INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANŢA

Gourcuff va juca împotriva tatălui său în meciul pe care Bordeaux îl va susţine la Lorient

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 octombrie 2008 00:00

Internaţionalul francez Yoan Gourcuff va evolua, pentru prima dată în cariera sa, împotriva tatălui său Christian, care este antrenorul lui Lorient, formaţie pe care Girondins de Bordeaux o va întâlni sâmbătă în campionat, informează ediţia de vineri a cotidianului L'Equipe.

"Va fi un meci interesant şi, cu siguranţă, nu va fi uşor pentru mine, dar nici pentru tatăl meu, mai ales că ne vom înfrunta pentru prima dată. Lorient este oraşul meu natal, acolo locuiesc familia şi prietenii mei, dar sper că atunci când voi fi pe teren să mă concentrez la joc şi să trec cu bine peste această situaţie", a declarat Yoan Gourcuff, fost elev al lui Ladislau Boloni de la Rennes.

Mijlocaşul francez, împrumutat în acest sezon de la AC Milan, este revelaţia începutului de campionat, motiv pentru care a fost convocat la echipa naţioanlă pentru debutul preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.

Altfel, adversara lui CFR Cluj din Grupa A a Ligii Campionilor nu se va putea baza în partida cu Lorient pe portarul Ulrich Rame, întindere la inghinali, pe brazilianul Wendel, suspendat, şi nici pe mijlocaşul Juisse, care se confruntă cu probleme musculare după întâlnirea de miercuri cu AS Roma.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează