SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Tecău e numărul 13 mondial la dublu » La înălţime!

Articol de - Publicat marti, 07 iunie 2011 00:00 / Actualizat marti, 07 iunie 2011 16:36

Horia Tecău a urcat pe locul 13 în clasamentul ATP la dublu, cea mai bună clasare din carieră.


Sfertfinalist pe zgura de la Roland Garros, Horia Tecău se apropie cu paşi repezi de primele zece locuri ale ierarhiei ATP la dublu. Cu punctele acumulate la Paris, constănţeanul a săltat pe locul 13 mondial, cea mai bună clasare din cariera sa. "Nici nu ne gîndeam că o să ajungem în «sferturi» la Roland Garros, mai ales că anul trecut nu ne-am descurcat prea bine pe zgură. Atunci am pierdut încă din primul tur. Acum ne-am triplat punctele adunate în clasamentul ATP", a mărturisit jucătorul în vîrstă de 26 de ani.

Împreună cu suedezul Robert Lindstedt, Tecău şi-a construit programul pentru un sezon care ar trebui să-i aducă pe cei doi în premieră la Turneul Campionilor, programat la sfîrşitul anului, la Londra. "Mergem să ne acomodăm pe iarbă la Queen's, apoi vom încerca să ne apărăm titlul de la s-Hertogenbosch. Marea provocare va fi la Wimbledon, unde îmi doresc două lucruri: să fiu în vîrf de formă şi să cîştigăm un meci mai mult decît anul trecut", a glumit constănţeanul, care anul trecut a jucat finala turneului londonez.

După Wimbledon, Tecău şi Lindstedt vor lua startul într-o serie de turnee puternice, Bastad, Hamburg, Washington, Montreal şi Cincinnati, punctul final al sezonului fiind US Open. "Mi-am stabilit obiective clare. Vreau să rămîn cu echipa României în Grupa Mondială a Cupei Davis, să ajung în Top 10 în clasamentul de dublu şi să merg cu Robert la Turneul Campionilor", a spus Tecău.

"A fi o mare onoare să reprezint România la Jocurile Olimpice de la Londra. Este unul dintre obiectivele principale ale carierei mele, dar mai este aproape un an pînă atunci"
HORIA TECĂU

11 este locul ocupat de Tecău şi Lindstedt în clasamentul celor mai bune echipe din acest sezon, la doar 100 de puncte de locul 8, care asigură prezenţa la Turneul Campionilor

626.079 dolari a adunat Tecău în întreaga sa carieră

Citește și:
„Leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul” » Ioanițoaia, despre lupta lui Mircea Lucescu: „Inițial, n-a crezut, apoi și-a asumat”
Superliga
„Leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul” » Ioanițoaia, despre lupta lui Mircea Lucescu: „Inițial, n-a crezut, apoi și-a asumat”
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”
Superliga
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”
Sicriul lui Mircea Lucescu, ultima zi la Arena Națională » Imagini în direct de la stadion
Superliga
Sicriul lui Mircea Lucescu, ultima zi la Arena Națională » Imagini în direct de la stadion
Năpădit de lacrimi, Dmytro Chygrynskiy, fundașul de fier al lui Mircea Lucescu, a vorbit la priveghi: „Abia acum vom înțelege cât de mare a fost”
Superliga
Năpădit de lacrimi, Dmytro Chygrynskiy, fundașul de fier al lui Mircea Lucescu, a vorbit la priveghi: „Abia acum vom înțelege cât de mare a fost”
Nou stadion în România, investiție de peste 100 milioane lei
Profit.ro
Nou stadion în România, investiție de peste 100 milioane lei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Cine a fost Mircea Lucescu, în cuvintele lui: „Tata cu o gaură în plămâni și împușcat în picior, la Cotul Donului! Sunt creația cărții, difuzorului și a balonului de cârpă”


Comentarii (3)
dexter71
dexter71  •  07 Iunie 2011, 18:02

Imi place mult Horia, profesionist 100% si baiat serios. Din pacate, l-am vazut in mai multe meciuri, inclusiv in cel de la Roland Garros pierdut impotriva viitorilor castigatori Mirni/Nestor. De fiecare data, Lindstedt l-a tras nitel in jos... Breakurile adversarilor se fac aproape fara exceptie pe serviciul suedezului. Asta e... Felicitari Tecau, sunt un mare fan al tau!

dj_gaby2003
dj_gaby2003  •  07 Iunie 2011, 09:14

Multa bafta in continuare

dreamer123
dreamer123  •  07 Iunie 2011, 02:36

felicitari

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!