SPORTURI  »  VOLEI  »  ANTRENOR

Mircea Spătăcean favorit pentru a antrena Unicul

Articol de GSP - Publicat luni, 05 mai 2008 00:00

Secundul lui Florin Grapă la naţionala feminină de volei a României, Mircea Spătăcean, a declarat duminică seară, pentru NewsIn, că sunt şanse mari să vină pe banca tehnică a echipei Unic, având în vedere că în acest moment nu are alt angajament.

"Nu neg posibilitatea de a antrena Unicul din vară. Nu am niciun angajament în prezent", a declarat Mircea Spătăcean, care a fost prezent la dubla dintre Unic şi Ştiinţa Bacău, pentru locurile 3-4 din campionatul naţional.

Finanţatorul echipei Unic, Vasile Ouatu, a afirmat la rândul său că este în discuţii avansate cu Mircea Spătăcean pentru a-l aduce antrenor la formaţia pietreană, el aflându-se de mai mult timp pe lista sa de achiziţii pentru această vară.

Altfel, după primele două meciuri din finala pentru locurile 3-4 din Divizia A1, dintre Unic şi Ştiinţa Bacău, scorul este egal, 1-1. În primul meci, voleibalistele de la Unic au învins cu 3-1 (21, -22, 13, 22), iar în cel de-al doilea au pierdut cu 2-3 (-26, 25, 19, -18, -12). Vineri, sâmbătă şi duminică se vor diputa la Bacău următoarele trei jocuri directe, cel mai bun din cele cinci partide urmând a fi declarat învingător şi câştigător al medaliilor de bronz.

În finala mare, Metal Galaţi conduce cu 2-0 pe Dinamo Bucureşti în lupta pentru un nou titlu de campioană a României la volei, următoarele trei meciuri urmând să se dispute vineri, sâmbătă şi duminică la Galaţi.

Citește și:
Cristiano Ronaldo, scrisoare uluitoare după scandalul de la națională: „Am stabilit că doar așa se va închide cazul! Iată ce trebuia să spună selecționerul, am validat tot”
Campionate

„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani

Chinezii accelerează pe piața auto din România » Noul model a fost lansat la Salonul Auto București!
Noutati auto
Chinezii accelerează pe piața auto din România » Noul model a fost lansat la Salonul Auto București!
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Tenis

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor

Comentarii (3)
 •  16 Iunie 2008, 15:41

oul prost... un dement!are cel mai bun antrenor la el in ograda dar nu il plateste!prefera pe altii de parca nu s-ar fi pacalit destul!eu cred ca nu il intereseaza performantza ci doar spala banii cu care se lauda ca ii baga in voleiul din p.nt.

 •  13 Mai 2008, 23:18

nu numai ca se aduna toate nulitatile si toti oligofrenii ,dar cum sa antreneze echipa nationala niste indivizi care nu au avut in viata lor treba cu voleiul (pt. ca unul e cu fotbalul iar celalalt cu inotul)dar saracii se cred si ei mari antrenorii,pana cand trebuie sa suporte si fetele toate tampeniile pe care le spun cei trei dobitoci(AL TREILEA FIIND OUATU)

 •  12 Mai 2008, 09:25

Cine se aseamana se aduna ... Doi tampiti. Ouatu si Spataceanu.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează