SPORTURI  »  TENIS  »  INDIAN WELLS

La vârsta de 44 de ani, Venus Williams va reveni pe teren! A primit wildcard la turneul pe care l-a boicotat timp de mai bine de un deceniu

Venus Williams, fosta lideră mondială/Foto: Getty Images
Venus Williams, fosta lideră mondială/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 20 februarie 2025 10:02 / Actualizat joi, 20 februarie 2025 10:22

Venus Williams (44 de ani, 974 WTA), fosta lideră mondială WTA, a primit un wildcard pentru a participa la Indian Wells, cu toate că a lipsit de pe circuit aproape un an. Alte trei wildcard-uri le-au fost acordate Petrei Kvitova și tinerilor Joao Fonseca și Learner Tien.

În luna martie, spectacolul din tenis se va muta în Statele Unite ale Americii, acolo unde vor avea loc câteva turnee importante. Unul dintre ele este BNP Paribas Open, programat în perioada 2-16 martie în Indian Wells, California.

Sorana Cîrstea, a doua victorie la Dubai în câteva ore! E în „sferturi”, după un meci incredibil cu numărul 9 mondial + Următoarea adversară
WTA DUBAI
Sorana Cîrstea, a doua victorie la Dubai în câteva ore! E în „sferturi”, după un meci incredibil cu numărul 9 mondial + Următoarea adversară

Venus Williams a boicotat 14 ediții ale turneului din Indian Wells

Miercuri, 19 februarie, organizatorii au anunțat că au decis să îi acorde un wildcard lui Venus Williams, jucătoare cu 7 titluri de Grand Slam câștigate la simplu. Aceasta va participa pentru a 10-a oară la Indian Wells, unde a reușit de trei ori să ajungă în semifinale (1998, 2001, 2018).

Potrivit news.ro, în perioada 2002-2015, Venus a boicotat turneul de la Indian Wells, după ce fanii i-au adresat surorii sale, Serena, insulte rasiste în finala câștigată în 2001 contra lui Kim Clijsters.

Fosta lideră mondială a jucat și la ediția din 2024 a turneului și a fost învinsă cu 2-1 (2-6, 6-3, 6-0) de nipona Nao Hibino. În afara acelei partide, Venus a mai disputat un singur meci în anul 2024.

În 19 martie, în primul tur al competiției de la Miami, cvintupla câștigătoare de la Wimbledon a pierdut în două seturi (3-6, 3-6) în fața Dariei Shnaider. Așadar, când va începe turneul de la Indian Wells, Venus Williams va avea mai bine de 11 luni de absență de pe circuit.

Petra Kvitova, Joao Fonseca și Learner Tien, ceilalți trei beneficiari de wildcard la Indian Wells

Într-o situație similară se află și Petra Kvitova, cealaltă jucătoare legendară care a primit un wildcard pentru BNP Paribas Open. Cehoaica nu a mai jucat niciun meci din 2 octombrie 2023, când a fost învinsă cu 6-4, 7-5 de Liudmila Samsonova, în turul al doilea al turneului de la Beijing.

Kvitova a avut o absență de 15 luni de pe circuit pentru că a fost însărcinată și a născut primul ei copil.

La vârsta de 44 de ani, Venus Williams va reveni pe teren! A primit wildcard la turneul pe care l-a boicotat timp de mai bine de un deceniu
Petra Kvitova, dublă câștigătoare la Wimbledon/Foto: Getty Images

Dacă, în competiția feminină, organizatorii Indian Wells au acordat două wildcard-uri unor sportive aflate pe final de carieră, în schimb, în competiția masculină, aceștia și-au îndreptat atenția spre noua generație.

Așadar, Joao Fonseca (18 ani, 68 ATP), care și-a adjudecat duminică, la Buenos Aires, primul titlu ATP al carierei, și Learner Tien (19 ani, 80 ATP), care a ajuns în optimile de finală la Australian Open, au primit acces direct pe tabloul principal al BNP Paribas Open.

În 2024, câștigătorii competiției de simplu au fost Carlos Alcaraz (21 de ani, 3 ATP) și Iga Swiatek (23 de ani, 2 WTA). În 2015, Simona Halep a devenit singura jucătoare din România care a câștigat Indian Wells, la capătul unei finale de 3 seturi (2-6, 7-5, 6-4) cu sârboaica Jelena Jankovic.

Citește și:
Controversa de la penalty-ul ratat de Kylian Mbappe provoacă reacții extreme: „Dovada că Mondialul e trucat!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Controversa de la penalty-ul ratat de Kylian Mbappe provoacă reacții extreme: „Dovada că Mondialul e trucat!”
„Părinte, eu cred că nu mai pot” » Preotul care a fost pe lac cu Gabi Mureșan dezvăluie ultimele clipe ale fostului fotbalist: „I-am zis: «Stai pe aici că e beznă»”
Superliga
„Părinte, eu cred că nu mai pot” » Preotul care a fost pe lac cu Gabi Mureșan dezvăluie ultimele clipe ale fostului fotbalist: „I-am zis: «Stai pe aici că e beznă»”
Negocierile avansează, Ștefan Baiaram e tot mai aproape de transferul verii! Peste Darius Olaru!
Superliga
Negocierile avansează, Ștefan Baiaram e tot mai aproape de transferul verii! Peste Darius Olaru!
FIFA a anunțat delegările din „sferturi” » Ce se întâmplă cu Istvan Kovacs
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
FIFA a anunțat delegările din „sferturi” » Ce se întâmplă cu Istvan Kovacs
BNR: Piața imobiliară e subevaluată, după toți indicatorii. Există un decalaj între cerere și ofertă care pune presiune pe prețuri
Profit.ro
BNR: Piața imobiliară e subevaluată, după toți indicatorii. Există un decalaj între cerere și ofertă care pune presiune pe prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Apropiatul lui Gabi Mureșan are informații tulburătoare: „A sărit în lac după saună. Au încercat să-l resusciteze, chiar a răspuns un pic”

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (1)
danut.petnaise
danut.petnaise  •  20 Februarie 2025, 18:51

Am crezut că e Mike Tyson.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează