SPORTURI  »  VOLEI  »  LIGA CAMPIONILOR

UPDATE Veste uriașă: Volei Alba Blaj obține organizarea Final 4 în România și e calificată automat în semifinalele Ligii Campionilor!

Foto CEV
Foto CEV

Articol de - Publicat miercuri, 28 februarie 2018 17:00

Volei Alba Blaj a primit, după sursele Gazetei, organizarea Final Four-ului Ligii Campionilor. Dar nu în Ardeal, ci în capitala României.

UPDATE ora 17:00

Deși Confederația Europeană de Volei nu a dat nici un comunicat oficial, urmând să anunțe orașul care va găzdui Final Four-ul Ligii Campionilor, la feminin, abia mâine, din surse sigure, Volei Alba Blaj va fi desemnată câștigătoare.

Rezultatul istoric reușit de campioana României, calificarea în Final 6 cu cel mai mic buget dintre echipele aflate în grupele Ligii, i-a impresionat pe oficialii forului din Luxemburg iar organizarea va fi dată în proporție de sută la sută Blajului.

Volei Alba Blaj a jucat meciurile din grupele Ligii Campionilor la Sibiu și dorea să organizeze Final 4-ul Ligii la Cluj Napoca. Numai că planurile oficialilor de la Blaj au fost date un pic peste cap. Sala din Cluj Napoca este ocupată în zilele de 5 și 6 mai, când va avea loc turneul celor mai bune patru echipe de club ale Europei cu Campionatele Europene de judo tineret.

În aceste condiții, Blajul a plusat și a venit cu soluția București, în Sala Polivalentă. Se pare că forul voleiului european a fost de acord, iar Final 4-ul Ligii va avea loc pentru prima dată în România. Campioana României va fi automat calificată și nu va mai trebui să joace meciurile din Final 6!

Articolul inițial: 

Volei Alba Blaj este prima echipă din România care ajunge în Final 6 în Liga Campionilor. Ardelencele sunt practic între cele mai bune șase echipe de pe continent, într-o companie selectă.

Blajul este cel mai mic oraș care s-a calificat în Playoff 6, campioana României fiind reprezentanta a ceva mai mult de 20.000 de locuitori. La polul opus se află campioana Europei, VakifBank Istanbul, care reprezintă cel mai mare oraș al Turciei, un oraș cu peste 18 milioane de locuitori. Turcoaicele au un buget de peste 10 milioane de euro, de zece ori mai mare decât al Blajului!

Două echipe din Italia și câte una din Rusia, România, Turcia și Elveția se vor bate pentru trofeul Ligii Campionilor în acest sezon. Dintre cele șase formații, doar VakifBank Istanbul (în trei rânduri) și Dinamo Kazan (o dată) au mai câștigat Liga Campionilor.

Emoții în ultima etapă

Cu calificarea asigurată după cinci victorii consecutive în primele etape, Volei Alba Blaj a cedat ultimul meci la Zurich, marți seara, 0-3. A fost un meci pe care gazdele erau nevoite să-l câștige cu 3-0 sau 3-1 pentru a se califica în Final 6. Elvețiencele primiseră un ajutor nesperat de la VakifBank, campioana Europei care a lăsat acasă o altă formație din Turcia, Galatasaray Istanbul.

Rivalitatea dintre cele două formații e foarte mare, astfel că Galatasaray nu a putut să câștige cele două seturi de care avea nevoie pentru a merge în Playoff 6. VakifBank a câștigat cu 3-1.

Echipele calificate în Final 6: VakifBank Istanbul, Galatasaray Istanbul (ambele din  Turcia), Imoco Volley Conegliano, Igor Gorgonzola Novara (ambele din Italia), Dinamo Kazan (Rusia), Volero Zurich (Elveția).

1.000.000 €e bugetul formației Volei Alba Blaj, cel mai mic între echipele calificate în Playoff 6

Citește și:
Înfiorător! Fermin Lopez, KO: imagini greu de privit cu sângele curgând șiroaie
Liga Campionilor
Înfiorător! Fermin Lopez, KO: imagini greu de privit cu sângele curgând șiroaie
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Handbal
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
L-a pulverizat în direct la TV pe căpitanul Alex Dobre: „Nu se pune problema să îl mai lași să joace”
Superliga
L-a pulverizat în direct la TV pe căpitanul Alex Dobre: „Nu se pune problema să îl mai lași să joace”
Contract suspendat?! » Decizia lui Mihai Rotaru, după umilința cu U Cluj
Superliga
Contract suspendat?! » Decizia lui Mihai Rotaru, după umilința cu U Cluj
Premieră - Mașinile electrice primesc un mic motor care reîncarcă bateria în mers. Europenii sunt în fața chinezilor cu această inovație
Profit.ro
Premieră - Mașinile electrice primesc un mic motor care reîncarcă bateria în mers. Europenii sunt în fața chinezilor cu această inovație
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (21)
caminero
caminero  •  01 Martie 2018, 10:44

Întîi aflăm că "Elvețiencele primiseră un ajutor nesperat de la VakifBank, campioana Europei care a lăsat acasă o altă formație din Turcia, Galatasaray Istanbul." și apoi că "Elvețiencele primiseră un ajutor nesperat de la VakifBank, campioana Europei care a lăsat acasă o altă formație din Turcia, Galatasaray Istanbul." Nu vi se pare un pic contradictotiu? Galata a rămas acasă sau nu?!?

caminero
caminero  •  01 Martie 2018, 10:41
Postat de utilizator șters pe 01 Martie 2018, 09:27

E o competitie de club, nu de echipe nationale. Deci ele reprezinta un club din Romania la modul cel mai real. Si desigur, Onyejekwe este cat se poate de romanca, e nascuta aici in tara si a trait aici in tara. Acum daca nici asa nu esti roman, probabil niciunii nu suntem.

Să-și ortografieze naibii numele astfel încît să-l știm pronunța! Onyejekwe ... cum se pronunță acolo la ei J-ul? dar Y-ul și W-ul?

utilizator șters
utilizator șters  •  01 Martie 2018, 09:27
Postat de bimbaq pe 28 Februarie 2018, 13:32

delir, nu altceva! campioana Romaniei cu 2 romance din 12 in lot! hai, 3, ca si Nneka Onyejekwe e tot romanca :-) onduku, simti ca te reprezinta?

E o competitie de club, nu de echipe nationale. Deci ele reprezinta un club din Romania la modul cel mai real. Si desigur, Onyejekwe este cat se poate de romanca, e nascuta aici in tara si a trait aici in tara. Acum daca nici asa nu esti roman, probabil niciunii nu suntem.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!