SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

După 7 luni în care și-a tratat sănătatea mintală, Sara Sorribes revine pe teren: „Acest proces m-a făcut mai puternică”

Sara Sorribes Tormo/Foto: Getty Images
Sara Sorribes Tormo/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat luni, 03 noiembrie 2025 15:10 / Actualizat luni, 03 noiembrie 2025 15:31

Sara Sorribes Tormo (29 de ani, 331 WTA), medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris în proba de dublu, se va întoarce în competiții la finalul acestui an, după o pauză de 7 luni dedicată îngrijirii sănătății mintale.

La jumătatea lunii aprilie a acestui an, Sara Sorribes anunța că va lua o pauză competițională fiindcă și-a pierdut dorința de a se antrena, de a se îmbunătăți și chiar și de a merge la turnee, dorindu-și să își ia timp pentru sine.

Sara Sorribes, 7 luni pline: „Am putut să mă opresc, să respir și să trăiesc viața”

După 7 luni, jucătoarea în vârstă de 29 de ani va reveni pe teren și a vorbit despre procesul prin care a trecut din aprilie până în prezent.

Acest proces m-a făcut mai puternică, dar și mai umană. Mi-a fost teamă să intru din nou pe teren, dar când am făcut-o, am simțit un amestec de nervozitate, respect și fericire. A fost minunat și mi-a amintit de ce iubesc acest sport”, a început Sorribes, citată de Marca.

„Au fost luni foarte speciale. Pentru prima dată după mult timp, am putut să mă opresc, să respir și să trăiesc viața fără presiunea constantă a competiției. Am făcut lucruri pe care mi le-am dorit mereu, dar pentru care nu găseam niciodată timp: am învățat să cânt la pian, am practicat yoga, am petrecut mult timp cu familia... Cred că a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea”, a adăugat numărul 331 mondial.

Sorribes a explicat, pe scurt, motivul pentru care a decis să ia o pauză de la tenis și s-a arătat mândră de pasul făcut.

„Simțeam de ceva vreme că ceva nu era în regulă, că mintea mea avea nevoie de o pauză. Sufeream de multe luni pe terenul de tenis, iar decizia nu a fost ușoară. Ca sportiv, ai senzația că eșuezi, că nu ar trebui să te oprești. Dar am înțeles că a avea grijă de mine era cel mai important lucru. Sunt foarte mândră că am făcut acest pas”, a spus medaliata cu bronz de la Paris.

Sara Sorribes: „Am învățat să fiu mai blândă cu mine însămi”

Am învățat valoarea de a vorbi, de a cere ajutor și de a nu ascunde ceea ce ți se întâmplă. Mult timp încerci să mergi înainte fără a arăta slăbiciune, dar când îndrăznești să împărtășești, când o spui cu voce tare, ceva se schimbă. Te simți ascultată, înțeleasă, iar acesta este deja un pas uriaș. Am învățat, de asemenea, să fiu mai blândă cu mine însămi, să nu-mi mai cer atât de mult și să accept că există momente bune și altele mai puțin bune, și că toate fac parte din drum”, a afirmat Sorribes.

Pregătită să revină pe teren, Sara Sorribes a încheiat mărturia ei vorbind despre modul în care și-a recăpătat pasiunea pentru sport:

„Am început din nou să mă bucur de sport fără presiune, pur și simplu din plăcere. Fizic mă simțeam bine, iar asta mi-a dat încredere și multă forță mentală. Am simțit că vreau să revin, dar într-un alt mod, cu o altă perspectivă. Cred că a venit la momentul perfect; dacă aș fi așteptat mai mult, poate mi-ar fi fost greu să regăsesc acel impuls.”

Sara Sorribes Tormo va participa la niște turnee în America Latină în acest final de sezon.

Citește și:
Gigi Becali i-a „mitraliat” pe toți jucătorii, apoi a anunțat ce face dacă NU intră în play-off: „Gata, mă retrag!”
Superliga
Gigi Becali i-a „mitraliat” pe toți jucătorii, apoi a anunțat ce face dacă NU intră în play-off: „Gata, mă retrag!”
Ce s-a întâmplat la finalul meciului FC Argeș - FCSB 1-0
Superliga
Ce s-a întâmplat la finalul meciului FC Argeș - FCSB 1-0
Gestul făcut de toți fotbaliștii campioanei FCSB, când au pășit pe gazonul de la Mioveni
Superliga
Gestul făcut de toți fotbaliștii campioanei FCSB, când au pășit pe gazonul de la Mioveni
Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale
Campionate
Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale
2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Surpriză imensă în Top 100 cei mai bine plătiți sportivi din 2025

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează