SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Show cu drone pentru Roger Federer: „Cel mai mare din istorie!”

Show cu drone în cinstea lui Roger Federer/Foto: X
Show cu drone în cinstea lui Roger Federer/Foto: X

Articol de - Publicat joi, 27 august 2026 11:44 / Actualizat joi, 27 august 2026 13:06

Organizatorii US Open au pregătit un spectacol impresionant cu drone pe cerul de deasupra orașului New York, dedicat lui Roger Federer (45 de ani), cvintuplu câștigător al acestei competiții.

Marți, 25 august, Roger Federer a fost protagonistul unui eveniment special, intitulat „Legenda se întoarce”. Fostul tenismen a revenit la New York, pe Stadionul Arthur Ashe, și a jucat două meciuri demonstrative.

După victoriile de la simplu și dublu, Roger Federer a privit un spectacol de drone dedicat lui

Mai întâi, Federer s-a duelat la simplu cu Andy Roddick și l-a învins cu 6-3, la capătul unui joc spectaculos. Apoi, elvețianul a făcut echipă cu John McEnroe și i-au avut ca adversari pe Roddick și Andre Agassi. Federer și McEnroe au câștigat cu 7-5.

După cele două meciuri, americanii au pregătit un spectacol de neuitat pentru cvintuplul campion de la US Open. Pe cer, deasupra orașului New York, s-a desfășurat un show de drone dedicat lui Federer, prin care s-a spus povestea parcursului său de la Flushing Meadows.

„Talentul, caracterul și pasiunea ta te definesc cu adevărat ca cel mai mare tenismen din istorie”, s-a auzit pe Stadionul Arthur Ashe, de unde Federer a privit spectacolul, alături de Roddick, Agassi și McEnroe.

Pe rând, au fost înfățișate toate cele 5 titluri cucerite de Federer la US Open (2004-2008), partea audio fiind alcătuită atât din discursuri de-ale sale, cât și din ceremoniile de premiere.

„Doamnelor și domnilor, cu mândrie îl prezentăm pe campionul din 2008 de la US Open, Roger Federer. O prestație magnifică a lui Roger Federer.”

La finalul show-ului au fost proiectate mesajul „NY îl iubește pe RF” și logo-ul US Open.

„Viața trece cu repeziciune, mai ales când ai 4 copii. Te oprești din a-ți aminti ce ai făcut sau prin ce ai trecut. Așa că e ca și cum m-aș întoarce cu o mașină a timpului și totul încetinește pentru o secundă, astfel că te poți uita la trecut încă o dată. Viața pe circuit a fost extraordinară”, a spus Federer la conferința de presă ținută la Flushing Meadows.

Citește și:
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Ladislau Boloni preconizează un transfer de la Universitatea Craiova: „Cred că va ajunge în Franța”
Superliga
Ladislau Boloni preconizează un transfer de la Universitatea Craiova: „Cred că va ajunge în Franța”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Gică Craioveanu nu îl mai suportă: „Băiatul ăsta are niște probleme grave”
Campionate
Gică Craioveanu nu îl mai suportă: „Băiatul ăsta are niște probleme grave”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează