SPORTURI  »  TENIS  »  ATP BARCELONA

Scene uluitoare la turneul de la Barcelona: jucător DESCALIFICAT pentru că a înjurat arbitrul

Fabio Fognini a fost descalificat de la Barcelona. Sursă foto: Getty
Fabio Fognini a fost descalificat de la Barcelona. Sursă foto: Getty

Articol de GSP - Publicat joi, 22 aprilie 2021 08:06 / Actualizat joi, 22 aprilie 2021 08:28

Fabio Fognini (33 de ani, 27 ATP) e din nou erou negativ în ATP. Recalcitrantul jucător italian a fost descalificat în timpul partidei pe care o disputa miercuri în turul secund al turneului ATP 500 de la Barcelona.

Fognini a cedat nervos în timpul setului secund din meciul cu Bernabe Zapata Miralles (24 de ani, 147 ATP), un reprezentant al gazdelor. Italianul a pierdut primul set cu 0-6, după o prestație greu de explicat, iar mai apoi și-a vărsat nervii pe toată lumea. Fabio l-a înjurat pe unul dintre arbitrii de linie, sfârșind prin a fi descalificat pentru comportament nesportiv. 

„Plătesc pentru ceva ce nu am făcut. E adevărat, am făcut lucruri rele pe teren în trecut, dar astăzi am fost foarte calm. Nici măcar nu am vorbit. Va trebui să investighez, e prima oară când pățesc așa ceva”, a afirmat Fognini după ce a fost descalificat.

Jucătorul italian nu se află la prima abatere. În 2017, Fognini a fost amendat cu 24.000 de euro la US Open, după ce i-a adresat cuvinte grele arbitrei de scaun în timpul unui meci disputat în compania compatriotului Stefano Travaglia. 

Și Djokovic a fost descalificat recent

Un alt episod de comportament nesportiv s-a întâmplat recent în lumea tenisului. La ediția din 2020 de la US Open, liderul mondial Novak Djokovic a comis-o și a fost trimis acasă de oficialii turneului. În meciul din optimi disputat contra lui Pablo Carreno Busta, la scorul de 6-5 în favoarea ibericului,  Djokovic a aruncat nervos o minge spre linia de fund, frustrat că Busta a reușit să-i facă break. 

Mingea a lovit în gât unul dintre arbitrii de linie, iar oficialii au luat decizia de a-l descalifica. Arbitra lovită de minge a căzut la pământ și nu a mai putut respira timp de câteva secunde.

VIDEO Sever Dron, dezamăgit de Novak Djokovic: „N-o să ajungă niciodată la nivelul lui Federer sau Nadal”

Citește și alte știri din tenis:

Citește și:
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Sorin Cârțu a aruncat BOMBA în direct: „Nicolae Stanciu a semnat cu ei! Chiar acum am primit mesaj”
Superliga
Sorin Cârțu a aruncat BOMBA în direct: „Nicolae Stanciu a semnat cu ei! Chiar acum am primit mesaj”
Pițurcă a dezvăluit ce a discutat cu Gică Hagi despre Ianis: „Mi-a zis: «Piți, vorbește tu cu el. E încăpățânat! Îi zic același lucru, dar nu ascultă»”
Nationala
Pițurcă a dezvăluit ce a discutat cu Gică Hagi despre Ianis: „Mi-a zis: «Piți, vorbește tu cu el. E încăpățânat! Îi zic același lucru, dar nu ascultă»”
Scandal la naționala Portugaliei! Cristiano Ronaldo și-a chemat avionul și a plecat de la lot: „Le voi spune tuturor adevărul”
Campionate
Scandal la naționala Portugaliei! Cristiano Ronaldo și-a chemat avionul și a plecat de la lot: „Le voi spune tuturor adevărul”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează