SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

A fost în comă, medicii i-au dat 5% șanse de supraviețuire, acum a produs o surpriză uriașă la US Open!

Sebastian Gorzny, surpriza de la US Open, a avut un trecut extrem de complicat // foto: X
Sebastian Gorzny, surpriza de la US Open, a avut un trecut extrem de complicat // foto: X

Articol de - Publicat miercuri, 02 septembrie 2026 09:38 / Actualizat miercuri, 02 septembrie 2026 10:43

Americanul Sebastian Gorzny (22 de ani, locul 731 mondial), câștigător în prima rundă a Grand Slam-ului de la US Open, are o poveste de viață impresionantă. În adolescență a fost la un pas de moarte, acum și-a adjudecat primul meci de la Flushing Meadow 2026 în fața locului 38 mondial, Raphael Collignon (24 de ani), scor 3-6, 6-3, 3-6, 6-3, 7-6 (9).

Gorzny este deja senzația turneului, chiar dacă a jucat un singur meci. Rar s-a întâmplat la un Grand Slam ca un jucător atât de slab clasat să învingă un adversar din top 40.

Gorzny a reușit acest lucru, după ce a intrat la US Open cu un wildcard. În runda a doua îl așteaptă un alt meci extrem de interesant, împotriva lui Daniil Medvedev, locul 8 mondial.

Dincolo de această performanță se ascunde însă o cumpănă teribilă. Acum câțiva ani medicii i-au dat doar 5% șanse de supraviețuire.

Sebastian Gorzny, omul cu surpriza de la US Open, a fost la un pas de moarte

Totul a pornit de la o înțepătură de țânțar, acum șapte ani, la competiția USTA U16 din Kalamazoo, un oraș din statul Michigan. Din cauza unei reacții greșite a corpului său, acea înțepătură, în mod normal inofensivă, a avut urmări teribile asupra lui.

A făcut meningită severă și a stat în comă timp de patru zile. Problemele respiratorii și crizele epileptice au făcut ca medicii să fie rezervați în privința salvării lui. Avea doar 15 ani atunci. După un lung proces de recuperare, a avut șansă și a fost salvat.

A fost în comă, medicii i-au dat 5% șanse de supraviețuire, acum a produs o surpriză uriașă la US Open!
Sebastian Gorzny, primul din stânga, alături de prieteni, la New York

„Tatăl meu s-a trezit, a chemat ambulanța, am mers la spital. Am intrat în comă. Aveam o inflamație a țesutului cerebral, o encefalită, din cauza mușcăturii unui țânțar. Medicii le-au spus părinților mei că aveam 5% șanse să scap cu viață.

Mi-au scos tuburile și le-au spus că ori respir... ori nimic. Nu era nimic ce mai puteam face. Din fericire, am început să respir când s-a întâmplat asta și am sfârșit prin a avea o recuperare completă, și destul de rapidă. Nu am rămas cu nicio sechelă pe termen lung.

Am făcut puțină terapie fizică și totul este bine. A fost o experiență foarte traumatică, mai ales pentru familia mea, deoarece eu pur și simplu am adormit și m-am trezit, eram în comă, nu am simțit mare lucru.

Oricum, este ceva ce mi-a oferit o perspectivă diferită asupra vieții. Mulțumesc pentru fiecare zi în care sunt aici, pentru fiecare moment, încerc să savurez fiecare clipă. Am fost în comă patru sau cinci zile, era o infecție cerebrală.

Apoi am avut nevoie de două luni de terapie fizică. Eu mă simțeam bine, dar medicii m-au trimis să fac exerciții de mobilitate, echilibru și forță. În cele din urmă, am sfârșit prin a mă întoarce pe teren. Am avut nevoie de ceva timp pentru a reveni la nivelul meu, poate că acea întâmplare mi-a furat șase luni din progresul meu, dar iată-ne aici acum”, a povestit Sebastian Gorzny, citat de puntodebreak.com.

Citește și:
Marius Șumudică a primit 10 achiziții în ultima zi de mercato
Superliga
Marius Șumudică a primit 10 achiziții în ultima zi de mercato
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează