SPORTURI  »  VOLEI  »  CSM BUCUREŞTI

Brunetele din Caraibe » CSM Bucureşti a reuşit să transfere două foste campioane olimpice

Zoila Barros +3   FOTO
Zoila Barros

Articol de - Publicat joi, 26 septembrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 25 septembrie 2013 19:42

Zoila Barros şi Martha Sanchez, cele două foste campioane olimpice transferate de CSM Bucureşti, au făcut parte din marea echipă a Cubei, supranumită "Morenas del Caribe". Povestea transferurilor celor două voleibaliste de 37, respectiv 40 de ani.

CSM Bucureşti a transferat în această vară două foste campioane olimpice. Aflate la final de carieră, cele două voleibaliste au venit în România prin şeful secţiei de volei de la gruparea bucureşteană, Alexandru Grigoriu.

"Am profitat de faptul că sînt prieten de familie cu o fostă mare voleibalistă a Cubei, Mireya Luis, triplă campioană olimpică. Ea a venit în România luna trecută şi am discutat despre aceste transferuri", a declarat oficialul bucureştean.

Împreună cu cele două jucătoare, la CSM Biucureşti a venit şi Mirta Luis, sora Mireyei, cea care va ocupa funcţia de antrenor secund.

Mai ieftine decît româncele
Grigoriu spune că voleibalistele din Cuba nu sînt deloc scumpe, dar e foarte greu să obţii aprobările pentru a fi transferate legal.

"Zoina şi Martha, cele două jucătoare ale noastre, costă sub o jucătoare de lot naţional din România şi de patru-cinci ori mai puţin decît o sîrboaică", a declarat Grigoriu.

"Nu au avut pretenţii nejustificate. Pe lîngă contract, noi trebuie să le plătim drumul dus-întors din Cuba", a încheiat oficialul de la CSM.

Nu se pot transfera jucătoare tinere!
Aflată sub regimul comunist, Cuba are un regim aparte şi în sport. Nici un sportiv, fie că e vorba de fotbal, volei, baschet, handbal, nu poate pleca din Cuba fără acordul autorităţilor.

Aşa se face că, deşi sînt foarte căutate, nici o voleibalistă din echipa "naţională" nu joacă în afara ţării. "Cuba dă voie foarte rar jucătoarelor să plece, dar doar în Rusia. Niciodată însă jucătoarele tinere, ci cele care se află spre sfîrşitul carierei", a explicat Alexandru Grigoriu.

În volei se fac contracte doar pe un an
Federaţia Internaţională de Volei are în regulament stipulat faptul că un club nu poate încheia contracte cu jucătoarele pe o perioadă mai mare de un sezon. "La noi nu sînt contractele de la fotbal, pe cîte cinci ani. După un an poţi reînnoi înţelegerea", a explicat Alexandru Grigoriu.

1.000 de euro pe lună cîştigă fiecare dintre cele două cubaneze la CSM Bucureşti

Ce reprezintă Cuba în voleiul feminin
- 3 titluri olimpice, un bronz olimpic
- 3 titluri mondiale, un argint mondial
- 4 Cupe Mondiale, alte două medalii de argint
- 8 medalii de aur la Jocurile Pan Americane, 3 de argint şi un bronz

Zoila Barros, 37 de ani
- 1,90 m, 76 kg
- campioană olimpică 2000, bronz la JO 2004
- recunoscută drept una dintre cele mai bune jucătoare, la serviciu, din lume
- atacă mingea la 3,28 metri şi blochează la 3,07 metri
- a mai jucat în Europa la Uralocika Ekaterinburg între 2004-2005

Marta Sanchez, 40 de ani
- 1,85 m, 78 kg
- campioană olimpică 2000, bronz la JO 2004
- a mai jucat în Europa la Lokomotiv Baku între 2010-2011

Citește și:
Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como
Stranieri
Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como
Andreea Bălan s-a căsătorit cu tenismenul Victor Cornea! Imagini cu ținuta spectaculoasă a artistei
Tenis
Andreea Bălan s-a căsătorit cu tenismenul Victor Cornea! Imagini cu ținuta spectaculoasă a artistei
Italienii de la Gazzetta dello Sport au văzut ce a făcut Chivu în minutul 60 și prevăd ceva măreț: „Totul e posibil acum”
Campionate
Italienii de la Gazzetta dello Sport au văzut ce a făcut Chivu în minutul 60 și prevăd ceva măreț: „Totul e posibil acum”
Rădoi a părăsit România pe fugă și i-a transmis un mesaj lui Becali
Superliga
Rădoi a părăsit România pe fugă și i-a transmis un mesaj lui Becali
FOTO Turnuri cu apartamente în buza Deltei Văcărești
Profit.ro
FOTO Turnuri cu apartamente în buza Deltei Văcărești
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis

Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”