SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS

România - Portugalia 3-1 » Victorie pentru România în Cupa Davis

Marius Copil poate aduce punctul decisiv României / Sursă foto: Facebook @Romanian Davis Cup Team
Marius Copil poate aduce punctul decisiv României / Sursă foto: Facebook @Romanian Davis Cup Team

Articol de GSP - Publicat duminica, 19 septembrie 2021 16:06 / Actualizat duminica, 19 septembrie 2021 16:12

România a învins Portugalia în primul tur al Grupei Mondiale din Cupa Davis. Scorul după patru din cele cinci meciuri este 3-1 pentru „tricolori”.

România – Portugalia, Cupa Davis 3-1

  • Ce urmează pentru România:
  • Luni se va actualiza clasamentul Cupei Davis, iar pe baza acestuia se va stabili ce urmează pentru România.
  • Varianta 1: Dacă în clasamentul echipelor care au câștigat în acest weekend România se află între primele 8, atunci va merge în play-off-ul Cupei Davis. Dacă va câștiga play-off-ul, care presupune o singură întâlnire, România ajunge la turneul final al Cupei Davis
  • Varianta 2: Dacă România nu se află în primele 8 în clasamentul care va fi anunțat luni de organizatori, atunci „tricolorii” vor mai avea o întâlnire de disputat, într-o fază preliminară a play-off-ului. 

FOTO. Formatul Cupei Davis

România - Portugalia 3-1 » Victorie pentru România în Cupa Davis

FINAL » Marius Copil - Joao Sousa 6-3, 2-6, 6-4

După victoria de la dublu, Copil a adus punctul decisiv calificării. Câștigător și sâmbătă, la simplu, Marius Copil a câștigat în fața lui Sousa, scor 6-3, 2-6, 6-4. Românul a început bine meciul și a câștigat primul set, dar a fost depășit clar de Sousa în partea a doua, când a cedat de două ori pe propriul serviciu.

Însă, în decisiv, Copil a făcut mai bine față presiunii. A făcut un break la 3-3, decisiv pentru victorie și pentru calificare.

Desfășurarea meciului:

  • Marius Copil a câștigat meciul și a adus calificarea României
  • Marius Copil este la un game de câștigarea meciului, scor 5-3.
  • A început setul trei. Cei doi jucători merg cap la cap. 2-2

Setul II

  • Marius Copil a pierdut acest set, după ce Sousa a câștigat patru game-uri la rând, 6-2.
  • Misiunea lui Copil se anunță a fi mai complicată în această manșă. Joao Sousa și-a ridicat nivelul jocului și conduce cu 3-2.
  • A început setul secund. Sousa și Copil își fac serviciul fără probleme, e 1-1

Setul I

  • Set Marius Copil! Prestație convingătoare pentru cel mai bine clasat jucător român. Primul set e câștigat de Copil la 3, după 33 de minute. 76% e procentajul punctelor câștigat de jucătorul nostru cu primul serviciu. 
  • As pentru Marius Copil, cu care încheie un nou game câștigat fără emoții. 5-2, iar Sousa va servi pentru a rămâne în set
  • Marius a servit excelent în partida de dublu, iar serviciul său funcționează ireproșabil și în duelul de simplu cu Joao Sousa. Ajutat de suprafață, românul își câștigă cu multă lejeritate game-urile. 4-1.
  • A început meciul dintre Marius Copil și Joao Sousa. Românul își face serviciul în game-ul inaugural. 1-0

FINAL. Marius Copil/Horia Tecău vs Joao Sousa/ Nuno Borges 6-4, 6-3

Vine break-ul și, mai apoi, victoria! Speculăm din nou unul dintre puținele momente de slăbiciune ale portughezilor și facem break-ul decisiv. 

România trece în avantaj în disputa cu Portugalia, 2-1. Ne pregătim acum pentru meciul-vedetă al confruntării, Marius Copil - Joao Sousa!

Într-un scenariu asemănător celui din primul set, România și Portugalia merg și în această manșă cap la cap. Conducem cu 4-3, dar lusitanii urmează la servciu.

Setul secund debutează tot sub semnul echilibrului. 1-1.

6-4! Vine și momentul de slăbiciune al cuplului Sousa/Borges, speculat cum nu se poate mai bine de Tecău și Copil. La 5-4, românii au pus o presiune serioasă pe serviciul portughezilor, reușind să închidă setul la cea de-a doua minge de set avută. Un prim set de o importanță capitală în economia confruntării e câștigat de România!

Tecău și Copil servesc excelent până în acest moment. Conducem cu 4-3, dar nici portughezii nu se lasă mai prejos la serviciu.

Început echilibrat în Sala „Horia Damian” din Cluj Napoca. Cele două perechi se impun fără emoții pe propriul serviciu în startul de meci. 2-2.

A început partida! Un prim game câștigat fără probleme de echipa României. 1-0.

După ce în prima zi scorul a fost egal, calificarea se va decide azi. Mai întâi, de la 12:00, va avea loc meciul de dublu, care pune față în față perechile Marius Copil/Horia Tecău și Joao Sousa/ Nuno Borges. Portughezii au efectuat o modificare în echipa de dublu, din care a dispărut Gastao Elias, înlocuit cu Borges. 

Ulterior, se vor disputa partidele de simplu, Copil - Sousa, Jianu-Elias.

FINAL. Marius Copil - Gastao Elias 6-4, 6-3

Marius Copil a avut o evoluție excelentă în fața lui Gastao Elias. Românul a fost în control pe întreaga durată a partidei, fiind ajutat de un serviciu care a fost la cei mai înalți parametri.

