SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

US OPEN. Karolina Muchova - Sorana Cîrstea 6-3, 2-6, 7-6(7). Blestemul turului 3 continuă! Sorana ratează 3 mingi de meci și e eliminată de la New York

Sorana Cîrstea (30 de ani, 77 WTA) a fost eliminată în turul 3 de la US Open de cehoaica Karolina Muchova (24 de ani, 26 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-7 (7).
Sorana Cîrstea (30 de ani, 77 WTA) a fost eliminată în turul 3 de la US Open de cehoaica Karolina Muchova (24 de ani, 26 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-7 (7).

Articol de - Publicat sambata, 05 septembrie 2020 10:55 / Actualizat sambata, 05 septembrie 2020 22:36

Sorana Cîrstea (30 de ani, 77 WTA) a fost eliminată în turul 3 de la US Open de Karolina Muchova (Cehia, 24 de ani, 26 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-7 (7).

  • Sorana Cîrstea nu poate să depășească turul 3 la US Open. Sportiva din România atinsese turul 3 în două rânduri, 2009 și 2019, iar astăzi a fost mai aproape ca niciodată să spargă blocajul.
  • În optimile de finală, Muchovava înfrunta învingătoarea dintre bielorusa Victoria Azarenka (27 WTA) și poloneza Iga Swiatek (53 WTA). Meciul dintre cele două este programat în această noapte.

Păcat de șansele avute! Trei mingi de meci ratate și o ieșire de pe teren cu privirea plecată pentru Sorana Cîrstea, după o partidă lungă, cu nuanțe dramatice pe final.

Între stilul abrupt al româncei și slice-ul introdus abil când și când, pentru variație, de cehoaică s-au înghesuit secundele decisive. Atunci când funcționează ca un ceas întors cu promptitudine, jocul Soranei este o încântare. O înlănțuire de lasere trimise lung, într-o parte și în alta a terenului, țintuind adversara în acel teritoriu nedorit de nimeni, la câțiva metri înapoia liniei din spate. E un desen viu și periculos, pentru că orice alunecare de creion fluorescent poate provoca un derapaj. Iar când asta se întâmplă în ultimele secvențe ale partidei, e cu atât mai dureros. Și după ce ai servit pentru meci și nu ai concretizat, și după ce ai condus în tie-break și ți-ai procurat trei mingi de meci.

"Simt că am jocul, iar atunci când joc bine, pot bate pe oricine", spunea românca după victoria superbă și dramatică în fața Johannei Konta, din turul anterior. Are dreptate. Jocul e acolo, a dus-o până la o treaptă de Top 20, până în sferturile de finală la Roland Garros și până în finala de la Toronto. De aceea e păcat când șansele scapă printre degete și când ocazia a fost atât de aproape. "Încrederea mă face să continuu, mă aduce pe terenul de antrenament chiar și după ce am pierdut un meci", adăuga Cîrstea. "Acea încredere că orice săptămână poate schimba totul". Ar fi putut să fie aceasta. A fost aproape. Dar nu s-a întâmplat. Încrederea rămâne acolo.

163.000 de dolaria câștigat Sorana Cîrstea pentru performanța de la US Open 2020. Dacă ar fi învins-o pe Muchova, și-ar fi asigurat un meci de 250.000 de dolari.

Karolina Muchova - Sorana Cîrstea 6-3, 2-6, 7-6 (9-7)

Game, set și meci Muchova!

6-6, Game Cîrstea: Ultimul punct a fost aprig contestat de Muchova, care a considerat că mingea a căzut de două ori în terenul româncei. Avem tie-break!
6-5, Game Muchova: Cehoaica vine în față, cu încredere, își alege bine loviturile și trece în avantaj. 
5-5, Break Muchova: Două erori inexplicabile comise de Sorana la 40-40, mingi trimise mult în afară din poziții excelente, duc meciul în prelungiri. 

4-5, Game Muchova: Sorana pare să fi renunțat ușor la acest game. Își concentrează toată energia pentru cel următor. 

3-5, Game Cîrstea: Sorana revine uluitor de la 30-40, încheie cu un as, al doilea din acest meci, și e la un singur game de cea mai bună performanță din istorie la US Open. 

3-4, Game Muchova: Karolina revine de la 15-30, pe fondul unor lovituri bine plasate de forehand. 
2-4, Game Cîrstea: Sorana își consolidează break-ul.

2-3, Break Cîrstea: Sorana e la un nivel extrem de ridicat astăzi. Forehand-ul îi funcționează la parametri ridicați. 
2-2, Break Muchova: Karolina e arțăgoasă, nu resimte șocul celor două game-uri consecutive pierdute la limită, și egalează. 

1-2, Break Cîrstea: Sorana returnează agresiv și câștigă la 0 pe serviciul adversarei. 

1-1, Game Cîrstea: Moment care se poate dovedi crucial în deznodământul partidei. Sorana salvează 3 mingi consecutive de break. 
1-0, Game Muchova: Sorana e în continuare la cârma jocului, dar nu fructifică mingea de break. 

A început setul decisiv!

2-6, Game și set Sorana Cîrstea!
2-5, Game Muchova: Cehoaica supraviețuiește și salvează o minge de set. 
1-5, Game Cîrstea: Muchova nu are niciun răspuns în fața dominării totale a româncei. 

1-4, Game Muchova: Sorana nu renunță ușor la niciun game. Revine de la 15-40, dar nu poate fructifica. 

0-4, Game Cîrstea: Încă un game alb pentru româncă. 

0-3, Break Cîrstea: Sorana e descătușată în această perioadă a jocului. 

0-2, Game Cîrstea: Sportiva din România comite în continuare multe erori neforțate, dar rezistă și se distanțează. 
0-1, Break Cîrstea: Sorana reușește primul break al partidei. 

A început setul secund!

6-3, Break și set Muchova: Sorana se precipită, comite 3 duble greșeli și îi oferă setul inaugural adversarei. 
5-3, Game Muchova: Cehoaica joacă sigur din spatele terenului. E ajutată și de serviciu pentru a se desprinde la 5-3. 
4-3, Break Muchova: Sorana variază jocul ofensiv, dar Karolina se deplasează excelent și o obligă pe româncă să lovească o dată în plus. 
3-3, Game Muchova: Karolina e amenințată pentru prima dată. Sorana a condus cu 30-15, dar cehoaica a reacționat perfect.
2-3, Game Cîrstea: Sorana continuă să fie agresivă, lovește precis cu forehand-ul și rămâne în față. 
2-2, Game Muchova: Jocul de serviciu funcționează perfect pentru ambele jucătoare. 

1-2, Game Cîrstea: Sportiva din România e sigură în debutul partidei și câștigă game-ul la 0. 

0-1, Game Cîrstea: Sorana începe în forță. Reușește și o lovitură spectaculoasă, un forehand în lung de linie. 

A început partida! Cîrstea servește prima.

Citește mai multe știri din tenis:

În fața cui își scoate Ion Țiriac pălăria: „E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”

Playtech: BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie


Comentarii (29)
zorrozabal
zorrozabal  •  06 Septembrie 2020, 13:57
Postat de Tihamér Takó pe 06 Septembrie 2020, 09:58

Cirstea daca s-ar fi concentrat la joc si nu la nesimtita scuturare a pumnilor de-a lungul jocului,poate ar fi putut beneficia de cele 3 mingi de meci.S-a vazut la sfarsitul partidei,civilizatia,sprtivitatea si educatia Muchovei,fara sa faca nici macar un gest de bucurie.Nu a sarit in aer,fara pumni si tipete,din respect fata de adversara,care altminteri a jucat bine.

He,he,he!Te oftici ca Sorana a scos-o pe Konta?

parpalache
parpalache  •  06 Septembrie 2020, 13:48
Postat de Tihamér Takó pe 06 Septembrie 2020, 09:58

Cirstea daca s-ar fi concentrat la joc si nu la nesimtita scuturare a pumnilor de-a lungul jocului,poate ar fi putut beneficia de cele 3 mingi de meci.S-a vazut la sfarsitul partidei,civilizatia,sprtivitatea si educatia Muchovei,fara sa faca nici macar un gest de bucurie.Nu a sarit in aer,fara pumni si tipete,din respect fata de adversara,care altminteri a jucat bine.

Muchova era pleostita de caldura si de... uluiala!Cum a putut sa castige un meci-atat de important,macar pentru bani-jucand atat de prost!Cat despre Sorana-o vedetuta in felul ei-afla si tu ca faptul ca strangea pumnii-si probabil ca zicea si...yes,yes-cum zic cei civilizati,nu-i asa?-facea parte din jocul de scena!Cat despre civilizatie,o sa-i recomandam Soranei sa se duca sa se civilizeze prin Mongolia,de unde au plecat acum vreo mie de ani, alti civilizati!

zorrozabal
zorrozabal  •  06 Septembrie 2020, 13:38

Ce ii lipseste acestei fete frumoase sa fie o campioana?Ii lipseste mentalitatea de... campion!Psihicul de invingator!Sau in sens opus,sufera de sindromul... autsider-ului!Adica se sufoca de emotie exact cand mai are cateva mingii pana sa castige!Cum s-a intamplat-a cata oara?-si in meciul cu Muchova,care era de batut!

Vezi toate comentariile (29)
Comentează