SPORTURI  »  TENIS  »  INDIAN WELLS 2021

VIDEO + FOTO Sorana Cîrstea, eliminată dramatic de Svitolina în „șaisprezecimile” Indian Wells! Begu, OUT și ea

Sorana Cîrstea (40 WTA) și Elina Svitolina (7 WTA) se întâlnesc ACUM în șaisprezecimile de finală de la Indian Wells 2021. Partida a început la ora 20:25, poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Digi Sport 2. +7   FOTO
Sorana Cîrstea (40 WTA) și Elina Svitolina (7 WTA) se întâlnesc ACUM în șaisprezecimile de finală de la Indian Wells 2021. Partida a început la ora 20:25, poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Digi Sport 2.

Articol de GSP - Publicat luni, 11 octombrie 2021 00:47 / Actualizat luni, 11 octombrie 2021 01:06

Sorana Cîrstea (40 WTA) a fost învinsă în tie-break-ul setului decisiv de Elina Svitolina (7 WTA), în șaisprezecimile de finală de la Indian Wels 2021, scor 6-3, 4-6, 6-7(3),

  • Svitolina va juca în optimile de finală cu italianca Jasmine Paolini (63 WTA) sau cu americanca Jessica Pegula (24 WTA).
  • România a rămas cu o singură reprezentantă pe tabloul principal de la Indian Wells, Simona Halep (17 WTA). 

Sorana a venit înarmată cu răbdare la meciul cu Svitolina. Știa că o așteaptă multe raliuri lungi și mingi venite cu putere din spatele fileului. În actul inaugural, forehand-ul româncei a făcut legea. Lovituri bine plasate, plate au obligat-o pe Svitolina să intre des într-o defensivă totală.

Cîrstea a punctat și la capitolul artistic. Punctul decisiv a fost o capodoperă, o „scurtă” perfectă, cu mult efect exterior, apoi a închis cu un passing în cross. 

Sorana Cîrstea, duel epuizant cu Elina Svitolina

Setul secund a fost unul dominat de serviciile celor două jucătoare. Sorana a câștigat 74% dintre punctele jucate cu prima minge, dar nu a putut salva unica șansă de break a adversarei. De cealaltă parte, Svitolina a avut nervii tari și a ieșit din 3 situații complicate.

+3 FOTO

Sorana nu a acuzat șocul pierderii setului. Din contră. A început extrem de atentă pe serviciu, a plasat constant prima minge în teren, iar în game-ul cu numărul 6 a reușit break-ul. A fost o muncă titanică, în fața unei defensive totale. Svitolina a avut secvențe în care s-a mulțumit doar să trimită în apoi, în așteptarea erorilor. S-a ajuns din nou la 4-4, apoi au mers cap la cap până în tie-break.

Câțiva centrimetri, câțiva pași întârziați și ceva probleme fizice pentru Sorana au făcut diferența. Svitolina s-a impus după mai bine de două ore și jumătate de joc. 

92.000 $a obținut Svitolina pentru calificarea în turul următor. Sorana se mulțumește cu un cec în valoare de 51.895 dolari

Irina Begu, eliminată de la Indian Wells

În aceeași fază a competiției, Irina Begu (61 WTA) nu a avut nicio șansă contra lui Shely Rogers (44 WTA), scor 0-6, 2-6.

Românca a fost surclasată la toate aspectele de jucătoarea din Statele Unite ale Americii. Cea mai elocventă statistică este cea a mingilor de break. Begu nu a reușit să își creeze niciuna, deși procentajul primului serviciu a fost modest în cazul lui Rogers, doar 57%.

FINAL » Sorana Cîrstea - Elina Svitolina 6-4, 4-6, 6-7(3)

Game Svitolina, 6-6: Avem tie-break în setul decisiv!
Game Cîrstea, 6-5: Sorana umblă la cutiuța cu giumbușlucuri și pune două „scurte” perfecte.
Game Svitolina, 5-5: Niciun punct câștigat de Sorana pe serviciul adversarei.
Game Cîrstea, 5-4: Sorana este extrem de limpede în joc. Găsește tot mai des liniile terenului și reușește o lovitură virtuoasă la 40-30, o „scurtă” din retragere.
Game Svitolina, 4-4: Sorana a fost într-o poziție favorabilă, 30-15 pe serviciul advers. Svitolina a apăsat însă pe lovituri, a făcut pasul spre fileu și a egalat.

Break Svitolina, 4-3: Sorana „scapă” mult în afară un backand.
Break Cîrstea, 4-2: Sorana se încăpățânează să ajungă la fiecare minge. Găsește de fiecare dată soluția optimă pentru a o pune pe picior greșit pe adversară. 
Game Cîrstea, 2-1: Secvențe excelente de joc pentru Sorana. Sportiva din România este tot mai sigură cu lovitura de dreapta și controlează autoritar raliurile. 
Game Cîrstea, 1-0: Sorana începe curajos setul decisiv. 

Game și set Svitolina, 4-6: Sorana irosește două oportunități de break. Partida merge în prelungiri. 
Game Cîrstea, 3-4: Svitolina se apără remarcabil, trimite înapoi 3 mingi plasate perfect de Sorana, dar nu are ce face la un backhand scurt în cross.
Break Svitolina, 1-2: Ucraineanca o cheamă tot mai des pe Sorana în față, iar românca greșește două voleuri complicate. 
Game Cîrstea, 1-0: Sorana începe la fel de bine și setul secund, cu doi ași.

Break și Set Cîrstea, 6-4: Punctul decisiv al actului inaugural a fost o capodoperă. Sorana a pus o „scurtă” perfectă, cu mult efect exterior, apoi a închis cu un passing în cross. 
Break Cîrstea, 4-4: Sorana închide cu un backhand încântător în lung de linie. 
Break Svitolina, 3-4: Sorana nu păstrează nivelul din game-ul trecut. 
Break Cîrstea, 3-3: Nivel excelent arătat de Sorana. Lovește foarte plat cu forehand-ul, dar are probleme în a fructifica oportunitățile de break. Abia a 7-a minge a fost norocoasă. 
Break Svitolina, 2-3: Sorana nu a mai avut aceeași intensitate cu prima minge, prilej pentru niște retururi perfect plasate de ucraineancă. Cîrstea nu a câștigat niciun punct în acest game. 

Game Cîrstea, 2-1: Sorana servește excelent în startul partidei. Svitolina încă nu și-a creat vreo oportunitate de break. 
A început partida!

Citește și alte știri de la Indian Wells:

Ce spune Simona Halep despre situația în care se află Emma Răducanu după eliminarea de la Indian Wells: „Trebuie să fii atent”

Paradox incredibil în cazul Emmei Răducanu » Încă NU a câștigat vreun meci în turneele WTA standard

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (25)
ray51
ray51  •  12 Octombrie 2021, 13:39

Sorana, nu-i o tragedie ca ai pierdut la Svitolina. Nu trebuie sa te acuzi de ceva. Esti o mica eroina a Romaniei. Faci lucruri bune si foarte bune. Ai multi prieteni printre romani si asta ar trebui sa te fortifice. Mult succes pe mai departe.

catalynn
catalynn  •  11 Octombrie 2021, 05:42
Postat de csa.regal.2017 pe 11 Octombrie 2021, 04:54

***

Fcsb.capete.goale aka Ștrul a făcut încă o noapte alta pt a se declara … învingător! :-))) Și NU e Revelion! :-)))

csa.regal.2017
csa.regal.2017  •  11 Octombrie 2021, 04:54
Postat de catalynn pe 11 Octombrie 2021, 04:45

Te-ai făcut de rusine și azi mă … invingatorule! :-))) Acum pe bune, credeam ca randoom este un unicat, omul a fost un stoic, soarta i-a dat sa care ca fcsbist mai mult decât lu’ Iov dar a rămas consecvent, si azi încasează la fel de eroic! :-))) El a fost “cobea” fcsbului, tot ce “prezicea” se întâmpla pe dos! :-))) Poate dacă el nu exista astăzi FC fcsb avea mai mult de 5 campionate! :-))) Și cred ca dacă nu existai tu si fcsbistii Simona câștiga cel puțin in GS in plus, așa ati atras toată karma negativă asupra ei! :-)))

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează