SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MADRID

Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya sunt în semifinale la Madrid

Sorana Cîrstea FOTO Imago Images
Sorana Cîrstea FOTO Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 30 aprilie 2025 17:32 / Actualizat miercuri, 30 aprilie 2025 18:05

Sorana Cîrstea (35 de ani) și Anna Kalinskaya (26 de ani) s-au calificat în semifinale la dublu la Mutua Madrid Open după ce au învins perechea danezo-cehă Clara Tauson/Linda Noskova cu 6-0, 6-3. Pentru un loc în ultimul act se vor lupta cu Su-wei Hsieh și Jelena Ostapenko, favorite trei.

Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya au mai făcut miercuri un pas pe tabloul de dublu de la Caja Magica, ele calificându-se în semifinale după un meci solid făcut în fața perechii Clara Tauson/Linda Noskova (Danemarca/Cehia). Românca și rusoaica se află la primul turneu jucat împreună, unde au reușit să elimine perechi redutabile de dublu.

John Isner, uimit de ceea ce a văzut la antrenamentul lui Novak Djokovic: „Când vezi asta la cineva care a «terminat tenisul», rămâi fără cuvinte”
MADRID
John Isner, uimit de ceea ce a văzut la antrenamentul lui Novak Djokovic: „Când vezi asta la cineva care a «terminat tenisul», rămâi fără cuvinte”

În sferturile de finală, au dat peste tinerele Linda Noskova (20 de ani) și Clara Tauson (22 de ani), jucătoare de simplu, dar care s-au înscris și pe tabloul de dublu. Pe o vreme rece, pe unul dintre terenurile exterioare, Sorana și Anna au fost într-o dispoziție bună de joc. Au câștigat primul set cu 6-0 în doar 21 de minute, timp în care au zâmbit la reușitele mai pretențioase și s-au concentrat perfect în momentele de egalitate.

Partea a doua a durat un pic mai mult pentru că adversarele au fost mai contondente, românca pierzându-și serviciul încă din primul game, însă evoluția lor de pe fundul terenului le-a adus imediat re-break-ul pe serviciul danezei Tauson și apoi încă un break pe cel cehoaicei în game-ul al patrulea.

Sorana Cîrstea a fost cea care a avut oportunitatea de a închide partidă cu serviciul și după ce adversarele au salvat o minge de meci, ea a pus punct întâlnirii convingător. Ana și Sorana s-au impus într-o oră cu 6-0, 6-3.

Perechea româno-rusă, care le-a eliminat în primul tur pe favoritele principale, se va lupta pentru un loc în finală cu perechea desemnată cap de serie trei formată din Su-wei Hsieh și Jelena Ostapenko.

Jucătoarea din Taiwan are în palmares șapte trofee de Mare Șlem la dublu, ea impunându-se la Australian Open (1), Roland Garros (2) și Wimbledon (4), în timp ce letona are și ea în palmares un astfel de trofeu cucerit anul trecut la US Open.

În cealaltă semifinală de la Madrid s-au califcat perechile Victoria Azarenka/ Ashlyn Krueger (Belarus/SUA) și Veronika Kudermetova/ Elise Mertens (Rusia/Belgia).

113.880 de euroeste premiul pentru atingerea semifinalelor la dublu în turneul de la Madrid, iar recompensa în puncte este de 390

Sorana Cîrstea are în palmares cinci trofee WTA la dublu

Deși în ultima vreme Sorana Cîrstea a jucat foarte puțin la dublu, anul acesta ea este deja la al doilea turneu după Transylvania Open, unde a făcut pereche cu Jaqueline Cristian, ele atingând sferturile de finală. Românca a evoluat la dublu în trei turnee în 2024 și doar într-unul singur în 2023. Are în palmares cinci trofee WTA, ultimul cucerit în 2019 la Lugano alături de Andreea Mitu, disputând alte cinci finale.

Partenera sa are și ea trei trofee la dublu, ultimul venind în 2022 la Sankt Petersburg alături de americanca Caty MacNally. Rusoaica a mai disputat alte cinci ultime acte, cel mai recent anul acesta la Brisbane.

Citește și:
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
Superliga
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
Superliga
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (1)
Trandafir
Trandafir  •  30 Aprilie 2025, 18:29

Echipa romano/rusa functioneaza foarte bine la tenis ! Succes mai departe ! Sper ca aceasta echipa de succes sa mearga impreuna si la Roma. Sorana a reusit un salt de 628 pozitii in clasamentul WTA Live la dublu. Dar urmeaza un meci cu Ostapenko , asa ca .........

Vezi toate comentariile (1)
Comentează