SPORTURI  »  VOLEI  »  CN DE VOLEI MASCULIN

Remat Zalău şi-a păstrat titlul de campioană la volei masculin

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 aprilie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 30 aprilie 2011 20:59

Voleibaliştii de la Remat Zalău au cîştigat pe teren propriu cel de-al treilea meci al finalei cu Ştiinţa Explorări Baia Mare, scor 3-0, cucerind astfel şi titlul de campioană naţională a sezonului 2010-2011.

Scorul pe seturi a fost 25-17, 25-17 şi 25-20, victoria fiind cea de-a treia la general, în confruntarea cu băimărenii de la Ştiinţa Explorări, care au cedat primele două partide, pe teren propriu, cu scorul de 1-3.

Remat Zalău îşi păstrează astfel titlul naţional cucerit în sezonul trecut, performanţă care i-a adus evoluţia în premieră în grupele Ligii Campionilor, pe baza unui wild-card, scrie Mediafax.

La finalul partidei, voleibaliştii ardeleni au sărbătorit titlul chiar în sală, împreună cu fanii, dar şi cu trupa Desperado.

Medaliile de bronz au revenit formaţiei Dinamo Bucureşti, care a învins în deplasare, în meciul decisiv, formaţia CVM Tomis Constanţa, cu 3-2. În precedentele trei partide, Dinamo a învins de două ori, pe teren propriu, cu 3-0, şi a pierdut un meci, la Constanţa, cu 1-3.

Citește și:
Gest INCREDIBIL: Lamine Yamal a lăsat protocolul deoparte » Cum l-a salutat pe Regele Felipe la Palatul Zarzuela
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Gest INCREDIBIL: Lamine Yamal a lăsat protocolul deoparte » Cum l-a salutat pe Regele Felipe la Palatul Zarzuela
FCSB forțează două transferuri până miercuri: „Cu unul e aproape rezolvat”
Superliga
FCSB forțează două transferuri până miercuri: „Cu unul e aproape rezolvat”
Aproape de transferul verii în Superligă! Ce jucător al echipei naționale are ofertă de 3 milioane de euro din Championship: GSP a aflat clubul!
Superliga
Aproape de transferul verii în Superligă! Ce jucător al echipei naționale are ofertă de 3 milioane de euro din Championship: GSP a aflat clubul!
Cine e Nicoleta Atanase, românca aflată pe podium alături de campionii mondiali: „Mi-au tremurat mâinile când l-am văzut pe Messi”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cine e Nicoleta Atanase, românca aflată pe podium alături de campionii mondiali: „Mi-au tremurat mâinile când l-am văzut pe Messi”
Decizie a fraților Pavăl (Dedeman) pentru magazinele Carrefour în România
Profit.ro
Decizie a fraților Pavăl (Dedeman) pentru magazinele Carrefour în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine e Nicoleta Atanase, românca aflată pe podium alături de campionii mondiali: „Mi-au tremurat mâinile când l-am văzut pe Messi”

Șase echipe naționale sunt deja calificate la Mondialul din 2030!


Comentarii (6)
flafy
flafy  •  11 Mai 2011, 18:37

felicitari ambelor echipe!

cotili
cotili  •  01 Mai 2011, 00:38
Postat de inima_de_caine pe 30 Aprilie 2011, 23:54

"Remat Zalău îşi păstrează astfel titlul naţional [...], SCRIE MEDIAFAX" Desigur, este o preluare de pe fluxul de ştiri ale unei agenţii media. "Gazeta SPORTURILOR" a considerat că este sub demnitatea sa, de cotidian de (pseudo)specialitate, să realizeze o corespondenţă de la faţa locului. Pentru redacţia celei mai citite (chipurile) publicaţii, finala campionatului naţional de volei masculin e un eveniment minor care nu merită o atenţie şi o alocare mai mare de câteva litere de-o şchioapă, mai ales că echipele angrenate vin din două orăşele de provincie destul de prăfuite. Halal! Încă un episod din serialul de butaforie jurnalistică "Profesionalism, nene, nu

Da, "inima de caine" ai perfecta dreptate. CE a mai becali sau cate inele are borcea e mult, mult mai important si are mai multa legatura cu sportul decat finala campionatului national de volei. mai ales ca meciul decisiv s-a jucat la zalau (unde e asta). Nu ar fi mai potrivit pentru ziar titlul de "gazeta lui mitica" sau ceva asemanator ?

inima_de_caine
inima_de_caine  •  30 Aprilie 2011, 23:54

"Remat Zalău îşi păstrează astfel titlul naţional [...], SCRIE MEDIAFAX" Desigur, este o preluare de pe fluxul de ştiri ale unei agenţii media. "Gazeta SPORTURILOR" a considerat că este sub demnitatea sa, de cotidian de (pseudo)specialitate, să realizeze o corespondenţă de la faţa locului. Pentru redacţia celei mai citite (chipurile) publicaţii, finala campionatului naţional de volei masculin e un eveniment minor care nu merită o atenţie şi o alocare mai mare de câteva litere de-o şchioapă, mai ales că echipele angrenate vin din două orăşele de provincie destul de prăfuite. Halal! Încă un episod din serialul de butaforie jurnalistică "Profesionalism, nene, nu

Vezi toate comentariile (6)
Comentează