SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Sorana Cîrstea - Shuai Zhang 6-2, 6-1 » Sorana, în semifinale la Strasbourg!

Sorana Cîrstea // foto: Imago
Sorana Cîrstea // foto: Imago

Articol de GSP - Publicat joi, 27 mai 2021 12:00 / Actualizat joi, 27 mai 2021 13:24

Sorana Cîrstea (31 de ani, locul 61 WTA) a învins-o pe chinezoaica Shuai Zhang (32 de ani, 45 WTA) în optimile turneului de la Strasbourg, scor 6-2, 6-1.

  • Ca urmare a retragerii Biancăi Andreescu, care a acuzat probleme abdominale, Sorana sare peste faza sferturilor de finală și merge direct în semifinale! 
  • În semifinale, Sorana va înfrunta câștigătoarea meciului Yulia Putintseva (26 de ani, 43 WTA) - Magda Linette (29 de ani, 48 WTA).

Sorana Cîrstea este în semifinalele turneului de la Strasbourg! Astăzi, într-un meci care ar fi trebuit să aibă loc miercuri, dar a fost reprogramat din cauza ploii, Simona a trecut fără emoții de Shuai Zhang.

Sorana a avut nevoie doar de o oră de joc. Primul set a început echilibrat, Sorana a avut șansa de a face break la 2-1, dar a irosit-o. S-a făcut 2-2, dar de atunci sportiva din România nu i-a dat nicio șansă adversarei. Cîrstea a câștigat 7 game-uri consecutive, fiind agilă și precisă atât la serviciu, cât și la retur.

În setul 2, Zhang a câștigat pe propriul serviciu la 3-0 pentru Sorana, dar acela a fost singurul game pe care l-a adjudecat în actul secund. Sorana a continuat să joace sigur, cu încredere, și a profitat la maximum de erorile repetate ale adversarei.

Zhang a comis nu mai puțin de 5 duble greșeli, în timp ce Sorana nu a avut vreuna! În plus, chinezoaica a avut 33 de erori neforțate. Jucătoarea din România se poate lăuda cu 3 ași, față de 0 în dreptul adversarei!

Grație abandonului Biancăi Andreescu, pe care ar fi trebuit să o înfrunte în sferturile de finală, Sorana merge direct în faza semifinalelor!

Sorana Cîrstea: „Nu aveți idee cât de mult înseamnă pentru noi”

„Astăzi a fost o zi foarte bună pentru mine, a funcționat totul. Când ai astfel de zile, te simți oarecum norocoasă. Vreau să le mulțumesc tuturor spectatorilor, nu aveți idee cât de mult înseamnă pentru noi să vă avem din nou în tribune”, a declarat Sorana după meci. 

Despre accidentarea Biancăi Andreescu, Cîrstea a spus: „Astfel de lucruri se întâmplă, sper că este OK. Este un meci mai puțin, privesc cu nerbădare spre semifinale”. 

Ulterior, Sorana a privit spre meciul din semifinale, cu Yulia Putintseva sau Magda Linette: „Am jucat cu ambele, sunt jucătoare foarte bune. Va fi greu, dar nu te poți aștepta la altceva de la semifinale. Voi privi puțin din meciul lor, apoi mă voi odihni”. 

În finalul interviului, Sorana a fost „provocată” să transmită un mesaj în limba franceză. „Vorbesc puțină franceză, dar sunt rușinoasă”, a răspuns sportiva, dar apoi a cedat și a vorbit în limba locală: „Vă mulțumesc tuturor pentru această zi!”.

Sorana Cîrstea - Shuai Zhang 6-2, 6-1, desfășurare liveTEXT

  • Sorana a jucat impecabil de la 3-1 și a închis meciul rapid, după o singură oră de joc!
  • Zhang câștigă primul game în acest set, pe propriul serviciu. 3-1 pentru Sorana.
  • Sorana returnează impecabil și face 2-0 rapid în al doilea act.

  • SET Sorana, după o dublă-greșeală a adversarei! 
  • Sorana lovește puternic și face pasul spre fileu după fiecare lovitură, tactica dovedindu-se de succes. 5-2 pentru româncă.
  • Sorana fructifică a doua minge de break din meci și duce scorul la 4-2!
  • La 2-1, Sorana a avut șansa unui break, dar a greșit la mingea decisivă. 

Sorana Cîrstea, victorie cu Venus Williams în primul tur

Sorana Cîrstea, campioana de la Istanbul, a învins-o pe Venus Williams în runda inaugurală a turneului, la primul meci de la revenirea după accidentarea care a ținut-o departe de turneul de la Roma. Sportiva din România s-a impus în trei seturi, scor 6-1, 2-6, 6-1.

Shuai Zhang a trecut în primul meci de la Strasbourg de nipona Misaki Doi (30 de ani, locul 79 WTA), scor 7-5, 6-4.

Recent, Sorana a câștigat turneul de la Istanbul, obținând astfel al doilea trofeu al carierei. Sorana are o șansă bună de a lupta pentru trofeu și la Strasbourg, întrucât o victorie cu Shuai Zhang a urcat-o direct în semifinale, grației abandonului Biancăi Andreescu.

235.238 de dolarieste valoarea totală a premiilor turneului de la Strasbourg

Mai multe știri din tenis:

Rezultate calificări Roland Garros: ce au făcut Jaqueline Cristian, Monica Niculescu, Dulgheru, Ruse, Bara și Talabă

Naomi Osaka, decizie fără precedet! Boicot la Roland Garros: „Nimeni nu se gândește la sănătatea noastră mintală”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
mircea.b
mircea.b  •  27 Mai 2021, 17:41

Bravo Sorana! Succes mai departe!

2599625293432770
Sorin Mihai Agristean  •  27 Mai 2021, 14:00

felicitari sorana!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează