Articol de GSP - Publicat vineri, 05 decembrie 2008 00:00
Victor Hănescu, cel mai bine plasat tenisman român în clasamentul ATP, crede că fosta conducere a FRT nu a vrut să ajute tenisul.
"Sincer, mă aştept la o schimbare majoră şi sper să se întîmple pentru că ar fi şi cazul. Pe cei care au fost pînă acum nu i-a interesat de tenisul românesc şi nu au vrut ca acesta să evolueze. Ne uităm la ce jucători am produs şi vedem că în primii 50 de jucători am ajuns doar eu, fără să fiu ajutat de nimeni.
Francezii au 15 jucători în prima sută pentru că Federaţia face ceva. La noi nu s-a vrut. Resurse au fost, dar nu i-a interesat. Eu am avut bani să mă compar cu jucătorii de top? M-am chinuit şi am reuşit. Nu s-a vrut, acesta e principalul motiv.
Aş vrea ca noua conducere să fie alături de jucători, să îi susţină, să creeze condiţii. Sîntem în urmă rău şi nu e posibil în 2008", a spus Hănescu la sportro.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.