SPORTURI  »  VOLEI  »  CEV CUP

Se decide finalista! Volei Alba Blaj și Știința Bacău joacă astăzi returul semifinalei CEV Cup

Articol de - Publicat marti, 05 martie 2019 09:00

Volei Alba Blaj și Știința Bacău joacă marți, de la 17:00, la Sibiu, returul semifinalei românești din Cupa CEV, iar ardelencele sunt favorite, după ce în primul meci s-au impus cu 3-0.

Sezonul trecut, Volei Alba Blaj a jucat finala Ligii Campionilor, iar acum e la un pas de fi prezentă în ultimul act al Cupei CEV, a doua competiție a Europei. Pentru a ajunge acolo mai e nevoie de o victorie în meciul de azi, de la Sibiu, contra celor de la Știința Bacău. În tur, scorul a fost 3-0 în favoarea fetelor antrenate de Darko Zakoci. Ele sunt favorite clare ale acestei confruntări, însă sârbul nu e liniștit, chiar dacă în ultima săptămână și jumătate a trecut de voleibalistele antrenate de Florin Grapă de două ori, atât în campionatul național, cât și în Cupa CEV.

„Niciodată nu poți să privești lucrurile așa. Noi suntem cu ambele picioare pe pământ, așteptăm meciul doi cu aceeași seriozitate. Să zicem că pe jumătate, treaba e făcută”, a spus Zakoci pentru Gazetă.

Față de anul trecut, când a ajuns până în finala celei mai tari competiții intercluburi din Europa, Zakoci susține că are o echipă mai echilibrată. „Anul trecut, dacă aveam ceva accidentări, fete lipsă, imediat era o cădere în jocul echipei. Acum putem, avem multe soluții și noi le folosim la maximum”.

Din echipa vicecampioană europeană, doar Nneka Onyejekwe și Ramona Rus au continuat cu formația din Blaj.

Adversara din finală a echipei românești care va face pasul mai departe se va decide tot azi. În a doua semifinală se înfruntă italiencele de la Busto Arsizio cu unguroaicele de la Swietelsky Bekescsaba. Echipa din Italia e favorită, după ce în tur s-a impus cu 3-0. 

7 victorii  și 2 înfrângeri a reușit Volei Alba Blaj în sezonul actual în Europa, sezon început în preliminariile Ligii Campionilor

 

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează