Articol de David Istrate - Publicat luni, 12 octombrie 2026 15:23 / Actualizat luni, 12 octombrie 2026 15:24
Carlos Alcaraz (23 de ani, 3 ATP) a fost eliminat în turul al treilea al turneului de tip Masters 1000 din Shanghai. Spaniolul a fost învins în două seturi, 5-7, 6-7 (4) de Zizou Bergs (27 de ani, 39 ATP).
Luni, 12 octombrie, Carlos Alcaraz și Zizou Bergs s-au întâlnit în turul 3 al turneului de la Shanghai. Jucătorul de 23 de ani a intrat direct în turul secund, unde l-a învins cu 6-3, 6-3 pe Juan Manuel Cerundolo (24 de ani, 55 ATP). În schimb, belgianul a trecut cu 6-3, 6-1 de Vit Kopriva (29 de ani, 68 ATP) și cu 6-0, 6-3 de Ignacio Buse (22 de ani, 36 ATP).
Carlos Alcaraz, înfrângere în două seturi cu Zizou Bergs, în turul 3 de la Shanghai
Ambele secvențe al duelului Alcaraz - Bergs au fost foarte echilibrate. Fostul lider mondial părea în control, conducea cu 5-4 în setul întâi, însă adversarul său a revenit, a câștigat 3 game-uri la rând și și-a adjudecat setul: 7-5.
Setul secund a urmat un scenariu similar și era aproape de a avea un deznodământ identic. Alcaraz a condus cu 5-4, Bergs a revenit și a dus scorul la 6-5, însă, de această dată, ibericul a rezistat și a făcut break-ul.
Așadar, secvența a doua a intrat în prelungiri și a urmat o nouă perioadă marcată de întorsături de situație. În cele din urmă, grație unui as, Bergs a închis partida, câștigând cu 7-5, 7-6 (4), după două ore și 3 minute.
BIGGEST WIN OF BERGS' CAREER 🤯 Bergs stops Alcaraz's win streak at 7, with a 7-5 7-6(4) win in Shanghai! #RolexShanghaiMasters https://t.co/xMojHN9jh8
— Tennis TV (@TennisTV) October 12, 2026
În turul următor, tenismenul de 27 de ani va juca fie cu Tommy Paul (29 de ani, 17 ATP), fie cu Valentin Vacherot (27 de ani, 14 ATP).
Așadar, Alcaraz a arătat că încă nu este 100%, în ciuda titlului cucerit la Tokyo săptămâna trecută. În 6 octombrie, el obținea a 5-a victorie în capitala Japoniei, câștigând finala cu Jiri Lehecka (24 de ani, 19 ATP) în două seturi: 7-6 (4), 6-4.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.