SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIOANELOR

Vera Zvonareva e aproape calificată în semifinalele Turneului Campioanelor

Articol de - Publicat joi, 28 octombrie 2010 00:00

Vera Zvonareva a obţinut ieri a doua victorie la Turneul Campioanelor de la Doha şi e la un pas de semifinale.

N-a mai fost la fel de rapid ca în prima zi, însă deznodămîntul s-a păstrat. Vera Zvonareva, a doua jucătoare a lumii, a mai adunat o izbîndă în minimum de seturi la Turneul Campioanelor, apropiindu-se de semifinale. Rusoaica a întîlnit-o pe Victoria Azarenka, proaspăta învingătoare de la Moscova, şi cele două au oferit publicului un meci de două ore şi 17 minute, încordat, cu o evoluţie strînsă a scorului, cu multe mingi frumoase şi realizări de excepţie de o parte şi de alta. În final, a fost 7-6 (4), 6-4 pentru Vera, cea care a smuls exclamaţii de admiraţie cu reverurile în lung de linie impecabile pe care le-a executat.

Zvonareva conduce Grupa Albă, cu două victorii din tot atîtea meciuri. Cea mai bună performanţă a ei la Masters este finala jucată în 2008.

Programul de azi
De la ora 17:00 (direct Eurosport)
Samantha Stosur-Elena Dementieva
Caroline Wozniacki-Francesca Schiavone
Kim Clijsters-Victoria Azarenka

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala

Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”

Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga

„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează