Articol de Luminița Paul - Publicat luni, 12 octombrie 2026, 19:53 / Actualizat luni, 12 octombrie 2026 19:53
Valentin Vacherot (27 de ani, locul 14 ATP), campionul en-titre al Masters-ului 1000 de la Shanghai, a pierdut în turul 3 în fața lui Tommy Paul (29 de ani, numărul 18 mondial), 4-6, 2-6. El va coborî dramatic în clasament, cel puțin 18 poziții.
Anul trecut, Valentin Vacherot scria istorie în mai multe moduri în Masters-ul 1000 de la Shanghai. Aflat pe locul 204 mondial, a străbătut rundă cu rundă, întâi calificările, apoi tabloul principal și a mers până la capăt, cucerind titlul. Primul la acest nivel pentru un jucător din principatul Monaco.
Acel succes l-a descătușat, Vacherot ajungând săptămâna trecută, pe 5 octombrie, la cel mai bun loc al carierei, 14. Pe traseul repetării performanței din 2025, a început cu un prim tur liber, apoi l-a învins pe argentinianul Sebastian Baez, 6-4, 7-6 (5), pentru a ajunge în runda a treia.
Iar acolo s-a oprit, fiind depășit într-o manieră clară de Tommy Paul, 6-4, 6-2, în o oră și 25 de minute. Americanul a jucat un tenis exact, clinic în unele momente, reușind să-l frustreze aproape total pe adversarul său.
Monegascul a suferit pe propriul serviciu, una dintre armele sale cele mai potente, o eficacitate de doar 54% pe prima minge fiind insuficientă pentru a-l proteja contra unui oponent hotărât și calm.
27de erori neforțate a comis Valentin Vacherot în partida cu Tommy Paul
Copleșit de imposibilitatea de a-și construi un ritm, Vacherot a lăsat nervii să iasă în afară de câteva ori, dar descărcarea emoțională nu l-a ajutat. În setul secund a început să sufere și fizic, iar Tommy Paul a capitalizat, grăbind finalul înfruntării.
A fost primul lor duel în circuitul profesionsit, americanul mergând mai departe și egalându-și cea mai bună performanță în turneul asiatic, optimile de finală atinse în 2023 și 2024.
Valentin Vacherot, cădere de 18 locuri în clasament
Pentru învingătorul de anul trecut, eliminarea rapidă va avea consecințe în ce privește poziția în clasament. La următoarea actualizare, el va fi situat cu cel puțin 18 poziții decât treapta a 14-a, pe care se află acum, coborând pe 32. E posibil, însă, să fie depășit și de alți jucători – 4, care se află în continuare pe tablou la Shanghai.
După triumful de la Shanghai 2025, Vacherot a ajuns în „sferturi” la ultimul Masters 1000 al anului, cel de la Paris, încheind sezonul pe locul 31. În 2026, el a evoluat solid, cu semifinale la Monte Carlo (Masters 1000), Tokyo (ATP 500), sferturi de finală la Acapulco (ATP 500), Adelaide, Gstaad (ATP 250), „optimi” la Miami (Masters 1000), turul 3 la Australian Open, US Open.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.