SPORTURI  »  TENIS  »  SHENZHEN

Visează la Turneul Campioanelor » Care a fost prima reacţie a Simonei Halep după victoria de astăzi

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat vineri, 09 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 09 ianuarie 2015 12:45

Simona Halep a învins-o fără emoţii pe chinezoaica Saisai Zheng, scor 6-2, 6-3, şi va disputa finala împotriva învingătoarei din meciul Timea Bacsinsky - Petra Kvitova.

Românca a vorbit imediat după şi a ţinut să le mulţumească din nou spectatorilor asiatici care au fost lîngă ea, însă a vorbit şi de planurile sale de viitor neuitînd de Turneul Campioanelor.

"Sînt foarte mîndră de mine şi sînt foarte fericită. Am un start foarte bun de sezon. N-am jucat la nivel maxim, dar o parte din public a fost de partea mea şi le mulţumesc spectatorilor. Aştept spectatorii să vină şi mîine la finală. Le mulţumesc foarte mult că au fost alături de mine.

Mi-aş dori ca în acest an să ajung din nou la Singapore (n.r. unde se desfăşoară Turneul Campioanelor) şi vreau să mă testez şi să văd cît de bună sînt în acest sezon. Cel mai important e să mă bucur de tenis", a spus Halep la sfîrşitul meciului.

Partida dintre Simona Halep şi Timea Bacsinsky se va juca, mîine, de la ora 07:00, în direct pe Digisport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (3)
kpaxcmdr
kpaxcmdr  •  10 Ianuarie 2015, 06:07
Postat de roadster1988 pe 09 Ianuarie 2015, 09:56

slabut turneu...

Nu ai vazut unde sa dus Caroline W.....

roadster1988
roadster1988  •  09 Ianuarie 2015, 09:56

slabut turneu...

mogul
mogul  •  09 Ianuarie 2015, 09:21

cool girl. ia-le banii , punctele si cupa :D

Vezi toate comentariile (3)
Comentează