SPORTURI  »  TENIS  »  FLASH

Tenis

Articol de GSP - Publicat marti, 28 iulie 2009 00:00

Salt de 13 poziţii
Raluca Olaru a ajuns, începînd de ieri, în top 55 în ierarhia WTA. Graţie finalei reuşite la Bad Gastein, românca a făcut un salt de treisprezece poziţii, de pe 66 pînă pe 53. Raluca a atins în această săptămînă cea mai înaltă poziţie a carierei. Cel mai bine clasată jucătoare rămîne Sorana Cîrstea, care se meţine pe locul 29. În Top 100 se mai află Monica Niculescu (locul 72), Alexandra Dulgheru (locul 73) şi Edina Gallovits (locul 92).

Victorie de senzaţie
Victor Crivoi s-a impus ieri în turneul de la Gstaad în faţa lui Philipp Kohlschreiber, favoritul doi al turneului. Românul, numărul 81 mondial, a trecut de german, numărul 23 mondial, cu 6-4. 6-0. Crivoi va juca în runda următoare cu Teimuraz Gabaşvili din Rusia, jucător pe care Victor Crivoi l-a învins în acest an în calificările turneului Masters de la Roma şi în faţa căruia s-a înclinat în întîlnirea de Cupă Davis din februarie, de la Sibiu. Pentru performanţa sa, Crivoi va primi 20 de puncte ATP şi 6.400 de euro.

Citește și:
MM Stoica a respins propunerea venită de la Dinamo! Replica pentru Andrei Nicolescu: „Nu mi se pare o idee bună”
Superliga

Fiul lui Ion Țiriac se distrează pe seama propunerii americanilor: „Aș da milioane să văd asta”
Stiri extrasport
Fiul lui Ion Țiriac se distrează pe seama propunerii americanilor: „Aș da milioane să văd asta”
Cea mai nouă relație din tenisul românesc: „Să nu îmi puneți microfoane când sunt în lojă la meciurile lui!”

„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează