SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

Simona Halep este uluitoare » Nici Djokovic, Nadal şi Federer nu au reuşit asta în 2013! :O

Foto: The Guardian
Foto: The Guardian

Articol de GSP - Publicat luni, 26 august 2013 00:00 / Actualizat luni, 26 august 2013 12:33

Simona Halep se află în cel mai bun an din carieră, iar de astăzi a intrat în top 20 WTA, pe locul 19.

Românca a reuşit nu mai puţin de 4 titluri în 2013, doar Serena Williams avînd mai multe în circuitul WTA. Dar Simona Halep este unică dintr-un alt motiv! Nimeni în ATP sau în WTA nu a reuşit să cîştige trofee pe toate suprafeţele în 2013.

Simona s-a impus pe zgură la Nurnberg şi Budapesta, pe iarbă la Hertogenbosch şi sîmbătă pentru prima oară şi pe hard, la New Haven.

În WTA, Serena Williams nu a reuşit să cîştige pe iarbă, nu a participat la nici un turneu pregătitor înainte de Wimbledon, acolo unde a fost eliminată de Lisicki. Azarenka a triumfat doar pe hard, în timp ce marea absentă de la US Open, Maria Sharapova, a cîştigat pe hard şi pe zgură.

Nici Djokovic, Nadal sau Federer nu au reuşit această performanţă! Djokovic a ratat trofeul de la Wimbledon după ce a fost învins în finală de Andy Murray, fiind singurul care a fost aproape de performanţa Simonei. Anterior, cîştigase pe hard la Australian Open şi Dubai şi pe zgură la Monte Carlo.

Federer are în palmares doar un turneu pe iarbă în 2013, în timp ce Nadal a ratat complet la Wimbledon. A pierdut în prima rundă împotriva lui Darcis.

Nimeni altcineva în tenisul mondial nu s-a apropiat de performanţa Simonei Halep din acest an. Poate doar rusoaica Vesnina, cu trofee pe hard şi pe iarbă.

 

Citește și:
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Nationala
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”
Nationala
Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Nationala
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (28)
avocatulreloaded
avocatulreloaded  •  27 August 2013, 00:04

bravoooooooooooooo simona !

sprinjeanul
sprinjeanul  •  26 August 2013, 19:30

valoarea unui sportiv nu-i direct proportionala cu inaltimea,asa ca lasati timpul sa treaca si o sa vedem daca argumentele voastre stau in picioare.

victor33
victor33  •  26 August 2013, 18:34
Postat de victor33 pe 26 August 2013, 18:25

Cred ca cel mai putin are nevoie acum de o "galerie" romaneasca care sa-i ceara performante in numele patriotismului. A facut performanta pentru ca s-a gandit doar la ea si la tenis, nu la reactiile unui public necunoscator. Sper sa aiba performante si la AO, dar fara a avea pretentii aiurea de la ea. Castiga sau pierde pe pielea ei.

Pardon, US Open, nu AO.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează
Close