În primul set, cei doi jucători au mers cap la cap până la 3-3, când Copil a făcut primul break al meciului. Românul a reușit să păstreze avantajul și a câștigat setul cu 6-4. 

Setul secund a fost câștigat și mai clar de Copil, scor 6-3. Jucătorul nostru a făcut două break-uri, la 1-1 și 5-3, în timp  ce Elias nu a avut nicio șansă să câștige pe serviciul lui Copil.

Setul II

  • 6-3: Marius Copil câștigă setul și meciul
  • 5-3: Copil este la un singur game de câștigarea meciul
  • 3-2: Marius Copil continuă jocul foarte bun. Servește excelent și de multe ori alege să vină la fileu, de unde îl surprinde pe adversarul său
  • 2-1: Copil începe bine setul. Face break și preia conducerea setului

Setul I

  • 6-4: Set Marius Copil! După un game complicat, românul reușește să câștige primul set
  • 5-3: Copil este la un game de câștigarea setului. La 3-3, românul a forțat la retur și a reușit primul break din meci. Ulterior, și-a consolidat avantajul cu un game foarte bun pe propriul serviciu
  • 3-3: Copil și Elias au joc solid până acum. Își câștigă fiecare game-urile de serviciul și merg cap la cap în acest start de meci
  • 1-2. Meciul începe echilibrat. Ambii jucători au câștigat pe propriul serviciu, dar Copil a pus presiunea constant pe portughez și a fost aproape de face break-ul

FINAL. Filip Jianu – Joao Sousa 3-6, 5-7

Experiența lui Sousa s-a văzut în meciul cu Filip Jianu. Românul a jucat bine, dar portughezul a gestionat mai bine momentele cheie al partidei. În primul set, Sousa a făcut un singur break, suficient pentru a se impune. 

În partea a doua, Jianu a început mai bine, conducând cu 3-1, dar nu a putut menține ritmul. Sousa a egalat la rapid, iar la 5-5 a forțat, câștigând următoarele două game-uri și meciul. 

Setul II

  • 5-7: Meci Sousa! Portughezul câștigă setul secund și meciul. Portugalia preia conducerea, 1-0.
  • 5-5: Setul secund se prelungește. Jianu joacă mai bine decât în prima parte, este mai agresiv și îi pune adversarului probleme mai mari.
  • 3-4: Din păcate, Filip Jianu nu reușește să-și mențină avantajul. Portughezul a forțat și a revenit rapid la conducerea setului, câștigând trei game-uri la rând
  • 3-1: Jianu și-a crescut nivelul jocului. A făcut primul său 
  • 1-1: Din nou setul începe echilibrat, cu cei doi jucători câștigând game-urile de serviciu

Setul I

  • 3-6: Set Sousa! Portughezul a menținut avantajul dat de break și a câștigat setul
  • 2-5: Joao Sousa se desprinde în acest set. La 3-2 a forțat pe serviciul românului și a reușit primul break din meci, consolidat ulterior cu un game de serviciu foarte bun
  • 2-3: Jocul continuă să fie echilibrat, Jianu și Sousa fiind foarte preciși în game-urile de serviciu. Până acum, nu a existat nicio șansă de break
  • 1-1: Început echilibrat de meci. Ambii jucători au început bine meciul, au servit foarte bine și au câștigat fără emoții game-urile de serviciu

„Portugalia este o echipă puternică, dar sperăm ca de la meci la meci să adunăm punctele necesare să câștigăm această întâlnire și să mergem mai departe spre Grupa Mondială”, a spus Gabriel Trifu, căpitanul nejucător al „tricolorilor”.

Echipa României de Cupa Davis:

  • Marius Copil (30 de ani, 250 ATP)
  • Filip Jianu (19 ani, 317 ATP)
  • Horia Tecau (36 de ani, 16 ATP la dublu)
  • Nicholas-Davis Ionel (18 ani, 440 ATP)  
  • Nicolae Frunză (23 de ani, 631 ATP)

Echipa Portugaliei de Cupa Davis:

  • Joao Sousa (32 de ani, 150 ATP)
  • Pedro Sousa (33 de ani, 127 ATP)
  • Gastao Elias (30 de ani, 215 ATP)
  • Federico Ferreira Silva (26 de ani, 184 ATP)

Citește și: 

Simona Halep a dezvăluit marele obiectiv, după căsătoria cu Toni Iuruc: „Îmi doresc tare mult!” + ce se întâmplă cu trofeele ei și cadourile speciale primite

Imagine rară: Emma Răducanu, în brațele tatălui român, după victoria istorică de la US Open

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (6)
1444034182634406
Constantin Zaharia  •  19 Septembrie 2021, 18:56

Cu un Tecau la dublu alaturi de Copil,iar in meciul decisiv, Copil ,dupa ce pierde lamentabil in setul II (2-6),revine miraculos (ca pasarea Phönix)..si castiga SUPERB cu 6-4, in decisiv!!Bravo baieti si BAFTA in BARAJUL ptr.GR.MONDIALA !!! Portugalia,a fost un adversar INCOMOD !

347655969058390
Ion Popescu  •  19 Septembrie 2021, 16:59

O victorie pretiosa, mult asteptata. Felicitari si succes mai departe !

10212520780827757
Adrian Catrinoiu  •  19 Septembrie 2021, 16:10

Ronaldo n-a jucat?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează