FOTBAL  »  Superliga  »  TITLUL NU E JUCAT

Fanii "U" Cluj s-au bătut cu cei ai lui CFR după derby-ul Dinamo-Steaua

Articol de GSP - Publicat luni, 05 mai 2008 00:00

Mai multe incidente au avut loc duminică seară în centrul municipiului Cluj-Napoca, între fanii Universităţii Cluj şi cei ai lui CFR Cluj, după ce aceştia din urmă au ieşit să sărbătorească înfrângerea Stelei din derby-ul cu Dinamo.

Imediat după finalul derby-ului, aproximativ 15 susţinători ai liderului CFR Cluj au ieşit în Piaţa Avram Iancu pentru a sărbători eşecul formaţie din Ghencea, însă la faţa locului şi-au făcut apariţia şi 25 de fani ai Universităţii Cluj, înarmaţi cu bâte şi lanţuri, decişi să îi trimită acasă pe suporterii rivalei.

Totul a culminat cu o încăierare generală, de unde mai mulţi suporteri ai celor de la CFR s-au ales că răni grave, în ciuda faptului că în acel moment, la faţa locului, se afla un contingent al Jandarmeriei Cluj. Conform surselor de la faţa locului, forţele de ordine au intervenit doar după ce incidentele au degenerat, arestând cinci membri ai galeriei Universităţii Cluj.

Rivalitatea dintre cele doua galerii este binecunoscută în Cluj Napoca. În urmă cu patru ani, galeria Universitătii a agresat mai mulţi fotbalişti ai grupării din Gruia, iar cel mai recent incident s-a consumat în luna decembrie, când 30 de ultraşi ai Universităţii au fost atacaţi de un grup de fani ai CFR-ului.

Universitatea Cluj şi CFR se vor întâlni miercuri, pe stadionul Ion Moina, în ultima etapă a acestui sezon, într-un meci în care formaţia lui Ioan Andone este obligată să învingă pentru a-şi adjudeca primul titlul de campioană din istorie.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului » 5-0, ce seară în Bănie!
Superliga

Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut

Proteste vehemente după golul lui Assad Al-Hamlawi! Duelul incriminat de clujeni

Flavius Stoican s-a făcut de râs în conferință: „Au marcat două goluri etapa trecută, cu Gaz Metan Mediaș”

Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră

Comentarii (269)
 •  08 Mai 2008, 15:00

ma ce scrieti voi e o minciuna!!!akolo erau in jur de 60 fani CFR...si dupa aia si-au facut aparitia 20 de fani "U"...si nu aveaua lanturi si bate la ei....stiu asta din surse sigure!!!oricum meritau sa ii bata!!!

 •  06 Mai 2008, 23:19

Pacat Clujeni .....mare pacat. Daca titlul nu o sa vina la Cluj foarte multa lume va fi dezamagita. Aici nu e numai despre orasul vostru ci de mult mai mult ......dar se pare ca numai voi cei de la U nu intelegeti. Vreti onoare? faceti o multime de romani fericiti.

 •  06 Mai 2008, 22:50

nu a investit in U pt ca nu a fost lasat ...

Vezi toate comentariile (269)
Comentează