FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  CETATEA SUCEAVA

Cetatea, eliminată la “masa verde”

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 octombrie 2008 00:00

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis excluderea formaţiei Cetatea Suceava din Cupa României ca urmare a memoriului depus de FC Botoşani, grupare care a reclamat după înfrângerea din meciul direct faptul că gruparea suceveană a încălcat regulamentul prin netitularizarea unui junior în partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ, disputată în turul anterior.

Decizia este contestată de oficialii suceveni, care ameninţă federaţia cu Tribunalul Sportiv de la Lausanne . “Verdictul dat de Comisia de Disciplină nu are acoperire regulamentară, deoarece cei de la FC Botoşani au depăşit termenul de 15 zile în care puteau depune memoriul. Noi am făcut recurs la Comisia de Apel, iar dacă nici acolo nu ne vom găsi dreptatea suntem dispuşi să mergem până la tribunalul de la Lausanne”, a precizat preşedintele Cetăţii, Dumitru Moldovan.

Mult mai vehement s-a arătat antrenorul Marian Pană, care a anunţat ieri că intenţionează să boicoteze meciul Gloriei Buzău, echipă pe care sucevenii urmau să o întâlnească în şaisprezecimile Cupei României. “Dacă nu vom fi programaţi, îmi urc băieţii în autocar şi intru pe teren la partida cu Gloria Buzău, indiferent de stadionul pe care sa dispută jocul sau adversarul pe care îl vor întâlni buzoienii”, a declarat Marian Pană.

Citește și:
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Drăgușin a mers spre Chivu, imediat după meciul pierdut la Milano: „Bineînțeles, asta nu se discută!”
Campionate
Drăgușin a mers spre Chivu, imediat după meciul pierdut la Milano: „Bineînțeles, asta nu se discută!”
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”
Superliga
„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (8)
 •  10 Octombrie 2008, 20:44

la cat e federatia de atenta cu regulamentele,se poate intampla orice-daca ambele echipe nu au avut junior in teren,si au dat castig de cauza botosaniului,trebuia sa nu se mai dispute meciul suceava-botosani,cine plateste cheltuilile de organizare?FRF s au botosaniul?

 •  08 Octombrie 2008, 17:39

in cupa botosani-ceahlaul=1-0!!!

 •  08 Octombrie 2008, 10:43

deci mi se pare o tampenie regulamentul...petru cupa n-ar trebui sa fie valabila regula cu un junior...pt ca in faza urmatoare vin echipele din Liga 1...si ce se intampla...alea din B vor juca cu un junior?...e o prostie...e alta competitie cupa, cu alte reguli...in plus, daca memoriul este admis, atunci cei care ar trebui sa aiba de castigat sunt Ceahlaul si nu botosaniul, pt ca in acel meci Suceava n-a folosit junior...dar repet...e o regula stupida, impotriva regulamentului competitiei Cupa R

Vezi toate comentariile (8)
Comentează