SPORTURI  »  TENIS  »  WTA CINCINNATI

VIDEO N-a fost să fie nici de data asta! Simona Halep e umilită de Muguruza în finala de la Cincinnati și ratează încă o dată șansa de a urca pe primul loc

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat duminica, 20 august 2017 22:10

Simona Halep - Garbine Muguruza 1-6, 0-6 în finala de la Cincinnati și jucătoarea noastră a ratat încă o dată șansa de a urca pe primul loc în clasamentul WTA.

Românca a pierdut de o manieră categorică finala turneului Premier 5 de la Cincinnati, fiind învinsă în minimum de seturi de Garbine Muguruza, scor 1-6, 0-6, la capătul unui meci care a durat doar 57 de minute.

Primul set a fost unul fără istoric, Halep încercând în zadar să găsească răspunsuri la jocul alert și agresiv dictat de Muguruza.

Spanioloaica a fost dezlănțuită, a alergat-o pe Halep pe tot terenul și a returnat extrem de agresiv, adjudecându-și primul set la unu, după doar 23 de minute.

Simona a fost doar o umbră a jucătoarei din meciurile precedente, comițând numeroase greșeli neforțate. În plus, serviciul său a fost la parametri foarte slabi în acest meci.

Declinul Simonei a fost ireversibil și în setul secund. Muguruza a continuat să domine jocul și a reușit imediat două break-uri, distanțându-se la un incredibil 4-0.

Simona a dat singurele semne de revenire în game-ul patru al setului secund, când a și avut mingi de break, salvate însă de Muguruza.

S-a terminat 6-1, 6-0 pentru Muguruza, într-una din cele mai drastice înfrângeri din cariera Simonei.

După acest turneu, Simona rămâne pe locul 2 WTA, la doar cinci puncte în spatele liderului Karolina Pliskova.

Următorul turneu va fi cel de la US Open, care se va desfășura în perioada 28 august - 10 septembrie.

Sportiva noastră se afla pentru a patra oară în acest an extrem de aproape de urcarea pe primul loc, ratând incredibil precedentele trei ocazii:

1. Prima oară, Halep putea trece pe primul loc după finala de la Roland Garros cu letona Jelena Ostapenko: românca a condus cu 6-4 și 3-0, însă adversara sa a întors incredibil soarta meciului și i-a spulberat visele româncei.

2. Câteva săptămâni mai târziu, Halep a avut o nouă șansă uriașă. Ea putea trece pe primul loc dacă ajungea în finala turneului de la Eastbourne, însă a pierdut un meci dramatic cu Caroline Wozniacki în sferturile turneului britanic. Halep a condus cu 7-5, 3-0, însă a scăpat meciul printre mâini, daneza impunându-se ulterior cu 6-1 în decisiv. 

3. Sorții au adus-o din nou pe Halep în preajma fotoliului de lider din WTA la Wimbledon. Românca ar fi trecut pe prima poziție în clasament dacă ar fi ajuns în semifinale la Wimbledon, dar a ratat șansa după ce a fost învinsă în sferturi de Johanna Konta după un alt meci interzis cardiacilor: reprezentanta noastră a condus cu 7-6, a avut 5-4 în tie-break-ul setului secund, însă și atunci a pierdut meciul.

Desfășurarea liveTEXT a partidei Simona Halep - Garbine Muguruza 1-6, 0-6:

0-6, Game, Set, Meci Muguruza: Spanioloaica se impune la zero în ultimul game al partidei și câștigă titlul de la Cincinnati după o finală fără istoric, care a durat doar 57 de minute

0-5, Break Muguruza: Spanioloaica o umilește pe Halep în aceste momente și nu îi dă nicio șansă să revină. 
0-4, Game Muguruza: Halep și-a procurat în acest game primele mingi de break ale partidei, salvate însă cu ingeniozitate de Muguruza. Spanioloaica se impune în cel mai lung game al meciului, peste 12 minute, și se distanțează decisiv în meci


0-3, Break Muguruza: Declinul Simonei e complet. Muguruza reușește un nou break, iar soarta meciului pare, din păcate, decisă

0-2, Game Muguruza: Spanioloaica dictează în continuare ritmul jocului și nu-i permite Simonei să se apropie. Serviciul Muguruzei e la parametri excepționali, Halep neavând până acum nici măcar o minge de break
0-1, Break Muguruza: Din păcate, Simona a început la fel de slab și setul secund, pierzându-și extrem de ușor serviciul 

A început setul secund, cu Halep la serviciu

1-6, Game, Set Muguruza: Garbine continuă să servească solid, iar Simona e vizibil incomodată de acest lucru. Spanioloaica se impune de o manieră categorică în primul set, după doar 23 de minute

1-5, Break Muguruza: Spanioloaica face încă un break la capătul unui nou game slab făcut de Simona, care a comis două duble greșeli
1-4, Game Muguruza: Simona face un game foarte slab, pierdut la zero, în care a comis greșeli extrem de ușoare. Imediat după finalul game-ului, românca a cerut intervenția antrenorului Darren Cahill.

 
1-3, Game Halep: Românca dă primele semne de revenire și câștigă la mare luptă primul său game al meciului
0-3, Game Muguruza: Spanioloaica își face serviciul fără mari emoții, continuând evoluția solidă din startul partidei. Momentan, Simona nu reușește să găsească soluții la jocul agresiv etalat de Muguruza


0-2, Break Muguruza: Simona face un prim game pe propriul serviciu ezitant. Spanioloaica a returnat agresiv, dictând ritmul punctelor și împingând-o mult în spatele terenului pe româncă
0-1, Game Muguruza: Garbine începe bine partida, servește solid, făcându-și serviciul 30, ajutată și de două greșeli neforțate ale Simonei

A început meciul. Muguruza se află la serviciu

Playtech: BOMBĂ! italienii au făcut anunțul astăzi despre Ianis Hagi. Acum e totul clar


Comentarii (280)
1936956066548326
Tataru Neculai  •  21 August 2017, 12:13

Muguruza10.halep un nimic

1415155978521539
Enea Dragos  •  21 August 2017, 05:34

Simona Halep a mancat bataie din mai multe motive DAR unul din ele este CULOAREA TRICOULUI GALBEN PE FOND NEGRU pentru ca a fost foarte vizibila pozitionarea ei pe teren pentru adversara astfel incat aceasta a alergat-o mult mai usor! Daca va mai juca asa imbracata va mai manca bataie. Sper sa-si dea seama si sa se imbrace in negru!!! Succes cu alta ocazie pentru numarul 1 mondial. Va mai avea ocazii!

1457239794357835
Darius Salagean  •  21 August 2017, 04:36
Postat de merace pe 21 August 2017, 02:12

Bre, daca ai fi atat de tare la pariuri, nu ai mai vorbi cu mine azi ca ai sta la vacante in Ibiza. Doar ai avut noroc azi. In timp ce Simona e pe locul 2 mondial fiindca, din 2014 incoace, joaca tare si castiga meciuri din munca ei. De-aia ea a facut milioane de dolari fata de tine.

Ai logica tare, frate. Esti ***-ist, nu-

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (280)
Comentează