SPORTURI  »  TENIS  »  WTA NINGBO

video Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din „optimile” turneului din Ningbo » A mai întâlnit-o o singură dată în carieră

Sorana Cîrstea va juca împotriva Sarei Bejlek în „optimi” la Ningbo/Foto: Imago Images
Sorana Cîrstea va juca împotriva Sarei Bejlek în „optimi” la Ningbo/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 20 octombrie 2026, 12:07 / Actualizat marti, 20 octombrie 2026 12:16

Sorana Cîrstea (36 de ani, 17 WTA) și-a aflat adversara din optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo. Este vorba de Sara Bejlek (20 de ani, 32 WTA), care a trecut cu 4-6, 6-3, 6-3 de Alycia Parks (25 de ani, 64 WTA).

Luni, 19 octombrie, Sorana Cîrstea a obținut prima victorie după US Open, câștigând cu 6-3, 6-2 contra chinezoaicei Han Shi (21 de ani, 177 WTA), în turul inaugural de la Ningbo. Mai departe, românca o va întâlni pe Sara Bejlek.

Sorana Cîrstea, duel cu Sara Bejlek în optimile de finale ale turneului din Ningbo

Cehoaica ar fi trebuit să joace cu Xiyu Wang (25 de ani, 81 WTA), dar chinezoaica s-a retras. Prin urmare, ea s-a confruntat cu Alycia Parks și s-a impus cu 4-6, 6-3, 6-3 în două ore și 24 de minute.

Așadar, Cîrstea și Bejlek se vor duela pentru un loc în sferturile de finală ale turneului de la Ningbo. În cazul în care se impune, sportiva de 36 de ani a scăpat de Iga Swiatek (25 de ani, 9 WTA), care a anunțat că se retrage de la Ningbo, din cauza unei accidentări la coapsa stângă.

Așadar, în „sferturi” învingătoarea duelului Cîrstea - Bejlek o va întâlni fie pe Marie Bouzkova (28 de ani, 26 WTA), fie pe Anastasia Zakharova (24 de ani, 111 WTA), care i-a luat locul lui Swiatek, în calitate de lucky-loser.

„Sunt foarte fericită. A fost un meci dificil. Cred că ea joacă mult mai bine decât ar sugera clasamentul pe care îl are. Se vede, iar în ultima vreme s-a descurcat excelent. Așa că știam dinainte că va fi un meci greu și că trebuie să dau tot ce am mai bun. Per ansamblu, sunt foarte, foarte mulțumită de prestația mea și mă bucur că am ajuns în turul al doilea la Ningbo”, a spus Sorana, după victoria cu Han Shi din turul inaugural.

„Întotdeauna m-am simțit minunat în China și îmi place foarte mult să joc aici. A fost întotdeauna o bucurie să joc în fața fanilor. Și, din nou, sper să pot rămâne cât mai mult timp posibil săptămâna aceasta, să continui să câștig meciuri și să creez amintiri frumoase aici, în China”, a adăugat ea.

În acest an, Sara Bejlek a obținut la Abu Dhabi primul titlu WTA al carierei

Sorana Cîrstea și Sara Bejlek s-au mai întâlnit o singură dată, chiar în acest an, în turul întâi al Wimbledon. Românca a câștigat cu 6-1, 7-6 (6), după două seturi opuse ca desfășurare, și s-a calificat în turul secund al turneului de Grand Slam din Londra.

În acest sezon, Bejlek are un bilanț de 25 de victorii și 18 înfrângeri, câștigând peste 1,25 de milioane de dolari. Ea a obținut în 2026 primul titlu WTA al carierei, reușind să triumfe la Abu Dhabi, un alt turneu WTA 500.

În finală, Bejlek a învins-o pe Ekaterina Alexandrova, favorita numărul 2 la titlu, cu 7-6 (5), 6-1. Performanța jucătoarei din Cehia a fost și mai impresionantă, având în vedere că ea a pornit din calificări.

Rezumatul duelului Sara Bejlek - Alycia Parks:

Citește și:
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată »  Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Tenis
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată » Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa! Cum arată acum șantierul
Campionate
Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa! Cum arată acum șantierul
Primul meci amânat în Franța, după anunțarea unor noi proteste
Campionate
Primul meci amânat în Franța, după anunțarea unor noi proteste
FCSB sau Rapid? Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Am fost uluită de atmosferă!”
Superliga
FCSB sau Rapid? Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Am fost uluită de atmosferă!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează