SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

SERENA WILLIAMS // Serena, săgeți la adresa șefilor WTA! „A trebuit să lupt împotriva clasamentului nedrept”

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 martie 2019 13:30

Serena Williams (37 de ani) a vorbit despre problemele pe care le-a avut după ce a fost penalizată de WTA din cauza retragerii din circuit pentru o perioadă.

Actualul număr 10 WTA a stat mai multe luni departe de teren după ce a aflat că este însărcinată și a ajuns pe locul 453 WTA, fiind nevoită să dea peste adversare dificile în primele tururi preliminare.

„Când m-am intors în tenis, am fost penalizată pentru pauza luată. Am coborât de pe primul loc în clasament până pe 453.

A trebuit să întâlnesc adversare mult mai dificile în primele tururi de la Roland Garros, motiv pentru care am suferit o accidentare la pectorali, ce m-a forţat să abandonez.

Am luptat din greu şi am ajuns în scurt timp în finala de la Wimbledon, dar a trebuit să lupt împotriva acestui clasament nedrept. Nu trebuie să mai penalizăm femeile care se întorc în circuit după ce nasc", a spus Serena Williams pentru Metro conform TV Digi Sport.

CITEȘTE ȘI:

Serena și Venus Williams au zis „pas” la Indian Wells: fac totul pentru tabloul la simplu

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (13)
robotzel
robotzel  •  10 Martie 2019, 13:06

*** ce vrea? puncte fara sa joace? vrea sa ramana numarul 1 chiar daca nu mai joaca? vrea salariu egal cu barbatii desi nu joaca 3 din 5 sau daca sunt mai putini spectatori la feminin? serios?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1240187572730378
Ionel Vancea  •  09 Martie 2019, 23:49

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

merace
merace  •  09 Martie 2019, 21:39

Serena vrea puncte WTA fiindca a nascut?! Are atatea puncte cate a castigat in turnee, ca orice alta jucatoare. Deja a beneficiat de niste WildCarduri dupa nastere. Clasamentul WTA e facut pe baza rezultatelor in tenis, nu in maternitate!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează