SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS » ROMÂNIA - INDIA 4-1

Tot în elită!

Articol de - Publicat luni, 22 septembrie 2008 00:00

Victor Hănescu a adus încă din primul meci punctul necesar pentru rămînerea României în Grupa Mondială

Scorul era 2-1 pentru România, înainte ca prima minge ser­vi­tă de Prakash Armitraj să muş­te din zgură. Partida primilor jucători din fiecare echipă a început echilibrat. Armitraj cu gîndul de a ega­la situţia, Hănescu de a cîştiga punc­tul decisiv care să aducă vic­to­ria în al doisprezecelea baraj dispu­tat în ultimii treisprezece ani. Hă­nes­cu şi-a impus dorinţa pînă la urmă, cîştigînd cu 6-2, 6-3, 6-1. Chiar dacă Armitraj a continuat să joace aşa cum o făcuse şi vineri, foar­te ofensiv, Victor Hănescu a ştiut să-i domolească elanul şi să men­ţină România în Grupa Mon­dia­lă, adică între primele 16 echipe ale lumii. “Este un pas mare pentru noi, mai ales că avem o echipă tînără. Sînt fericit pentru că mi-am făcut treaba bine. Partida de azi ar putea părea că a fost uşoară, dar a fost dificil pentru că adversarul meu nu mi-a dat nici un pic de ritm”, a spus Hănescu.

Scorul era 3-1 pentru România. Victor Crivoi a încheiat ce deschi­se­se vineri, întîlnirea de Cupă Davis dintre România şi India, tot cu o vic­torie. Adversarul a fost însă diferit, Somdev Devvarman a reuşit să-i ia un set, dar Crivoi a întors obţinînd şi al patrulea punct al României, du­pă ce s-a impus cu 4-6, 7-5, 6-3 în fa­ţa indianului. Astfel, după întîl­ni­rea cu India, Criv­oi şi-a îmbunătăţit bilanţul în Cupa Davis,;) el ajun­gînd la două victorii şi o înfrîngere. Echi­pa României aş­teap­tă acum tra­­ge­rea la sorţi care se va desfă­şura marţi, la Madrid.

Posibili adversari
Adversarul României se va alege din rîndul celorlalte 15 formaţii care au ră­mas sau au promovat în Grupa Mon­dială. Dintre cele 16 echipe prezente în urnele de marţi de la Madrid, opt vor fi cap de serie. Favoriţii se vor alege în funcţie de clasamentul din Cupa Davis. Cele 16 prezente în urnele de la Madrid sînt: Rusia, Cehia, Argentina, Suedia, Germania, Spania, Franţa, SUA (echipe care nu au disputat ba­raj) şi Austria, Elve­ţia, Serbia, Croa­ţia, Israel, Olanda, România, Chile (echipe care au disputat baraj).

“Am pierdut de două ori în faţa Fran­ţei în primul tur al Gru­pei Mondiale, sper să avem no­roc şi să-i evi­tăm de data aceas­ta pe francezi”

Victor Hănescu

România-India 4-1

vineri
Victor Crivoi-Prakash Amritraj
7-5, 5-7, 6-2, 6-2.
Victor Hănescu-Somdev Devvarman 6-3, 6-1, 6-0

sîmbătă
Mahesh Bhupathi, Leander Paes-Adrian Cruciat, Horia Tecău
6-4, 7-6(0), 6-4

duminică
Victor Hănescu-Prakash Amritraj
6-2, 6-3, 6-1
Victor Crivoi-Somdev Devvarman 4-5, 7-5, 6-3

Citește și:
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga

Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari

Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”

Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”

Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează