SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la Wimbledon. Victorie în 3 seturi cu Tatjana Maria

Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea

Articol de - Publicat miercuri, 05 iulie 2023 18:09 / Actualizat miercuri, 05 iulie 2023 18:09

Sorana Cîrstea (33 de ani, 37 WTA) a trecut de Tatjana Maria (35 de ani, 62 WTA) în primul tur la Wimbledon, scor 6-1, 2-6, 6-3.

  • Sorana Cîrstea o va înfrunta în turul doi al turneului de la Wimbledon pe învingătoarea din partida dintre belgianca Greet Minnen (25 de ani, numărul 123 WTA), jucătoare venită din calificări, și letona Jelena Ostapenko (26 de ani, numărul 17 WTA). 

Într-o a treia zi de la Wimbledon fragmentată de ploaie, Sorana Cîrstea, 33 de ani, ocupanta locului 37 mondial, a reîntâlnit-o pe iarba londoneză pe Tatjana Maria. Cele două se înfruntaseră și anul trecut la All England Club, însă în runda secundă. 

Meciul a fost întrerupt din cauza ploii în primul set

Au avut atunci un duel palpitant, adjudecat de germancă în cele din urmă cu 6-3, 1-6, 7-5, în două ore și 11 minute, după ce românca avusese 4-3 și break în față în decisiv. Anul acesta însă lucrurile s-au derulat după un scenariu contrastant: Sorana a avut un start excelent în meciul disputat pe Terenul 8. 

S-a distanțat la 5-1, lovind curat și abrupt și nelăsând-o pe adversară să-și valorifice atuurile: jocul variat, piperat cu slice-uri care țin mingea jos, loburile ori venirile la fileu. La acel scor, 5-1, a apărut prima întrerupere cauzată de o aversă puternică de ploaie, stârnită din senin. 

Întreruperea a fost destul de scurtă, după ce meciul începuse oricum cu o întârziere de o oră și jumătate față de programul inițial, iar la reluare Cîrstea a închis setul, 6-1. În următorul, au fost mai multe greșeli din partea tricolorei, dar și adversara și-a ridicat nivelul, servind mai bine și lovind mai exact. A fost 6-2, însă în decisiv totul s-a canalizat din nou în favoarea Soranei. 

Ea a reușit break-ul pentru a se distanța la 4-1, iar când a servit pentru meci și-a ținut nervii, salvând o minge de break a adversarei. În 2022, Maria avansa până în semifinale. Cîrstea și-a luat în mod spectaculos revanșa, mergând în turul secund, acolo unde o va întâlni pe învingătoarea dintre Jelena Ostapenko, favorita 17, sfertfinalistă anul trecut și învinsă de Tajana Maria, și Greet Minnen, belgianca venită din calificări. 

Sorana Cîrstea are drept cel mai bun rezultat al său la Wimbledon calificarea în turul al treilea, fază pe care a atins-o de patru ori, în 2009, 2012, 2017 și 2021. Prin prezența în runda secundă, ea și-a asigurat un cec de 85.000 de lire sterline (aproximativ 99.000 de euro)

FINAL: Sorana Cîrstea - Tatjana Maria 6-1, 2-6, 6-3

Game, set, meci Cîrstea, 6-3: Sorana câștigat pe propriul serviciu, nu a mai iertat-o pe Maria șie ste în turul doi la Wimbledon.

Game Maria, 5-3: Tatjana se impune cu greu și salvează prima șansă a Soranei de a câștiga meciul

Game Cîrstea, 5-2: Sorana se impune și ea și e la un game de meci

Game Maria, 4-2: Tatjana are o tresărăre de orgoliu și se impune pe propriul serviciu

Game Cîrstea, 4-1: Sorana nu îi dă nicio șansă Tatjanei și își continuă jocul solid

Break Sorana, 3-1: Cîrstea s-a regăsit după un un set modest și ia avans. Câștigă pe serviciul adversarea și se poate desprinde la 3 game-uri în față dacă își câștigă serviciul

Game Sorana, 2-1: Jocul s-a schimbat față de setul secund. Fiecare sportivă câștigă pe propriul serviciu, nu avem niciun break.

