Articol de Luminița Paul - Publicat luni, 23 martie 2026, 13:43 / Actualizat luni, 23 martie 2026 13:43
Sebastian Korda (25 de ani, locul 36 ATP) l-a eliminat pe liderul ATP în turul 3 al turneului Masters 1000 de la Miami, 6-3, 5-7, 6-4, reușind cea mai importantă victorie a carierei, apoi a dezvăluit pe ce bazează în noua sa abordare asupra tenisului.
Fiu al unui campion de Grand Slam – Petr Korda, învingător la Australian Open 1998 – și împărțind moștenirea gloriei cu două surori, Jessica și Nelly, care excelează în golful profesionist, Sebastian Korda a avut și are în continuare nevoie de mai mult timp pentru a-și cimenta locul în tenisul de înalt nivel.
Un semn că lucrurile se așază pe un făgaș pozitiv îl reprezintă victoria extraordinară, 6-3, 5-7, 6-4, în fața numărului 1 mondial, Carlos Alcaraz, în turul 3 al turneului Masters 1000 de la Miami.
„Am ales drumul mai ocolit și mai pitoresc, asta e sigur”, a spus Sebastian Korda la puțin timp după încheierea partidei, în interviul de pe teren.
„A fost ceva mai mult stres decât mi-aș fi dorit, dar sunt mulțumit de felul în care am jucat și de faptul că nu am renunțat. Am continuat să cred. Am ajuns în câteva situații dificile, dar am mers mai departe și am jucat foarte bine până la urmă”, și-a rezumat americanul evoluția care a dus la cea mai mare izbândă a carierei lui de până acum.
3titluri ATP are Sebastian Korda în palmares: Delray Beach 2026, Washington 2024, Parma 2021
Pentru a continua să progreseze, el l-a adăugat recent în echipă pe compatriotul Ryan Harrison, fost număr 40 ATP, care a fost activ și l-a încurajat pe tot parcursul meciului.
„A fost o perioadă de profundă introspecție”, a explicat Korda. „Am trecut prin multe. Am jucat împotriva multor jucători de top, dar nu am reușit întotdeauna să-mi ating obiectivul. Simțeam că, atunci când jucam împotriva acestor adversari, loveam mingea la întâmplare și încercam să fac prea multe”, a subliniat el.
„Am discutat cu Ryan, iar obiectivul nostru din acest meci a fost să joc la un nivel echilibrat, să nu încerc să fac prea multe”, a elaborat el în legătură cu abordarea partidei cu spaniolul.

De două ori semifinalist în turnee Masters, la Montreal 2024 și Shanghai 2023, cu alte două sferturi de finală în palmares, ambele la Miami (2025 și 2021), Sebastian are acum ocazia de a-și lăsa amprenta asupra turneului din Florida. Cu atât mai mult cu cât în „optimi” îl înfruntă pe un alt spaniol, Martin Landaluce, numărul 151 ATP, cel care l-a învins surprinzător pe numărul 15 ATP, Karen Khachanov.
Victoriile de Top din cariera lui Sebastian Korda
- Locul 1 – Carlos Alcaraz (Miami 2026)
- Locul 3 – Daniil Medvedev (Shanghai 2023)
- Locul 4 – Alexander Zverev (Montreal 2024)
- Locul 8 – Daniil Medvedev (Australian Open 2023)
- Locul 10 – Stefanos Tsitsipas (Miami 2025), Grigor Dimitrov (Queens 2024), Frances Tiafoe (Queens 2023), Felix Auger-Aliassime (Estoril 2022), Roberto Bautista Agut (Halle 2021)
Dincolo de schimbarea de antrenor și de abordarea tactică diferită, Korda are un alt punct de sprijin puternic: credința.
„Scopul era să fiu dedicat și să cred cu tărie. Azi-dimineață (n.r. duminică) citeam Biblia, Marcu 9:23 — «Oricine crede, totul este posibil». La asta m-am gândit tot timpul”, a declarat americanul pentru Tennis Channel. „Voiam să controlez tot ce puteam controla din partea mea, să rămân optimist și dedicat”.
El a descris o mare parte a meciului ca fiind traversată într-o „stare de flux”, în care execuția a înlocuit luarea conștientă a deciziilor. Chiar și în etapele de final ale partidei, s-a bazat pe aceeași abordare pentru a gestiona ultimele game-uri. „Nu gândeam. Eram într-o stare de flux. Acolo vrei să fii ca jucător de tenis. Am devenit puțin tensionat la 5-4, nu o să mint, dar m-am resetat după aceea, m-am întors la luptă și mi-am gestionat serviciul”, a povestit el pentru aceeași sursă.
Rezumatul meciului Korda - Alcaraz
Și a încheiat amintind de anii recenți, în care a suferit accidentări care i-au perturbat ritmul și continuitatea în circuit. „Din 2022, am avut trei sau patru luni în fiecare sezon în care nu am jucat. Sunt pauze mari. Îți pierzi un pic spiritul competitiv, apoi încerci să-l regăsești”, a explicat Sebastian. În acest moment, e pe drumul cel bun.