SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA SOFIA

Spre un nou trofeu » Simona Halep va juca în a 7-a semifinală din acest sezon. Adversar: Ana Ivanovici

Simona Halep nu numai că a jucat tenis la Sofia, dar a și zîmbit
Simona Halep nu numai că a jucat tenis la Sofia, dar a și zîmbit

Articol de , - Publicat sambata, 02 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 01 noiembrie 2013 23:10

Simona Halep, care o va întîlni azi în penultimul act al Tournament of Champions pe Ana Ivanovici, a avut pînă acum un parcurs aproape identic cu al Serenei Williams la Turneul Campioanelor de la Istanbul.

Aşteptata zi de pauză a trecut, acum se apropie momentul semifinalelor. Pentru Simona, va fi a şaptea de anul acesta, adică aproape dublu decît cele patru pe care le atinse pînă înaintea sezonului de faţă. Astăzi, pentru un loc în finală, ea o va întîlni pe Ana Ivanovici.

Pentru a-şi afla adversara, a trebuie să aştepte pînă după ora 22:00, cînd s-a încheiat disputa dintre Samantha Stosur şi Ţvetana Pironkova. Mai devreme, în primul meci al zilei, Ivanovici fusese învinsă în trei seturi de Elena Vesnina, care conserva astfel şanse de calificare în "careu".

Condiţia era însă aceea ca australianca să piardă în faţa bulgăroaicei. Ceea ce nu s-a întîmplat, Sam s-a impus cu 6-1, 6-4, după un prim set smuls în viteză şi un al doilea adjudecat un un break obţinut la timp.

Mai mult, jocul rezultatelor de ieri a stabilit şi ordinea în grupa Sredeţ. Cîştigînd în două seturi, Stosur a urcat pe primul loc, iar Ivanovici a trecut pe 2, urmînd s-o întîlnească în semifinale pe Halep. Cele două s-au înfruntat o singură dată pînă acum, anul acesta, la Doha, în turul secund, cînd românca s-a retras la 3-6 din cauza unor probleme la spate, în zona lombară. Între timp însă, lucrurile s-au schimbat mult pentru Simona, care a cucerit 5 titluri şi a urcat pînă pe locul 14 în lume.

Cu trei victorii în Grupa Serdika de la Sofia, ea se află acum pe o serie de 7 succese, începută la turneul de la Moscova, pe care şi l-a adjudecat în urmă cu două săptămîni. Pe de altă parte, parcursul din capitala Bulgariei seamănă aproape pînă la identificare cu cel al liderului mondial, Serena Williams, de la Turneul Campiooanelor de la Istanbul, încheiat duminica trecută. De asemenea, trei victorii, fără set pierdut.

La fel ca Serena, Simona a jucat în primele trei zile consecutiv, apoi a avut liber vineri. Amîndouă sînt favoritele principale ale respectivelor concursuri. Există o singură, mică, diferenţă: Williams a cedat 15 game-uri în drumul spre semifinale, Halep - 16. Americanca a mai făcut doi paşi şi a cîştigat titlul. Poate Simona va duce asemănarea traseelor pînă la capăt, dar întîi trebuie să se impună în meciul de azi.

593306-serena-simona-comparatie.jpg

WTA Tournament of Champions Sofia*

Grupa Serdika
1. Simona Halep (Rom) 3 victorii
2. Anastasia Pavliucenkova (Rus)  2 victoriii, 1 înfrîngere
3. Alize Cornet (Fra) 1 victorie, 2 înfrîngeri
4. Elina Svitolina (Ucr) (a înlocuit-o pe Maria Kirilenko) 2 înfrîngeri

Grupa Sredeţ
1. Samantha Stosur (Aus)  2 victorii, 1 înfrîngere
2. Ana Ivanovici (Ser) 2 victorii, 1 înfrîngere
3. Elena Vesnina (Rus) 2 victorii, 1 înfrîngere
4. Ţvetena Pironkova (Bul) 3 înfrîngeri
*turneul de la Sofia le reuneşte pe jucătoarele care au cîştigat în acest an cel puţin un turneu WTA International, ultima categorie de turnee. Turneul Campionelor, care le adună pe cele mai bune 8 jucătoare din lume a avut loc la Istanbul în perioada 21-27 octombrie

Rezultatele de ieri, grupa Serdika: Pavliucenkova-Cornet 6-2.6-2; grupa Sredeţ: Vesnina-Ivanovici 6-4,3-6, 7-6(1), Stosur-Pironkova 6-1, 6-4

Programul de azi
Semifinale
ora 17:20 Simona Halep-Ana Ivanovici
ora 19:00 Samantha Stosur-Anastasia Pavliucenkova

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (18)
1sanitarium
1sanitarium  •  03 Noiembrie 2013, 16:42
Postat de williamfaulkner pe 02 Noiembrie 2013, 15:08

Esti tu prost, si nu esti singurul care se baga aiurea in discutie. In romaneste asa se scrie corect numele, nu ca in engleza, cum il scrii tu. Tot asa cum Pavlicenkova se scrie asa cum l-am scris eu.

1. nu te-am jignit. 2. regula se aplică la orașe. râuri etc. 3. n-ai mai trece vama sau nu ti-ai mai lua biletu de avion, că nu coincide cu numele de pe pașaport/buletin ... dacă s-ar aplica regula 4. de ce scriem Williams cu 2 L ? noi nu avem grupul LL. 5. mai documentează-te și fii civilizat, ce mama dracu. ://dexonline.ro/articol/2._Reguli_de_scriere_%C8%99i_de_pronun%C8%9Bare_literar%C4%83 capitolul 2.5. imaginează-ți să joace Ivanovic în România și să-și vadă numele greșit pe tablou. ar fi urât.

jedela
jedela  •  02 Noiembrie 2013, 19:24

a castigat. este in finala . uraaaaaaaaaaaaaaaaaaa. victorie

istoricu
istoricu  •  02 Noiembrie 2013, 17:13

allsport.ru/eng e sectiunea in lb engleza allsport.ru e cea ruseasca merge pe orice browser ma uit de pesrte 1 an pe siteul asta asa am vazut victoriile siminei la budapesta si multe altele

Vezi toate comentariile (18)
Comentează