Game Maria, 1-1: Tatjana câștigă și ea pe propria servă. Sorana a avut șansa break-ului, însă nu a reușit să o fructifice.

Game Cîstea, 1-0: Sorana începe bine setul secund și își face propriul serviciu

Game și set Maria, 2-6: Tatjana și-a făcut din nou serviciul și a egalat situația la seturi. Avem decisiv

Game Cîrstea, 2-5: Sorana câștigă în sfârșit pe propriul serviciu în al doilea set, de o manieră clară, 40-0.

Game Maria, 1-5: Nemțoaica pare de neoprit, câștigă al patrulea game la rând

Break Maria, 1-4: Sorana a avut două mingi de game. Tatjana s-a ținut însă tare, a recuperat de fiecare dată și a câștigat în cele din urmă, după ce românca a trimis mult în afara terenului

Game Maria, 1-3: Tatjana câștigă fără emoții. Primul game din acest set câștigat de o sportivă pe propriul serviciu

Break Maria, 1-2: Incredibil, Sorana a pierdut din nou pe serviciul propriu. Al treilea break din setul doi

Break Cîrstea, 1-1: Sorana revine și câștigă pe serviciul advers, după reluarea meciului

Break Tatjana Maria, 0-1: Germanca începe bine al doilea set și își adjudecă primul game. Meciul a fost întrerupt din nou după aceea, din cauza ploii de la Londra.

Game și set Cîrstea, 6-1: Românca vine de la cabine cu poftă de joc și  își adjudecă rapid și al 6-lea game, câștigând astfel primul set. 

Game Cîrstea, 5-1: Sorana revine senzațional și se îndreaptă spre câștigarea primului set. Imediat după aceea, ploaia a început din nou la Londra, iar partida a fost întreruptă. Spectatorii au plecat din tribunele arenei londoneze. 

Break Cîrstea, 4-1: Avantajul româncei crește! A mai reușit un break, după un game bun la retur și se apropie de câștigarea primului set

Break Cîrstea, 2-1: Sorana preia avantajul. A câștigat un game la 0 pe propriul serviciul, iar ulterior a făcut break-ul, profitând că Tatjana Maria a făcut o dublă greșeală la ultimul punct

Game Maria, 0-1: Jucătoarea din Germania câștigă primul game din meci. Sorana a încercat să fie agresivă, să vină la fileu, dar nu a reușit să impună ritmul

A început meciul meciul. Tatjana Maria servește prima

În așteptarea deciziei, Simona Halep primește un compliment imens:  „E una dintre cele mai bune jucătoare din toate timpurile pe zgură”
SPRIJIN
În așteptarea deciziei, Simona Halep primește un compliment imens: „E una dintre cele mai bune jucătoare din toate timpurile pe zgură”

Câștigătoarea duelului dintre Sorana Cîrstea și Tatjana Maria o va înfrunta în turul doi al turneului de la Wimbledon pe învingătoarea din partida dintre belgianca Greet Minnen (25 de ani, numărul 123 WTA), jucătoare venită din calificări, și letona Jelena Ostapenko (26 de ani, numărul 17 WTA). 

Citește și: 

Roger Federer a revenit la Wimbledon » Cum a fost primit pe Terenul Central

Mesajul postat de Sorana Cîrstea, după startul turneului de la Wimbledon, a pornit o explozie de ură: „Ești un gunoi! Sper să putrezești în iad"

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (6)
johny2003
johny2003  •  05 Iulie 2023, 22:40
Postat de chienrouge pe 05 Iulie 2023, 13:13

Nu-i nimic, mai sta Sorana un pic pe Twitter, mai baga niste cepefisme acolo.

Iar esti pe invers?!

nicolaeigrecu
nicolaeigrecu  •  05 Iulie 2023, 18:29

Bravo, Soranica! Bravo Draculina!

rva4
rva4  •  05 Iulie 2023, 18:14
Postat de chienrouge pe 05 Iulie 2023, 13:13

Nu-i nimic, mai sta Sorana un pic pe Twitter, mai baga niste cepefisme acolo.

Felicitari Sorana! Repect pentru postarea ta pe Twitter! Multă baftă in continuare! Iar tu, ***, dispari vis urât! Un biet inversat care nici nu știe ce e.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează