Transa cea bună » Luminiţa Paul analizează două momente cheie în acest an pentru Simona Halep: înfrîngerea din Cupa Fed şi victoria de la Doha

Acum două săptămîni, contra Ungariei în Cupa Fed, Simona a trăit un scurt circuit. O conducea pe Timea Babos cu un set şi 5-3, a servit pentru meci, dar de-acolo lucrurile au mers din ce în ce mai rău pentru ea. A pierdut, întoarsă incredibil dintr-o situaţie pe care o stăpînea. Genul de situaţie pe care a gestionat-o atît de bine, de atît de multe ori în 2013, atunci cînd a cucerit şase titluri. Cînd a învins jucătoare mai puternice, mai bine clasate decît ea.

Şi atunci, ce s-a întîmplat contra unguroaicei? Ce se întîmplase cu o săptămînă înainte, la Paris, cînd a pierdut în primul meci jucat contra Kristinei Mladenovic? Pînă la urmă, nimic deosebit. Nimic din acele lucruri prin care nu au trecut de-a lungul carierei toţi jucătorii de top. Confruntarea cu o situaţie nouă, care, deşi strălucitoare, pozitivă, aduce cu sine şi un tip nou de presiune.

Nu mai eşti surpriza, necunoscuta. Acum eşti între cele mai bune jucătoare ale lumii. Toată lumea începe să te cunoască, să-ţi studieze stilul de joc, să-ţi caute slăbiciunile, să-ţi enumere calităţile. Toată lumea vrea să te bată pentru că, învingîndu-te, îşi creşte cota. Nu mai eşti vînătorul, ai devenit ţinta.

Pe de altă parte, altă lume, cea din tribună, din faţa televizorului vrea să te vadă mereu cîştigînd. Îţi acceptă o zi mai proastă, dar se irită dacă sînt două sau cinci. Şi tu vrei să cîştigi, te zbaţi, cu programul tot mai încărcat, cu conferinţe de presă ţinute în săli pline, cu cereri de autografe în creştere, cu obligaţii noi. Te vor sponsorii, te vor organizatorii de turnee, te vrea publicul.

Şi uneori nu poţi ţine pasul. Trebuie să te aşezi, să-ţi tragi sufletul, să pui pe hîrtie, dacă vrei, situaţia, cu creioane colorate şi semne de exclamare. Şi să revii la ceea ce eşti tu. Jucătoarea fantastică, uimitoare, decisă şi dominantă care ai fost în 2013. Şi la începuturile carierei tale, la junioare, cînd atacai, nu aşteptai mingea, te duceai peste adversară şi o sufocai.

La Doha, exact asta ai făcut. Te-ai enervat un pic contra lui Kanepi, un pic contra lui Beck, încă nu era totul uns cum trebuie. Apoi însă ţi-ai găsit drumul cel bun. Ai redevenit tu. Şi aşa ai învins pe toată lumea bună, pe Errani, pe Radwanska, pe Kerber. Jucătoarele lîngă care stai deja, umăr la umăr. În momentul ăsta, cine-şi mai aduce aminte de înfrîngerea la Babos? A fost doar o etapă. Necesară, dar depăşită. Poate va mai reveni, dar nu va mai fi niciodată definitorie pentru tine. Eşti prea puternică pentru asta.