SPORTURI  »  VOLEI  »  DECLARAȚIE

Ajuns pe banca naționalei Serbiei, Giani Crețu a oferit un prim interviu: „Succesul ține de munca în echipă. Rețeta este să găsesc atmosfera potrivită”

Giani Crețu/Foto: Getty Images
Giani Crețu/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat luni, 17 martie 2025 23:19 / Actualizat luni, 17 martie 2025 23:21

La finalul lunii ianuarie, Gheorghe „Giani” Crețu (56 de ani) a devenit noul antrenor al naționalei de volei masculin a Serbiei, după un mandat petrecut pe banca tehnică a Sloveniei. Tehnicianul român a oferit recent un prim interviu în presa din țara vecină, în care și-a dezvăluit impresiile și planurile pentru naționala Serbiei.

După expirarea contractului cu Federația Slovenă de Volei, Giani Crețu a decis să accepte o nouă provocare și l-a înlocuit pe Igor Kolakovic (59 de ani, Muntenegru) la cârma echipei de volei masculin a Serbiei.

Ion Țiriac, surprins pe străzile din București cu o mașină din 2004 și peste 65.000 de kilometri la bord
PRIETENII LUI OVIDIU
Ion Țiriac, surprins pe străzile din București cu o mașină din 2004 și peste 65.000 de kilometri la bord

Giani Crețu: „Ambiția este să reconstruim echipa pas cu pas și să luptăm pentru obiective înalte”

La mai bine de o lună după semnarea cu Federația Sârbă de Volei (OSS), antrenorul în vârstă de 56 de ani a vorbit cu sportal.rs despre obiectivele sale.

Serbia are o istorie impresionantă în volei, chiar dacă echipa națională de seniori nu a câștigat nicio medalie la competițiile majore din ultimii ani. E datoria noastră acum și în anii ce vin să luptăm pentru a reveni.

Ambiția este să reconstruim echipa pas cu pas și, în același timp, să luptăm pentru obiective înalte în cele mai importante competiții”, a afirmat Crețu.

După ce a aflat de interesul Serbiei, a urmat o discuție foarte scurtă și antrenorul lui SKRA Belchatow, grupare din campionatul Poloniei, a acceptat oferta OSS.

„În volei, succesul ține de munca în echipă. Rețeta mea este să găsesc atmosfera potrivită în echipă și să stabilesc un anumit mod de a juca bazat pe caracteristicile jucătorilor.

Niciodată nu este timp destul pentru echipa națională, de aceea provocarea este atât de frumoasă și munca este atât de diferită față de cea din cadrul unui club. Campionatul Mondial este o mare provocare pentru toate echipele și Serbia va da totul în acel moment, vom lupta”, a adăugat Crețu.

Giani Crețu: „Pur și simplu iubesc voleiul, sunt un antrenor emotiv”

Mai întâi, pe Serbia o așteaptă Liga Națiunilor și apoi, în toamnă, va participa la Campionatul Mondial organizat în Filipine. Giani Crețu lucrează în continuare pentru concretizarea staff-ului care îl va ajuta în munca de la naționala țării din sud-vestul României.

„Există înțelegeri cu mulți dintre ei, dar în acest punct staff-ul nu este încă gata. Cine nu știe jucători sârbi? Este clar că nu cunosc toți jucătorii foarte tineri, dar acesta e unul din obiectivele meseriei mele, să îi descopăr pas cu pas”, a conchis Crețu.

La Campionatul Mondial din 12-28 septembrie, Serbia a fost repartizată în grupa H, alături de Brazilia, Cehia și China. România va juca în grupa B, unde le are ca adversare pe Polonia, Olanda și Qatar.

Pur și simplu iubesc voleiul, sunt un antrenor emotiv. Aș vrea ca fanii să susțină echipa așa cum doar ei o știu face! Am văzut cât de incredibilă e atmosfera la meciurile de baschet și vreau ca și noi să avem asta atunci când joacă echipa de volei

- Giani Crețu

Citește și:
Filmarea cu accidentul care a șocat România: zboară peste două mașini în intersecție!
Noutati auto
Filmarea cu accidentul care a șocat România: zboară peste două mașini în intersecție!
Amenințări fără precedent la FCSB: „Nu vor să rămână la noi. Vor juca la echipa a doua, cu Recolta Gheorghe Doja și Avicola!”
Superliga
Amenințări fără precedent la FCSB: „Nu vor să rămână la noi. Vor juca la echipa a doua, cu Recolta Gheorghe Doja și Avicola!”
Louis Munteanu, rafală de reproșuri la interviu: „Când faci egal cu o echipă ca Metaloglobus...” + Și-a declarat admirația pentru rivală
Cupa Romaniei
Louis Munteanu, rafală de reproșuri la interviu: „Când faci egal cu o echipă ca Metaloglobus...” + Și-a declarat admirația pentru rivală
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează