SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Sorana Cîrstea, emoții la ultimul Australian Open: „Așa am încercat să scap de trac”

Sorana Cîrstea, la Australian Open/ foto: Imago Images
Sorana Cîrstea, la Australian Open/ foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 20 ianuarie 2026 17:19 / Actualizat marti, 20 ianuarie 2026 17:32

Sorana Cîrstea (35 de ani, #41 WTA) a învins-o în primul tur la Australian Open pe nemțoaica Eva Lys (24 de ani, #39 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-3. Sportiva din România a comentat debutul la ultimul AO din carieră și a recunoscut că a avut emoții.

  • În turul următor, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Naomi Osaka (28 de ani, 17 WTA).

Sorana Cîrstea se va retrage din tenis la finalul anului, astfel că acesta este ultimul Australian Open din cariera ei. A jucat cu trac în primul tur și a pierdut setul 1, însă a reușit să se concentreze ulterior și a revenit, avansând în turul al doilea.

Sorana Cîrstea: „Având în vedere că am avut mai multe emoții, am încercat să mă mișc pe picioare mai mult ca să pot scăpa de acel trac”

„Din punctul de vedere al tenisului, n-a fost un meci extraordinar din partea mea. Am început destul de defensiv meciul, moale, au fost multe emoții... E ultima oară când voi juca la Australian Open, e normal să fiu puțin mai încordată, să am mai multe gânduri și cred că s-a văzut asta în primul set.

Apoi, am reușit cumva să respir, să așez jocul puțin și să intru în meci în setul 2 și mă bucură foarte mult victoria pentru că a fost un prim tur greu, cu o jucătoare dificilă, condiții grele și, din nou, fără să joc extraordinar, dar sunt foarte mândră de modul în care am luptat și de atitudinea pe care am avut-o.

Am încercat să nu mă gândesc foarte mult la scor și pur și simplu să mă gândesc la fiecare punct. Îmi ziceam: «Hai, punctul ăsta, punctul ăsta, nu ne gândim mai departe». Având în vedere că am avut mai multe emoții, am încercat să mă mișc pe picioare mai mult ca să pot scăpa de acel trac.

În plus, după cum se știe, la mine de obicei funcționează când sunt agresivă și astea au fost cele 3 lucruri cheie. La fel, am încercat să stau pozitivă indiferent de scor, jucam cu o jucătoare bună, într-un prim tur greu, dar sunt fericită de modul în care am terminat, de modul în care am luptat.

Serviciul m-a ajutat în momentele dificile și sunt bucuroasă pentru că acestea sunt momentele pentru care muncesc zi de zi, an de an, la antrenamente și mă bucur să încep acest turneu cu o victorie”, a declarat Sorana Cîrstea, potrivit eurosport.ro.

Singurul lucru pe care pot să mi-l doresc pentru următorul meci este ce ține de mine, ce pot eu controla. Să fiu un pic mai degajată, să pot să încep meciul mai bine, să-mi mențin aceeași atitudine pozitivă, să lupt și să fiu un pic mai agresivă, să pot să-mi fac jocul așa cum am făcut-o în turneele dinainte, cum am făcut-o la antrenament. Sper să fie un meci bun din nou.

- Sorana Cîrstea

Citește și:
Istvan Kovacs a primit ajutor la o fază milimetrică în Japonia - Tunisia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Istvan Kovacs a primit ajutor la o fază milimetrică în Japonia - Tunisia
Scandal la brazilieni! » Președintele Federației, cu amanta și apoi cu soția la Cupa Mondială, pe banii forului național
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal la brazilieni! » Președintele Federației, cu amanta și apoi cu soția la Cupa Mondială, pe banii forului național
Dezvăluirea iubitei noului erou de la Mondial: „Atunci, el a intrat în depresie!” » Cum a încălcat acesta ultima interdicție de la FIFA
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Dezvăluirea iubitei noului erou de la Mondial: „Atunci, el a intrat în depresie!” » Cum a încălcat acesta ultima interdicție de la FIFA
Vor reuși Google și Amazon să falimenteze companiile de ride-sharing? Prognoze sumbre din SUA: „Mulți șoferi de Uber își vor pierde jobul!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Vor reuși Google și Amazon să falimenteze companiile de ride-sharing? Prognoze sumbre din SUA: „Mulți șoferi de Uber își vor pierde jobul!”
România frânează Hornbach
Profit.ro
România frânează Hornbach
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează