19:53

România a încheiat la egalitate, scor 1-1, prima zi a disputei cu Finlanda.

România a încheiat la egalitate, scor 1-1, prima zi a disputei cu Finlanda.

Victor Crivoi n-a reuşit să-i facă faţă lui Jarkko Nieminen decît în primul set, cedat cu 5-7. Nordicul s-a dezlănţuit apoi, impunîndu-se cu cu 6-1 şi 6-2. "Am ştiut că Victor Crivoi va juca foarte solid, de pe fundul terenului, dar sincer să fiu nu am ştiut la ce să mă aştept cu adevărat. A servit bine la început, a fost agresiv, dar am fost fericit că treptat am revenit în meci şi am cîştigat", a spus Nieminen după partidă.

În cel de-al doilea meci al zilei, Copil a dat mari emoţii, cedînd primul set în faţa lui Heliovaara, 3-6. Marius a întors însă meciul, adjudecîndu-şi următoarele trei seturi, 6-4, 6-2, 6-4.

Mîine, de la ora 15:00, va avea loc şi partida de dublu dintre perechile Horia Tecau/Florin Mergea şi Jarkko Nieminen/Timo Nieminen.

Citește și:
Cele mai tari meme după ce Argentina a eliminat Anglia în semifinalele Campionatului Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cele mai tari meme după ce Argentina a eliminat Anglia în semifinalele Campionatului Mondial
Gafă de proporții a lui Chelsea, în timp ce Anglia era eliminată de Argentina de la Mondial: „Ce rușine de club!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Gafă de proporții a lui Chelsea, în timp ce Anglia era eliminată de Argentina de la Mondial: „Ce rușine de club!”
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Profit.ro
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”


Comentarii (13)
bdgeorge
bdgeorge  •  14 Septembrie 2012, 23:59

dublul e DECISIV pt noi..daca pierdem la revedere daca castigam mai speram...Nieminen il bate fara probleme si pe Copil sa speram ca face ceva Crivoi cu Heliovaara dar va fii greu..daca asta e cel mai bun tenis la astia doi Copil si Crivoi atunci nu ai cu sa te miri ca au ajuns la varsta asta fara sa faca nimic in sportul asta..2. tampenie mai mare decat sa joci pe carpeta impotriva Finlandei eu nu a vazut...joaca in plm pe zgura la Brasov si in cazul asta juca si Ungur si alta era situatia..dragomir asta a nenorocit tenisul in anii astia de cand conduce federatia...

dexter71
dexter71  •  14 Septembrie 2012, 22:34

Vom bate Finlanda si fara Hane si Ungur. Dar pe urma? Din pacate boicotul celor doi are legatura cu Andrei Pavel din cate stiu eu, care se situeaza in tabara care nu o inghite pe Ruxandra Dragomir. Si problema nu pare in curs de rezolvare, orgoliile sunt mari si astfel echipa Romaniei si asa destul de "subtire" va fi inca si mai "subtire" Asta e. Sunt nerabdator sa-i vad maine jucand pe Tecau cu Mergea :))

sartoriale
sartoriale  •  14 Septembrie 2012, 20:03

Ungur si Hanescu nu au vrut sa vina, nu are nici-o legatura cu suprafata, este doar o scuza

Vezi toate comentariile (13)
Comentează