SPORTURI  »  TENIS  »  SIMONA HALEP - KAROLINA PLISKOVA

SIMONA HALEP - KAROLINA PLISKOVA, TURNEUL CAMPIOANELOR // liveTEXT după ora 14:00 » Analiză Luminița Paul: „Farmecul extremelor: se înfruntă două stiluri de joc complet diferite”

Articol de - Publicat vineri, 01 noiembrie 2019 09:00

Simona Halep (5 WTA, 28 de ani ) și Karolina Pliskova (2 WTA, 27 de ani) își dispută azi, după ora 14:00, în mod direct, ieșirea din Grupa Mov și avansarea în semifinale la Turneul Campioanelor de la Shenzhen. Meciul va fi liveTEXT, foto și video pe GSP.RO și în direct pe TV Digi Sport 2.

Două meciuri diferite a avut până acum românca la Shenzhen Bay Sports Center. Întâi, unul de luptă dusă tot timpul pe muchie în fața Biancăi Andreescu, la capătul căruia a ieșit o învingătoare cu energia la limită, dar mulțumită. Apoi, o confruntare diferită cu Elina Svitolina, pe care a pierdut-o și în care ucraineanca a arătat că se descurcă foarte bine pe suprafața lentă și roz din arena chineză. 

Un echilibru în spatele căruia se află puncte fixe, repere clare, dar și întrebări. Iar altele urmează la rând acum, imediat, în ultima partidă a Grupei Mov. Cea decisivă pentru calificarea în semifinale.

Acolo românca va înfrunta din nou, ca și în cazul Elinei, o jucătoare pe care o cunoaște bine. S-au adunat deja 11 meciuri între ele, dacă punem la socoteală și prima lor întâlnire, consemnată la junioare, în 2006, în semifinalele unui turneu din Belgia, Tarkett Open. S-au regăsit peste 9 ani, în circuitul mare, ca tinere aspirante la gloria WTA, în februarie 2015, și de atunci nu a existat sezon în care să nu se înfrunte măcar o dată. Iar Halep conduce cu 7-3 în duelul lor.

Constrast de stiluri

Două stiluri de joc diferite, dar contrastul lor face ca meciurile dintre Simona și Karolina să aibă tocmai farmecul extremelor. Cehoaica vine, de la înălțimea ei de 1,86 metri, cu servicii puternice, cu execuții de forță și cu schimburi încheiate abrupt, după numai două-trei lovituri. O deplasare în teren la care a progresat, dar care încă e un nod fragil în jocul ei. 

De partea cealaltă, românca vine cu atuurile ei de stăpână a liniei din spate, acolo de unde constuiește, atacă și se apără formidabil, reușind să-și facă adversarele să muncească mult mai mult pentru puncte. În plus, citește bine serviciul cehoaicei și îi poate absorbi tăria.

Simona Halep: „Asta e ținta"

Cu toate acestea, românca încă nu are lucrurile clare înaintea partidei importante de astăzi

„Nu am jucat niciodată cu ea pe această suprafață, așa că nu știu la ce să mă aștept. Va fi diferit față de meciul de miercuri. Ea lovește mingea puternic, are alt stil”, a spus Halep. Ceea ce are însă foarte clar în minte e țelul final. „Din nou însă, mă voi concentra pe mine. Pe planul pe care trebuie să îl pun în aplicare. Îmi doresc mult să câștig pentru că vreau să mă calific din grupă. Au trecut patru ani de când nu am mai reușit. Aceasta e ținta principală”, a spus ea în conferința de presă de la Shenzhen.

„Abia aștept. Bineînțeles, vor fi emoții, dar cred că e o situație normală: dacă pierzi, pleci acasă. Nu e însă ceva cu care să nu fim obișnuite. Având în vedere miza, cine iese din grupă spre semifinale, ar trebui să fie un meci incredibil. Sunt sigură că o să fie și plăcut de urmărit, de asemenea, pentru că ea dă multe mingi înapoi. Tenisul contra ei e mereu bun pentru privitor", a explicat, la rândul ei, Pliskova.

Ceva foarte asemănător

Pentru ea, încă o întâlnire nu înseamnă ceva nou. 

„Am jucat cu ea pe toate suprafețele, mai puțin iarba, cred. Va fi ceva foarte asemănător cu celelalte meciuri dintre noi. Nu cred că va apărea vreo diferență fiindcă ea are jocul ei și eu îl am pe al meu. Tacticile noastre nu se vor modifica din cauza suprafeței. E ceva mai lentă, așa e, ceea ce înseamnă că vom juca o minge-două în plus la fiecare schimb”,  a dezvoltat cehoaica.

Din Grupa Mov, Elina Svitolina, deținătoarea titlului, și-a asigurat biletul de semifinale. Halep și Pliskova se vor bate pentru al doilea, azi, de la ora 14:00. Ce va fi? 

Simona Halep

  •  3-6, 7-6 (6), 6-3 cu Bianca Andreescu
  •  5-7, 3-6 cu Elina Svitolina
  • 28 de ani
  • 19 titluri în carieră
  • 1 titlu în 2019
  • 494/212 bilanț victorii/înfrângeri
  • 33,4 milioane de dolari premii din tenis în carieră 

„Nu am jucat niciodată cu ea pe această suprafață, așa că nu știu la ce să mă aștept. Va fi diferit față de meciul de miercuri. Ea lovește mingea puternic, are alt stil. Din nou însă, mă voi concentra pe mine. Pe planul pe care trebuie să îl pun în aplicare. Îmi doresc mult să câștig pentru că vreau să mă calific din grupă. Au trecut patru ani de când nu am mai reușit. Aceasta e ținta principală" 
Simona Halep

SIMONA HALEP - KAROLINA PLISKOVA, TURNEUL CAMPIOANELOR // liveTEXT după ora 14:00 » Analiză Luminița Paul: „Farmecul extremelor: se înfruntă două stiluri de joc complet diferite”

Rezultate la WTA Finals

  • 2014 finală
  • 2015 grupe
  • 2016 grupe
  • 2017 grupe
  • 2018 calificată, nu a jucat

Karolina Pliskova

  • 6-7 (12), 4-6 cu Elina Svitolina, 6-3, ab cu Bianca Andreescu
  • 27 de ani
  • 15 titluri în carieră
  • 5 titluri în 2019
  • 525/287 bilanț victorii/înfrângeri
  • 18,2 milioane de dolari premii din tenis în toată cariera

„Va fi mai dificil pentru mine fiindcă vom avea multe schimburi lungi. Am jucat bine cu Svitolina. Cred că va fi ceva aproape similar cu Simona. Ar trebui să fie strâns și dificil, iar eu trebuie să joc bine. Per total, am urmărit câteva gameuri din ultimele două meciuri pe care le-a jucat. Sigur, poate să facă greșeli. Trebuie să fiu pregătită. Am învins-o cel mai recent la Miami, în semifinale. Voi încerca să mă uit puțin la ce am făcut acolo" 
Karolina Pliskova

SIMONA HALEP - KAROLINA PLISKOVA, TURNEUL CAMPIOANELOR // liveTEXT după ora 14:00 » Analiză Luminița Paul: „Farmecul extremelor: se înfruntă două stiluri de joc complet diferite”

Rezultate la WTA Finals

  • 2016 grupe
  • 2017 semifinale
  • 2018 semifinale
     

Întâlniri directe Halep-Pliskova 7-3

2015 Dubai Finală:  Halep 6-4, 7-6 (4)
2015 Indian Wells Optimi:  Halep 6-4, 6-4
2016 Sydney Sferturi:  Halep 6-4, 7-5
2016 Cluj Cupa Fed:  Pliskova 6-7 (4), 6-4, 6-2
2016 Montreal Optimi:  Halep 6-3, 6-3
2017 Roland Garros Semifinale:  Halep 6-4, 3-6, 6-3
2018 Australian Open Sferturi:  Halep 6-3, 6-2
2018 Madrid sferturi:  Pliskova 6-4, 6-3
2019 Ostrava Cupa Fed:  Halep 6-4, 5-7, 6-4
2019 Miami semifinale: Pliskova 7-5, 6-1

Același sparring, aceleași teme!

Și Halep, și Pliskova au exersat scheme de joc astfel încât să contracareze vreo schimbare din partea adversarei.

La antrenamentul de ieri, Simona Halep a bătut mingea jumătate din timp cu același sparring partner spaniol la care a apelat și zilele trecute pentru regularitate, schimbare de direcție în raliu și finalizare cu reverul în lung de linie. Apoi, au așteptat ca acesta să plece, după ce Darren Cahill i-a mulțumit pentru efort, și australianul a exersat cu ea din coș, de data aceasta passingul de backhand în cros scurt.

După 20 de minute au apărut Karolina Pliskova și antrenoarea ei, Conchita Martinez, cu același sparring spaniol cu care cehoaica a lucrat exact ce repetase Halep. Conchita vorbea cu el în spaniolă, i-a cerut specific să îi dea pe rever astfel încât Karolina să evite backhandul și să lovească forehand inside-out sau inside-in. 

În pauze Conchita vorbea cu el permanent și îi tot cerea tematic unde să plaseze mingile în așa fel încât Pliskova să lovească plat în unghiuri ca să-și elibereze terenul și să închidă punctul din interior sau cu voleu de intercepție.

Organizatorii chinezi asigura serviciile a 5 sparring partneri, dintre care unul de mână stângă pentru Kvitova. 4 dintre ei sunt europeni și unul chinez. 

Clasament Grupa Mov

JucătoareMeciuriSeturiPuncte
1. Elina Svitolina24-02
2. Karolina Pliskova22-21
3. Simona Halep22-31
4. Bianca Andreescu (retrasă)21-40

Rezumatul meciului Simona Halep - Elina Svitolna

Citește și:

Conchita Martinez, antrenoarea cehoaicei: „Asta e părerea mea” + ce traiectorie au luat cotele la pariuri

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (8)
merace
merace  •  01 Noiembrie 2019, 15:17

Hai Simona!

florinesc
florinesc  •  01 Noiembrie 2019, 13:21

Păi Djokovic e tot aromân, își plătește taxele in Monaco, pt. că sunt minime, și și-a mutat toata familia în Elvația, dar pentru sârbi este erou național sârb pentru că joacă sub steagul sârbesc !!! Canadienii felicita și sunt fericiți că familia Biancăi a ales sa se stabileasca in Canada și Bianca joaca sub steagul Canadei. Văd că noi il iubim pe sasul Johannis si pe secuiul L. Orban !?!?

126791918017681
Danezul Gramada  •  01 Noiembrie 2019, 10:44

Machidoanca fitoasa o sa ia bataie si iar o sa spuna ca era accidentata. Dupa primul meci era obosita. A jucat un meci dupa o pauza de o luna si e obosita. Asta isi bate joc de noi. Oricum e pe tobogan. La anul pierde 2000 de puncte de la Wimbledon si se duce sub locul 20.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează