FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Mihai Dina: "Sa batem UTA!"

Articol de GSP - Publicat sambata, 15 septembrie 2007 00:00

Despre meciul din Cupa Romaniei, in compania celor de la Pandurii, Mihai Dina a spus ca putea sa fie si mai bine. "Erau si echipe din esaloanele inferioare, cu care puteam sa jucam cel putin in primul tur. Asta este, daca am cazut cu ei, macar o sa avem ocazia sa ne luam revansa pentru infringerea din campionat", a incheiat mijlocasul stiintei.

Mihai Dina isi doreste victoria in meciul cu UTA mai mult ca oricind. Astazi, mijlocasul Universitatii implineste 22 de ani. Desi a fost pedepsit de catre conducerea clubului pentru atitudinea sa de acum citeva saptamini, cind acesta a fost trimis la echipa a doua a clubului din Banie, Dina promite ca in viitor se va comporta la fiecare meci ca un adevarat profesionist.

"Nu ne gindim decit sa cistigam meciul cu UTA, alta solutie nu avem. Cadoul cel mai frumos ar fi o victorie, si daca s-ar putea sa si marchez , sa sparg gheata chiar de ziua mea". Despre perioada in care a fost trimis la echipa a doua de catre patronul Adrian Mititelu, Mihai nu vrea sa-si mai aduca aminte despre ceea ce s-a intimplat. "Nu vreau sa ma gindesc la ce a fost, am gresit si am platit. Imi pare rau, iar acum vreau ca totul sa mearga bine, sa batem UTA si sa ne vedem de campionat, pentru ca avem sanse sa urcam. Cum am pierdut atitea partide, puteam sa le cistigam. Nu se poate spune ca am fost inferiori adversarilor".

Citește și:
Aryna Sabalenka i-a impresionat pe fani înaintea Turneului Campioanelor: „Fierbinte!”
Tenis
Aryna Sabalenka i-a impresionat pe fani înaintea Turneului Campioanelor: „Fierbinte!”
S-a oprit să îl pupe pe Florin Maxim la interviu, apoi a anunțat disponibilitatea de a-l ajuta pe Becali: „Ăsta e talentul meu”
Superliga
S-a oprit să îl pupe pe Florin Maxim la interviu, apoi a anunțat disponibilitatea de a-l ajuta pe Becali: „Ăsta e talentul meu”
„Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”
Campionate
„Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”
Am văzut în premieră noul SUV chinezesc care amenință Dacia Bigster! Când ajunge în Europa?
Noutati auto
Am văzut în premieră noul SUV chinezesc care amenință Dacia Bigster! Când ajunge în Europa?
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează