SPORTURI  »  TENIS  »  DEZVĂLUIRE

Dezvăluirile Simonei Halep la un an de la retragere: „Am pierdut mult din cauza asta. Domnul Țiriac nu zicea rău”

Simona Halep/Foto: Imago Images
Simona Halep/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 06 februarie 2026 14:45 / Actualizat vineri, 06 februarie 2026 14:57

Simona Halep (33 de ani), retrasă din tenis în februarie 2025, este prezentă la turneul Transylvania Open din postura de ambasador onorific.

În ziua în care vor avea loc cele două semifinale ale turneului de la Cluj-Napoca (Raducanu - Oliynykova / Cîrstea - Snigur), fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon a vorbit despre sacrificii, performanță și provocările pe care le aduce tenisul.

Simona Halep: „Uneori mă consumam înainte să intru pe teren”

Într-un interviu oferit pentru Europa FM, fosta mare campioană a României a vorbit despre turneul organizat între 31 ianuarie și 7 februarie la Cluj Napoca, fiind chiar locul unde acesta s-a retras în luna februarie a anului trecut. Simona a vorbit și despre lipsa unui sistem bine pus la punct care ar ajuta tinerii sportivi să țintească spre performanța în tenis.

„Am jucat doar de două ori aici. Publicul și condițiile sunt foarte bune, dar nu-am uitat la tenis, în general, în ultima vreme.

Nu a fost un sistem foarte bine pus la punct pentru performanță, din punctul meu de vedere. Părinții și familia contribuie foarte mult la succesul unui sportiv în tenis, dar și antrenorii care sunt foarte buni în România. Cred că avem foarte mult în sportul ăsta, dar se poate și mai mult. Mă bucur când aud că se apucă copiii de tenis, dar nu e suficient doar să se apuce. Mi-aș dori să existe un sistem care să îi ajute să ajungă la performanță”.

Simona a vorbit și despre greutățile de care s-a lovit în timpul carierei.

„A fost greu. Eu spun ce am trăit eu. A fost greu cu transportul, din punct de vedere economic, dureri cu spatele, cheltuieli. Dar când ajungi sus se uită. Acum am rămas doar cu lucrurile pozitive, dar mă bucur că am realizat ceva. Consistența jocului meu a făcut diferența ca să pot ajunge în top.

Domnul Țiriac spunea că am două inimi pe teren, și nu zicea rău. Mi-am dorit foarte mult anumite lucruri și am refuzat să mă opresc din a învăța. Mereu am căutat să învâț cât mai mult, să mă maturizez mai mult din punct de vedere emoțional. La mine a fost un pic greu pe parte emoțională, pentru că eram emotivă. Uneori mă consumam înainte să intru pe teren. Chiar dacă am pierdut meciuri din acest motiv, a fost o perioadă frumoasă.

Dezvăluirile Simonei Halep la un an de la retragere: „Am pierdut mult din cauza asta. Domnul Țiriac nu zicea rău”
Simona Halep în timpul finalei de la Wimbledon 2019

Mulți cred că există un secret în tenis, dar totul se rezumă la muncă, disciplină și ambiție, așa cred eu. Pentru mine a fost importantă încălzirea dinaintea antrenamentelor și meciurilor, pentru că previn accidentările. Este foarte important ca și corpul să fie pregătiți pentru un efort foarte mare. După antrenamente și meciuri e foarte importantă recuperarea. După primii bani obținuți în 2014 mi-am luat un fizioterapeut care a stat permanent cu mine. Am avut accidentări destul de multe, e imposibil să nu ai la nivelul acela, dar nu am avut operații, rupturi.

În final, Simona Halep a declarat că îi este dor de terenul de tenis, dar nu și de efortul fizic care vine la pachet.

„Îmi e dor de tenis, de competiție, de trăirile de pe teren, dar nu îmi e dor de dureri, de partea fizică”, a încheiat fosta sportivă.

Dezvăluirile Simonei Halep la un an de la retragere: „Am pierdut mult din cauza asta. Domnul Țiriac nu zicea rău”
Simona Halep în timpul finalei de la Roland Garros 2018
Citește și:
Iată cei 4 jucători care nu au fost opriți în lot de Lucescu pentru duelul de diseară!
Nationala
Iată cei 4 jucători care nu au fost opriți în lot de Lucescu pentru duelul de diseară!
Echipe la Turcia - România, baraj pentru Mondial + ultimele informații: mesajele din vestiarul „tricolorilor”
Nationala
Echipe la Turcia - România, baraj pentru Mondial + ultimele informații: mesajele din vestiarul „tricolorilor”
„Ieși afară!” » Incident în conferința lui Max Verstappen, la Suzuka. Olandezul l-a obligat să părăsească sala
Formula 1
„Ieși afară!” » Incident în conferința lui Max Verstappen, la Suzuka. Olandezul l-a obligat să părăsească sala
Amatorism incredibil! O altă vedetă de la Real Madrid examinată la piciorul greșit?! » L'Equipe face dezvăluiri halucinante
Campionate
Amatorism incredibil! O altă vedetă de la Real Madrid examinată la piciorul greșit?! » L'Equipe face dezvăluiri halucinante
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (3)
utilizator șters
utilizator șters  •  07 Februarie 2026, 11:28
Postat de Dezinformare pe 06 Februarie 2026, 15:57

Un pic de “dopaj” cu minte ai si tu nevoie!

Adică nu a fost supendată pentru asta? Mai bine ia tu un dopaj cu nișt informații

Dezinformare
Dezinformare  •  06 Februarie 2026, 15:57
Postat de utilizator șters pe 06 Februarie 2026, 15:02

''Totul se rezuma la munca si disciplina''. A uitat sa mentioneze si al 3 element. Dopajul:))))

Un pic de “dopaj” cu minte ai si tu nevoie!

utilizator șters
utilizator șters  •  06 Februarie 2026, 15:02

''Totul se rezuma la munca si disciplina''. A uitat sa mentioneze si al 3 element. Dopajul:))))

Vezi toate comentariile (3)
Comentează